ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


UPDATE:  Zelenski știa de drone: „Patru drone au traversat Republica Moldova și România”
 
„Se știe că patru drone au traversat spațiul aerian al vecinilor noștri – Moldova și România – cu orele exacte de survolare confirmate”, a spus Zelenski.
 
„Tocmai de aceea, toți partenerii trebuie să-și amintească faptul că viețile trebuie salvate în fiecare zi. Armele și sistemele de apărare aeriană sunt importante, la fel ca și presiunea sancțiunilor asupra agresorului. Nu pot exista pauze în asistență. Ceea ce contează cel mai mult acum este ca toți partenerii să se îndrepte împreună spre diplomație, prin eforturi comune. Presiunea asupra Rusiei trebuie să dea rezultate. Mulțumesc tuturor celor care sunt alături de Ucraina”, a continuat președintele Ucrainei.

„Chiar acum, la Kiev, se lucrează la locurile atacurilor rusești. Principalul atac rusesc de peste noapte a vizat capitala și regiunea, provocând pagube extinse clădirilor rezidențiale și infrastructurii civile din oraș. Până în prezent, treisprezece persoane sunt raportate rănite și, din păcate, șase ucise. Condoleanțe tuturor familiilor și celor dragi. De asemenea, există distrugeri în regiunea Odesa – porturile, aprovizionarea cu alimente și infrastructura au fost afectate, fără niciun scop militar. De asemenea, au lovit regiunile Dnipro, Harkov, Cernihiv și Cerkasî. Țintele principale au fost sectorul energetic și tot ceea ce menține viața normală în desfășurare”, a conchis Zelenski.
 

 
UPDATE: Drona rusească a căzut în curtea unui localnic din Puiești
 
Drona a căzut în curtea unui localnic din localitatea Puiești. El a fost cel care a alertat autoritățile, după ce a auzit o bubuitură, a declarat, în direct la Digi24, Eduard Popica, prefectul județului Vaslui.

„Ne-a comunicat că a auzit un sunet, un vuiet, după care o lovitură puternică în spatele casei. Mergând, a identificat acest obiect căzut, apoi l-a sunat pe domnul primar, apoi el m-a sunat pe mine”, a declarat prefectul județului Vaslui.
 
 
UPDATE: Ministrul Apărării: A fost găsită o dronă picată în Vaslui
 
Ionuț Moșteanu, ministrul Apărării, a precizat că a fost informat în urmă cu puțin timp că o dronă a fost găsită picată în județul Vaslui, potrivit Mediafax.

Ministrul Apărării a declarat că este vorba de o dronă fără încărcătură.

„Probabil este aceeași dronă pe care au încercat să o dea jos avioanele”, a declarat Ionuț Moșteanu.

El a anunțat că își întrerupe activitățile de marți de la Baza Mihai Kogălniceanu, cu generalul Christopher Donahue, Comandantul Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa și se întoarce la București.
 
 
 
 
ȘTIREA INIȚIALĂ
 
În această dimineață, o serie de mesaje RO-Alert au fost transmise pentru localitățile Mărășești, Pufești, Homocea, Adjud, Ploscuteni, Corbița, Tănăsoaia, Boghești și Garoafa din județul Vrancea. Alertele au fost emise după ce SMFA a semnalat prezența unor posibile ținte aeriene de mici dimensiuni în apropierea graniței dintre România și Ucraina, potrivit Mediafax.
 
 

Potrivit purtătorului de cuvânt al MApN, Corneliu Pavel, avioanele sunt încă în aer și monitorizează situația, iar piloții au autorizare de a angaja ținta aeriană. Două aeronave F-16 de la baza aeriană din Fetești și două Eurofighter Typhoon sunt implicate în supravegherea aeriană.

Mesajele RO-Alert au fost emise în premieră în județul Vrancea, după ce inițial au fost transmise în județul Galați, în jurul orei 8:36. Situația a fost descrisă ca fiind în desfășurare, țintele apărând pe radare.
 
 
 
„Avem un război la graniță, un război brutal dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei, un stat democratic european. Situația din această dimineață este în desfășurare. Pentru prima dată, a fost emis mesaj RO-ALERT pentru județul Vrancea. Aeronavele noastre sunt în aer acum, monitorizează situația, iar piloții au aprobare pentru angajarea țintei aeriene”, a precizat reprezentantul MApN, pentru AGERPRES.

În ceea ce privește situația monitorizată în cursul dimineții în județele Tulcea și Galați, Corneliu Pavel nu a putut preciza dacă a fost vorba despre o singură dronă sau de un grup de drone.
 
 
 
„Cel mai probabil a fost vorba de o singură dronă, dar nu vă pot confirma 100% că este aceeași dronă care a intrat și în județul Tulcea ca fiind cea din județul Galați”, a mai spus purtătorul de cuvânt al MApN.
  
În paralel, Republica Moldova a raportat pătrunderea unor drone rusești, iar una dintre acestea s-a prăbușit peste o casă (FOTO)
 
Poliția Republicii Moldova a anunțat că incidentul a avut loc marți dimineața în localitatea Cuhureștii de Jos.