DNA extinde urmărirea penală pe numele lui Toni Greblă

UPDATE: Procurorii DNA au extins urmărirea penală pe numele fostului judecător CCR Toni Greblă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, în formă continuată (2 infracțiuni), și fals în declarații în formă continuată (13 acte materiale).
Toni Greblă a fost chemat miercuri la DNA, unde i s-a adus la cunoștință că pe numele lui a fost extinsă urmărirea penală.
Surse apropiate anchetei, citate de România Liberă, spun că este posibilă extinderea urmăririi penale.
Fostul judecător al CCR a fost reținut, în data de 10 martie, pentru 24 de ore, deoarece a fost denunțat că ar fi încercat să șteargă urmele infracțiunilor sale, respectiv să înstrăineze, printr-un interpus, 50 de capre de la ferma sa.
Infracțiunile de care este acuzat Greblă ar fi fost săvârșite începând cu 2010, pe când acesta era senator și șef al comisiei juridice al acestei camere şi au fost continuate până în ianuarie 2015, când era deja judecător CCR. Acuzaţiile sunt extrem de grave: constituirea unui grup infracțional organizat cu scopul de a folosi acte false la Vamă, trafic de influență în formă continuată, operațiuni financiare pentru a obține bani, bunuri, alte foloase necuvenite.
După ce procurorii au cerut avizul de reținere, Toni Greblă și-a dat demisia de la CCR, renunțând la imunitate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)