ascultă articolul

Alegerea lui Dacian Cioloş ca prim-ministru este una normală. Este atât de normală, încât a fost telefonată din octombrie, dovadă că în spatele scenei se pregătea guvernul alternativă la Ponta. Nu ştiu dacă este o alegere mai bună decât Liviu Voinea, dar Dacian Cioloş pare să stăpânească mai bine tainele negocierilor şi are o experienţă politică mai mare. Judecaţi dvs. dacă aceste lucruri sunt un atu sau nu.

Dar, văzând exaltarea formatorilor de opinie care mai au un pic şi pică sub mese în faţa înaltei somităţi a birocraţiei europene, cred că este bine ca, până una-alta, să fim un pic mai reţinuţi. Drept pentru care se cuvine să ne amintim bâlba cu prohibiţia olivierelor din restaurante. Pe vremea când domnul Cioloş era comisar european pentru agricultură, birocraţii de la Comisia Europeană au decis să interzică restaurantelor ca de la 1 ianuarie 2014 să mai ţină pe mese tradiţionalele oliviere, urmând ca acestea să fie înlocuite cu sticluţe de fabrică. Motivul invocat oficial era igiena şi limitarea păcălirii clienţilor cu ulei de proastă calitate. Hm… v-aţi îmbolnăvit vreodată din cauză că oliviera se tot reumple manual de către bucătari? Aţi fost nemulţumiţi de calitatea uleiului vărsat? În realitate, motivul mai puţin discutat era lobby-ul eficient al corporaţiilor producătoare de ulei din ţările mediteraneene.

Măsura a stârnit o sumedenie de reacţii, lumea a ieşit în Piaţă cum s-ar zice. Era încă o dată genul de măsură paternalistă care sufocă piaţa şi libertatea de alegere, în proasta tradiţie a Comisiei Europene de a reglementa tot ce mişcă. Ştiţi exemplul celebru cu varza, spanacul şi ţelina? Dar pe şi mai celebra şi comica reglementare a lungimii şi curburii castravetelui o ştiţi?

În final, adică la doar o săptămână după ce anunţase introducerea măsurii, domnul Cioloş a dat înapoi, spunând că se va consulta cu consumatorii şi cu producătorii înainte de a mai lua vreo decizie. Sună cunoscut?!

Sursa: LOGICA ECONOMICĂ