Dan Diaconu: Se va termina războiul?

Din punct de vedere al declarațiilor, proaspăt-numitul premier britanic pare a căuta o cale alternativă, dorind ieșirea din fundătura în care a fost lăsat de predecesorii săi. De altfel, nulitatea Liz Truss n-a făcut altceva decât să încerce continuarea liniei dure lăsate de Boris Johnson. S-a văzut limpede că întreaga nebunie n-a avut ca efect decât priponirea căruței în gard, astfel încât Marea Britanie se află efectiv în pragul colapsului.
Rishi Sunak promite să „filtreze” politica față de conflictul din Ucraina. Cu economia realmente în scufundare, șansa sa ar fi aceea de detensionare a conflictului astfel încât hidrocarburile rusești să reintre în Europa la prețuri cât de cât normale și astfel să se mai stabilizeze puseul inflaționist generat de energie.
Vom vedea în scurt timp dacă într-adevăr Sunak are un asemena plan. Și, dacă va fi așa, vom vedea un al doilea episod în care Anglia lasă în ofsaid SUA. Dacă vreți să vi-l reamintesc pe primul, acesta s-a petrecut cu ocazia aderării Regatului Unit la AIIB(Banca Asiatică pentru Infrastructură, instituție bancară internațională având China ca inițiator). Dacă mai țineți minte, până în ultima clipă așa-zisul „Occident Colectiv” a declinat invitația Chinei de a participa în acționariatul băncii. Doar că, în ultima clipă, englezii au cotit-o și au acceptat invitația. Imediat după ei, precum maimuțele, s-au aliniat și celelalte țări, cu excepția SUA.
De data aceasta situația e mult mai intensă. Nu-s doar problemele economice. Există o presiune puternică a electoratului, iar la alegerile americane din noiembrie se va vedea limpede ce va ieși. Atât sondajele, cât mai ales, bunul simț ne semnalează un dezastru al democraților americani, ceea ce va schimba radical politica referitoare la Ucraina. Astfel, liderii occidentali s-ar putea să-și forțeze păcăliciul să accepte „pax russica”, incluzând, desigur, cedarea unor teritorii imense, urmate de demilitarizare și calmare. E un scenariu care-ar face pe toată lumea să respire optimism.
Însă, întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem ar fi dacă într-adevăr, o pace negociată ar rezolva lucrurile. În primul și-n primul rând Ucraina este o țară distrusă. Acceptând condițiile Moscovei va rămâne fără o lețcaie în buzunare. Cum se vor descurca în condițiile în care au o țară întoarsă în perioada pre-industrială? Va exista, desigur, un pachet occidental de ajutorare a țării, probabil vor fi asistați de FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, însă toată această alăturare nu ne sugerează decât o corupție imensă, nicidecum vreo rezolvare a situației de acolo. De asemenea, nu trebuie să uităm că în prezent avem o concentrare masiv de arme, care în final vor ajunge(dacă nu au ajuns deja) pe mâna mafiei. Rakeții ucraineni sunt temuți peste tot în Europa. Asta înseamnă că, pentru rotunjirea veniturilor grupurilor mafiote de-acolo, vom asista la o criminalitate în creștere în țările din jurul Ucrainei.
Și mai e încă ceva: ideologia banderistă va face ravagii. Așa cum nu a fost eliminată de comunismul sovietic, nu va fi eliminată nici de democrație. Astfel încât aceasta va rămâne o problemă majoră pentru Ucraina și, mai ales, pentru vecinii săi.
După cum lesne puteți înțelege, o pace făcută pe genunchi - dacă se va face! - nu va rezolva problemele, ci le va cosmetiza puțin. De rămas vor rămâne să tragă ponoasele oamenii de bună credință de-acolo și vecinii Ucrainei. Iar aceasta este cea mai proastă veste.
Există soluții? Din păcate nu! Probabil s-ar putea schimba ceva dacă Ucraina va fi împărțită în conformitate cu istoria. Dacă Polonia, Ungaria, România și Rusia își vor lua toate teritoriile care le-au aparținut, Ucraina ar rămâne o zonă minoră în jurul Kievului, de o dimensiune similară statelor baltice. Astfel, indiferent de mafiile sau ideologia de-acolo, problemele vor fi asemeni țării: mici. Este singura modalitate de a rezolva o problemă spinoasă. Altfel, cancerul pe care-l vedem acum, va reizbucni într-o formă chiar mai gravă decât cea de-acum.
În mod cât se poate de sigur, soluția prezentată în paragraful anterior nu va fi luată în considerare de către superficialii occidentali care, în stilul caracteristic, vor căuta să pună rapid batista pe țambal căutând cea mai confortabilă variantă. Confortabilă pentru ei, însă de-a dreptul de coșmar pentru cei din jurul acestei - pentru multă vreme de-acum înainte - țară-problemă a Europei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO
Recomandările noastre

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie
Secțiuni: Externe Opinii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Boris Johnson Rishi Sunak Volodimir Zelenski
Locații: Marea Britanie Ucraina
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Armata ucraineana NATO
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)