ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Partidul Libertății Unității și Solidarității(PLUS) este fomațiunea pe listele căreia Dacian Cioloș vrea să candideze la alegerile europarlamentare din 2019.

Cioloș a lansat, sâmbătă, Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), formațiune care a fost deja înregistrată la Tribunal și face parte din registrul partidelor politice. Fostul premier a menționat că a luat această decizie întrucât cererea pentru Partidul Mișcarea România Împreună trenează în instanță de mai bine de opt luni și că aceasta va fi retrasă zilele următoare de la Tribunalul București, scrie antena3.ro.

„Colegi de-ai noștri care împărtășesc aceleași valori, aceleași principii, oameni anonimi, dar care vor să dea o mână de ajutor, au depus o cerere de înregistrare a unui partid politic", a declarat Cioloș despre „oamenii dintre noi" care au înregistrat partidul.

Anonimii invocați de Cioloș nu sunt chiar anonimi. Partidul Libertății, Unității și Solidarității (PLUS) îi are ca fondatori pe Raluca Florina Daneș - președinte, Iulia Iordache - vicepreședinte și Adrian Alexandru Iordache - secretar general, potrivit Registrului Partidelor Politice înregistrat la Tribunalul București. 

Iordache Adrian Alexandru este partener în cadrul firmei de avocatură Iordache Partners, fiind avocat internațional cu interese deosebite în dreptul afacerilor, litigii comerciale și arbitrajul internațional, dar și în dreptul aviației. El este convins că psihologia cognitivă va schimba acest secol în moduri profunde și interesante. 

Daneș Raluca Florina a terminat Facultatea de Drept la Cluj și este partener senior în cadrul aceleiași firme, cu experiență în consultanță și litigiu. Are un portofoliu pro bono și de interes public variat, scrie Adevărul.