Sub  genericul „Document" publicăm această istorie a mișcărilor naționaliste și a problemei  evreiești din România.

Text îngrijit, revizuit și adnotat de Aurel I.Rogojan

„Cronica anonimă a mișcărilor naționaliste din România” este manuscrisul unei lucrări de sinteză intitulată „Mișcările naționaliste din România”, datată 15 octombrie 1948

Manuscrisul nu poartă nici un element de identificare a autorului, emitentului sau destinatarului, fiind, însă, evidente, pe de o parte, scopul de a informa un decident politic de înalt nivel, iar, pe de altă parte, utilitatea pentru toți cei interesați, din varii considerente, de cunoașterea mișcării naționaliste interbelice, în speță a extremismului de dreapta legionar, dar și a jocului partidelor politice în succesiunea dictaturilor carliste și antonesciene.

Scriitura nu aparține autorului, fiind una standardizată, folosită copiști care redactau documente olografe. De asemenea, documentul nu este un produs analitic al vreunui serviciu secret, ci, așa cum rezultă din analiza de conținut, exprimare și stil, mai degrabă o consemnare a unei personalități a timpului, aflate în miezul evenimentelor și cunoscătoare a principalilor actori ai scenei politice interbelice.

Transcrierea olografă în tuș negru, pe 84 de coli A 4 broșate, a fost realizată – în cea de-a doua parte- de cel puțin doi copiști și în oarecare grabă, date fiind diferențele sesizabile ale grafiei și slăbirea atenției respectiv pierderea unor cuvinte sau părți de rând, de natură a afecta claritatea și chiar sensul unor fraze.

Cel mai probabil, transcrierea aparține Serviciului Special de Informații (sau Siguranței Statului), iar succedența Securitate a Statului, care la data redactării documentului – 15 octombrie 1948 – ființa de 45 de zile, a preluat-o fără a-i altera conținutul ori forma de expresie.

Publicarea „Cronicii anonime” o considerăm ca fiind o necesitate impusă actualul context global, cel puțin aparent favorabil reafirmării mișcărilor radicale de dreapta și a naționalismului ca specie a suveranismului. În pofida evidentelor diferențe, unele similitudini de context nu pot trece neobservate, iar cine nu crede în ciclicitatea istoriei, îi poate lesne repeta greșelile.

Concluzia de final a autorului cronicii anonime, căreia i-am atribuit inter-titlul „Dacă roata istoriei și direcția vântului.” este, de asemenea, un argument pentru repunerea în actualitate a unui subiect nici pe departe închis:

„Este imposibil ca această mișcare, atât de amplă, de profundă cum a fost mișcarea legionară să nu fi lăsat (…) urme pe care timpul nu le va putea șterge definitiv.Dacă după patru ani, evenimentele nu fac decât să amâne pasiuni pentru cei care au inițiat mișcarea, ideologia lor nu înseamnă că nu are ori nu ar mai putea să capete noi aderenți.

Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi lipsit sprijinul armatei roșii iar minoritatea comunistă ar fi scăpat frâiele din mână? S-au gândit oare toți ce organizație politică era în măsură să-și asume conducerea destinelor țării ?

Monarhia a fost suprimată și o revenire la putere era mai puțin probabilă.

Partidul liberal era în agonie, rezultatele scrutinului din noiembrie 1946 nu lasă nici un dubiu asupra acestui fapt.

Partidul Național – Țărănist, care, în noiembrie 1946, a obținut aproape 80% din voturi, nu avea niciun șef și nici cadre corespunzătoare, ar fi reușit, oare, să se reoganizeze și să se adapteze transformărilor politice și sociale ?

Mișcarea legionară apărea, deci, în acest moment, singura forță de rezistență și opoziție.activă și dornică, aptă pentu a-și modela.acțiunile la realitățile revoluționare ale.acestei perioade.Singură această formație era capabilă să adune.în jurul său.nenumăratele victime ale.regimului actual: ofițeri și subofițeri scoși din funcție, funcționari cu studii superioare, avocați și ingineri îndepărtați din.profesii, proprietari agricoli expropiați, studenți dezorientați de noile legi școlare, salariați ajunși în mizerie.a căror retribuții a scăzut de 2-3 ori raportat la necesități, țărani tracasați de măsuri administrative, românii care suportau din ce în ce mai greu dominația străină și invadarea administrației de către evrei și unguri, toți cei care- într-un cuvânt – sufereau în absența unui conducător sa a unei organizații care să răspundă cel mai bine preferințelor politice”.

Opinăm că tocmai cunoașterea acestor realități au fost determinantele înțelegerii convenite, la 10 decembrie 1945.între.conducerea Ministerului de Interne, personal ministrul Teohari Georgescu.și liderul legionar Nicolae Petrașcu¹, care, anterior, de conivență cu Horia Sima, prin Circulara/Manifestul din 6 august 1945 i-a îndemnat pe legionari să respecte autoritatea de stat și să se dedice muncii de refacere a țării. După oficializarea înțelegerii, Petrașcu a fost preluat de la S.S.I. în custodia Ministerului de Interne (a generalului Nicolski și inspectorului Petrovici), fiindu-i puse la dispoziție o vilă la șosea, telefon, autoturism cu șofer, bani necesari asigurării existenței și i s-a adus soția și copii.

În anul 1948, înțelegerea nu a mai funcționat, invocându-se, pe de o parte, că Petrașcu a profitat de bunele relații stabilite cu Nikolschi pentru scoaterea de pe rol a unor procese în care erau implicați legionari pentru continuarea activităților subversive, iar, pe de altă parte, faptul că s-a continuat reorganizarea mișcării și s-a relansat activitatea clandestină.

Că intențiile adevărate.ale conducătorilor mișcării vizau cu totul altceva, decât ceea ce declaraseră, o atestă faptul că, printre altele, au înființat, în luna iulie 1946, în munții Neamțului, Școala de cadre „Ionel Moța”.De asemenea, la întrebarea regelui dacă „legionarii intră în pasivitate”, N.Petrașcu, prin G. Manu, comunică Palatului că „legionarii rămân pe poziții”. Într-o altă împrejurare, lui G.Manu care se arătase nemulțumit de „capitularea” lui Petrașcu și a legionarilor care l-au urmat, Petrașcu îi dă asigurarea: „Fii liniștit, legionarii vor lupta acolo unde trebuie la momentul oportun”².

Față de criticii înțelegerii, Teohari Georgescu avea să motiveze că inițiativa.nu i-a aparținut, el fiind doar de acord cu propunere avansată de generalul Nicolschi și inspectorul Petrovici, care a venit cu ideea și metodele de activitate (combinațiile informative ale S.S.I. în problema legionară) sugerate din exteriorul țării. Dacă avem în vedere și deschiderea, de către Ana Pauker, a porților Partidului Comunist pentru legionari și faptul că Horia Sima le ceruse înregimentarea în partidele de stânga, este evidentă mâna Moscovei.

Îngrijirea, revizuirea și adnotările nu au afectat integritatea conținutului manuscrisului și nici forma de expresie a autorului anonim.

Aurel I.Rogojan.

COTIDIANUL