DUPĂ 30 DE ANI. Decembrie, o lună proastă pentru Iliescu: Judecătorii ÎCCJ au decis că acesta poate fi cercetat pentru acuzația de crime împotriva umanității în Dosarul Mineriadei, pe care l-au redeschis și reînaintat Parchetului Militar

Știrea săptămânii trecute, imediat după ziua națională a României, a fost că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că fostul președinte al României, Ion Iliescu, poate fi anchetat penal în Dosarul Mineriadei pentru crime împotriva umanității. Faptele din perioada 13-15 iunie 1990 vizează moartea a patru persoane și vătămarea alteia, arată decizia instanței supreme, citată de EVZ.ro.
ICCJ a hotărât joi, 2 decembrie, după mai multe decizii contradictorii, redeschiderea Dosarului Mineriadei din 1990, în care au fost trimiși în judecată fostul președinte Ion Iliescu, Petre Roman (premier în 1990) și fostul director al SRI, Virgil Măgureanu, precum și infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale în cazul fostului președinte Ion Iliescu.
Dosarul Mineriadei: Ion Iliescu poate fi anchetat penal
Fostul președinte poate fi, astfel, anchetat penal pentru crime împotriva umanității, în legătură cu evenimentele ce au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990 (înăbușirea protestului studențesc de mineri, instigați de noua putere n.r.), care au condus la moarte violentă a patru persoane și vătămarea alteia. Ancheta penală va fi reluată la Parchetul Militar.
Decizia ÎCCJ vine în contextul în care procurorii au cerut infirmarea unei rezoluții date de procurorul general din 2009, Laura Codruța Kovesi, prin care Ion Iliescu era scos de sub urmărire penală în Dosarul Mineriadei (la împlinirea a 20 de ani de la Revoluție și a 19 ani de la Mineriadă, n.r.).
Decizia ICCJ – Redeschiderea Dosarului Mineriadei
„Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. În temeiul art. 335 alin. (4) și alin. (41) Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia ordonanței nr. 65/II/2/2021 din 11 noiembrie 2021 emisă de procurorul șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică prin care s-a dispus infirmarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă la data de 10/10.2008 în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică și redeschiderea urmăririi penale în cauză. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 1122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul Iliescu Ion, în sumă de 313 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 2 decembrie, 2021”, se arată în soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, citate de Evenimentul Zilei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ion Iliescu Petre Roman Virgil Măgureanu
Locații: Piața Universității România
Subiecte: Crime împotriva umanității Dosar Mineriadă
Organizații: FSN Înalta Curte de Casație și Justiție PSD SRI
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)