ascultă articolul

În prag de comemorare a 31 de ani de la crimele din decembrie 1989, magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis definitiv, joia trecută, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Mineriadei din 1990, pentru refacerea de la zero a urmăririi penale, după ce toate probele strânse de procurori au fost anulate.

Procesul a început propagandistic, motivat de scheme politice de joasă speță, la un 13 iunie, în urmă cu trei ani, dar în tot acest timp nu a trecut de camera preliminară. O muncă gigantică a fost aruncată la coș de către judecătorul controversat Constantin Epure, odată cu speranțele a peste 1500 de oameni, părți vătămate în dosar.

Pentru probarea dosarului au fost audiate 46 de persoane, având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate și 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citații. Dosarul are 413 volume, iar rechizitoriul întocmit 2.000 de file. Între cele 13 persoane care au fost trimise în judecată s-au numărat fostul președinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, șeful lui de cabinet Adrian Sârbu, acuzat de instigare la terorism și fostul director SRI Virgil Măgureanu, personaje prinse și în Dosarul Revoluției, și el tergiversat la. Acum se bucură de sărbători fericite. Dar despre toate acestea zilele acestea, într-un alt articol, care vine și cu o bombiță pe care ne-o livrează ÎCCJ.

Remarcăm ciudata coincidență a datelor. În ce ne privește, dacă la București s-a decis închiderea Dosarului, la Iași ni s-a prelungit pentru a doua oară Expoziția de fotografie dedicată Fenomenului Piața Universității și Mineriadei, prezentă pe simezele deschise ale de la Muzeul Unirii din Iași. Parcursul acestei expoziții itinerante atinge, iată, neîntâmplător probabil, cele două date simbolice din istoria zbuciumaților ani 1989 - 1990. Vernisată pe 13 iunie anul acesta la Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu ea se încheie, iată, pe 22 decembrie, la Iași.

La 30 de ani de la evenimentele din aprilie - iunie 1990 trei fotografi - Nic Hanu, Pascal Ilie Virgil și subsemnatul Victor Roncea - au readus la lumină, după 30 de ani, 52 de imagini ale Fenomenului Piața Universității 1989-1990. După prezentarea acestora pe simezele deschise ale Muzeului Municipiului București – Palatul Suțu din Piața Universității, în perioada 13 iunie – 13 iulie 2020, expoziția a fost disponibilă spre vizitare la Festivalul de Film și Istorii Râșnov 2020 – ediția "Război și pace” – în Cetatea Râșnov și apoi în Piața Unirii din Râșnov în lunile iulie și 30 august 2020, pentru ca din 13 octombrie, cu o zi înainte de Sfânta Parascheva, să fie vernisată împreună cu lansarea cărții de interviuri Părintele Justin: "De nu ne vom păzi Ortodoxie ne vom pierde și neamul". Prelungită pentru o altă lună, până pe 13 decembrie, expoziția mai este disponibilă în spațiul deschis al Muzeului Unirii pentru vizitatorii ieșeni până pe 22 decembrie. Mulțumim pe această cale tuturor celor implicați în organizarea expoziției și public aici, pentru aducere aminte câteva cuvinte despre ce am vrut cu această expoziție, așa cum au apărut în suplimentul "Contemporanul" intitulat "București în 5 minute" și realizat de echipa istoricului Adrian Majuru de la Muzeul Bucureștiilor cât și, la final, mărturii video ale câtorva participanți, prezenți la vernisajul de la București: profesorii Tomnița Florescu și Nae Constantinescu, fotograful Nic Hanu și ziariștii Corneliu Vlad, Miron Manega, George și Victor Roncea.

Mulțumiri: Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului - Academia Română, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Artiștilor Fotografi din România, Muzeul Municipiului București - Palatul Suțu, Festivalul de Film și Istorii și Primăria Râșnov, Complexul Muzeal Național Moldova - Iași și Muzeul Unirii, Seniorii Ligii Studenților și Liga Studenților - Iași, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană (CICE) - Filiala din Iași a Academiei Române,  Asociația Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, ROȘTARIU - Photography, Evenimentul Istoric, BD Historia, BURSA, EVZ, Ziariști Online, ActiveNews și Mănăstirile Paltin și Petru Vodă, pentru pomeniri și prezență la Iași.

 

PIAȚA UNIVERSITĂȚII ȘI SCRIEREA CU LUMINĂ

Cum a venit ideea realizării expoziției outdoor „Fenomenul Piața Universității 1990 – 30 de ani” și cine au fost partenerii?

În decembrie 2019, dl Nic Hanu, colegul nostru de simeze, care a fost primul președinte al Asociației Artiștilor Fotografi după 1989, a avut o expoziție de fotografie la Academia Română, cu 30 de ani de la căderea regimului comunist. În cadrul expoziției se aflau și câteva fotografii din timpul convulsiilor civice de după evenimentele din decembrie 1989, toate, de fapt, cu un fond anticomunist. E bine să rememorăm pentru cei mai tineri că marile manifestații de după decembrie 1989 – din 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 18 februarie și apoi 22 aprilie, începutul demonstrației din Piața Universității, unde am fost unul dintre organizatori - au fost reacții animate de sentimentul puternic al participanților că insurecția populară din decembrie a fost confiscată de către o clică de agenți sovietici și comunișți din garda a doua, situație care s-a dovedit reală și bătută în cuie odată cu alegerile din 20 mai. Am participat la toate aceste proteste și poate e bine să amintim că prima manifestație anticomunistă organizată chiar de către grupul de revoluționari din care făceam parte, și care includea mulți studenți, urma să aibă loc în Piața Romană, imediat după Crăciun, practic după execuția lui Ceaușescu, când a devenit clar pentru noi cine sunt cei care au preluat Puterea. Însă agentura conspiratorilor funcționa atât de bine încât atunci când s-a aflat de dorința noastră s-a răspândit la TV și prin difuzoarele din Metrou – unde am auzit anunțul, siderat, cu urechile mele – îndemnul către populație de a nu se merge la manifestația din Piața Română pentru că este o "capcană teroristă” prin care urmează "să fie uciși participanții". Am abandonat intenția, desigur, pentru că diversiunea putea lua amploare. Dar vă dați seama ce bine lucrau tovarășii? Noi eram "teroriștii”: viitorii "golani”a lui Iliescu, foștii "huligani” ai lui Ceaușescu. Ca să revin, un coleg ziarist mi-a atras atenția asupra fotografiilor cu totul inedite ale dlui Nic Hanu și așa ne-am și întâlnit. Am descoperit în studioul său foto o adevărată comoară de istorie recentă, cu sute de imagini senzaționale din mii de fotograme de la revoluție și evenimentele ulterioare. Ideea creării unei expoziții comune despre Piața Universității a venit de la sine. Ulterior ni s-a alăturat și Pascal Ilie Virgil și am realizat apoi că toți trei am lucrat împreună la România liberă, în anii '90, ceea ce ne-a și consolidat viziunea. De altfel, se observă, cred, că deși au trecut 30 de ani și sunt trei fotografi diferiți, expoziția este unitară, ca și cum ar fi realizată de un singur fotograf, ceea ce demonstrează, după cum a afirmat dl. Nic Hanu, că cei care au luat parte la Fenomenul din Piața Universității l-au purtat cu ei și peste ani și împărtășesc o viziune similară despre lume, viață și, în cazul nostru, fotografie – adică scriere cu lumina. Organizatori au fost Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și Asociația Artiștilor Fotografi din România împreună cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, care ne-a oferit, prin profesorul Ilie Bădescu, director al Institutului de Sociologie al Academiei și membru al Consiliului Științific al INST, un studiu asupra fenomenului, din care am publicat o sinteză în catalogul Expoziției. Ne-am bucurat de prezența la vernisaj a doamnei arhitect Tomnita Florescu, azi viceprimar al Capitalei, care ne-a susținut în totalitate în perioada Pieței Universității, în calitatea sa de profesor la Arhitectură, cât și de cea a profesorului dr. Nicolae Constantinescu, medic care s-a aflat de garda la Spitalul Colțea atât în decembrie 1989 cât și în iunie 1990. Suntem onorați că Muzeul Municipiului București a îmbrățișat proiectul nostru și l-a prezentat profesionist în cadrul deschis al Palatului Suțu, spațiul cel mai potrivit din Capitală, aflat chiar lângă locul în care s-au petrecut toate evenimentele din imagini.

Cum ai ales negativele fotografiilor realizate de ține acum 30 de ani pe care le-ai inclus în acest proiect?

Pentru mine a fost destul de simplu. Am fost unul dintre primii bucureșteni, primii români, maltratați, răpiți, arestați și deținuți ilegal de către mineri, poliție și armată în dimineață zilei de 14 iunie 1990. În timpul acestei operațiuni, pe când eram ridicat în bâte din Institutul de Arhitectură, mi s-au confiscat și aproape toate cutiile de filme realizate în ziua de 13 iunie. De asemenea, cele care se aflau în dulapul din "baza” noastră devastată, atelierul dinspre Piață, de la etajul 4 al Facultății de Arhitectură. Eram pe atunci fotoreporter al ziarului "Glasul”, săptămânal al Ligii Studenților din România, înregistrasem fotografic manifestația-maraton de 52 de zile încă din primele ei momente și publicasem deja câteva fotografii bune, zic eu. Dar minerii, polițiștii și securiștii au intrat și au distrus și sediul redacției noastre, care se afla vizavi de Cișmigiu, unde azi este Facultatea de Sociologie, de unde și-au însușit ilegal și alte materiale foto și video. Am reușit să salvez un singur film din 13 iunie - prin "mijloace specifice”, ca să zic așa – chiar și în timpul detenției de care am avut parte la Unitatea de jandarmi de la Măgurele.

Așadar fotogramele din 13 iunie expuse la Palatul Suțu sunt din acel ultim film de 36 de cadre, din care s-au salvat pentru posteritate câteva imagini memorabile, după părerea mea. Iar restul sunt din cele publicate în perioada "Glasul”, când eram ajutați de doi inimoși fotografi americani, Tina Leto și Kevin Craig, care mi-au fost profesori apoi și în SUA, unde am ajuns, că refugiat, după Mineriadă. O parte din aceste fotografii au fost expuse și în cadrul unei expoziții itinerante de grup intitulate "România – Inside/Out”, care s-a derulat la o Universitate din New York, la Biblioteca Publică din Chicago și la Centrul de Studii pentru Război, Pace și Revoluție al Universității Standford din California, care a și achiziționat din ele pentru arhiva prestigioasei instituții. Pentru că eu și Pascal nu ne-am mai găsit negativele după atâția ani, artistul Florin Roștariu, celebru deja pentru colorizarile sale realizate unor fotografii istorice alb-negru, ne-a îmbunătățit calitatea tehnică a imaginilor scanate printr-un program special, pentru dimensiunea de 50 x 70 de cm, cât sunt cele expuse la Palatul Suțu.

Care este sentimentul pe care ți l-ai lăsat moștenire peste ani în calitate de jurnalist-participant?

Sentimentul de libertate profundă. Cred că în ultimii 30 de ani am fost cu adevărat liberi doar acele 52 de zile cât a durat manifestația din Zona Liberă de Comunism (și neocomunism) a României.

Această demonstrație-maraton pentru libertate, de 52 de zile, este unică în istoria României. Ce a reușit și ce nu a reușit ea să schimbe în mentalitatea românilor?

Într-adevăr a fost unică, prin caracterul ei cultural, național, moral, de credință, de convingeri ferme, anticomuniste. A avut și ecouri internaționale de răsunet, pentru acea vreme, dacă dăm doar exemplul marelui dramaturg Eugen Ionescu, membru al Academiei Franceze, auto-intitulat – cu confirmare prin telex către Liga Studenților – "academician-golan”. Dar, totuși, cred că este prea mult spus că ar fi reușit să schimbe ceva în mentalitatea românilor. Rezultatul s-a văzut, la vot, atunci, ca și acum. Dar a întărit caractere, ale unei elite care ar fi putut să conteze în istoria României, dacă ar fi fost lăsată să fiinteze într-un cadru organizat. Dar n-a fost așa. În schimb, pot să spun că prietenii mei din Liga și din Piață din perioada aceea sunt cu toții împliniți în domeniile lor profesionale, fie în țară fie în străinătate. Ca unul care l-am cunoscut și pe George Soros și pe Viktor Orban în anii '90 știu unde ar fi putut ajunge spiritul Pieței Universității, dacă ar fi fost lăsat, dacă nu ar fi fost atacat continuu, fie de mineri reali, fie de "mineri” ai minții din zona informațiilor sau de așa-ziși "boieri” ai minții care au confiscat și ocupat spațiul public și cultural românesc, în același stil brutal că FSN sau strămoșul lui, PCdR, în detrimentul României. Am avut, în loc de o renaștere națională, încă 30 de ani de jaf. În total, 75. Și totuși România mai rezistă. Poate spiritul acela al foștilor deținuți politic să ni se fi insuflat și nouă și de la noi să meargă mai departe, așa "cum trec fântânile-n fântâni”? Generațiile de azi au puterea să o demonstreze, pentru România.

În urmă ecourilor expoziției de pe gardul Palatului Suțu, te-ai gândit să muți ulterior expoziția și în mediul virtual, să o predai memoriei internetului?

Desigur! Dar înainte de această am primit deja propuneri să o expunem la Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov (mi-a plăcut ideea, pentru că am mai expus și la Festivalul de Film de la Cottbus) dar și la Iași, unde am fost invitați de Liga Studenților din orașul Sfintei Parascheva. Dacă mai vin și alte invitații le vom da curs cu siguranță, pentru că românii de azi trebuie să privească în expoziția noastră că într-o oglindă, că într-o fereastră a sufletului lor, a sufletului românesc.

VIDEO - CRIMELE DE LA MINERIADĂ DEZVĂLUITE DE MARTORI OCULARI:

Suplimentul "Contemporanul":