Dan Dungaciu, fondatorul mizeriei securistice de LARICS, a fost înlocuit la Academie după ce a pierdut concursul la șefia ISPRI. Intrarea în Clubul de la Roma și Premiul Masoneriei nu i-au folosit. Cătălin Avramescu l-a depunctat și i-a luat postul

Laborantul Dan Dungaciu pierde, după 12 ani, conducerea Institutului de
Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu" (ISPRI)
din cadrul Academiei Române, unde fondase laboratorul de clonat securiști în eprubete LARICS. Funcția de director va fi preluată de către
Cătălin Avramescu, potrivit informațiilor site-ului soroșist PressHub.
Dan
Dungaciu a condus ISPRI din 2011, timp de trei mandate. Al doilea și al
treilea mandat le-a obținut după ce a participat singur la concursul
pentru postul de director, conform sursei citate
De data aceasta, la concurs s-a mai înscris un candidat, în persoana lui Cătălin Avramescu, în prezent profesor universitar la Facultatea de Științe Politice a Universității București, autorul unei „Istorii a Canibalismului”, care a reușit să obțină un punctaj mai mare decât Dan Dungaciu, potrivit anunțului postat la afișierul intern al Academiei Române.
Avramescu a câștigat cu media 9,60, în timp ce directorul de trei mandate al institutului a adunat doar 8,62. Dan Dungaciu a obținut notă mai mică atât la prezentarea proiectului managerial, cât și la interviu, afirmă sursa citată.
Academia Română nu a făcut încă publică schimbarea, deși mandatul lui Cătălin Avramescu a fost validat oficial, iar acesta va prelua noul post călduț de luni, 9 octombrie.
Dan Dungaciu și șefii lui au înființat sub egida ISPRI mizeria securistică de așa-zis Laborator de analiză a războiului informațional și comunicare strategică (LARICS), care chipurile lupta cu „războiului informațional” răspândind verdicte false și stigmatizări specifice metodologiei NKVD și succesoarele.
În ciuda aparențelor, fostul scrib de la Mișcarea Pentru România, căsătorit cu o cetățeancă a Republicii Modlova, s-a remarcat în mandatul său ca un susținător al „limbii moldovenești” și „poporului transnistrean” printr-un așa-zis „studiu” realizat împreună cu Fundația Universitară a Mării Negre (FUMN) care a ridicat imediat după apariția lui problema „cine și pentru cât l-a comandat”.
La fel ca Lucian Mândruță cu Silviu Brucan, Dan Dungaciu rămâne în istorie drept purtătorul de servietă al unui vechi fiu de agent bolșevic, „el însuși un revoluționar”, Sergiu Celac (Cealîk), fost traducător al lui Nicolae Ceaușescu.
Cu câteva zile înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina afirma categoric: „Nu va fi război. Sunt doar jocuri geostrategice”. Toți cei care i se uită în gură și-l reproduc prostește sunt demni de sintagma „idioți utili”.
Pertinentă, observația fostului ambasador al R. Moldova la București, Excelența Sa Mihai Gribincea:
„Cineva spunea că prostia nu are margini. Când îi văd pe unii analiști politici care până mai ieri ne convingeau pe la televiziuni că Putin nu va ataca Ucraina, iar acum la aceleași televiziuni sunt deja mari experți militari, zic că nu doar prostia ci și penibilitatea este nemărginită.
Conflictul din Ucraina a scos la iveală adevărata valoare și profesionalism al multor analiști politici de la Chișinău și București considerați drept experți pe spațiul ex-URSS. Probabil că acesta va fi unicul aspect pozitiv al invaziei lui Putin în Ucraina. Nu aș fi punctat aceasta, dar aceiași analiști sunt considerați mari ”experți” și pe problemele Republicii Moldova”.
Tot istoricul și diplomatul Mihai Gribincea consemna cu privire la „studiul” despre „limba moldovenească” și „poporul transnistrean”: „FUMN a fost în postura de «idiot
util» a imperialismului rusesc”, promovând „teoria rusească despre
«poporul transnistrean» la București”, precum, „în anii 60-70 ai
secolului trecut, unele ONG-uri promovau teoria „omului sovietic” prin
capitalele occidentale”.
În februarie anul acesta Dungaciu a intrat în Clubul de la Roma filiala de la București iar în iunie a fost propus la Premiile Masoneriei și a primit un premiu din partea Marii Loje de 10.000 de euro. Rămâne ca ilustrarea perfectă a vorbei lui Mihai Ursachi: Un om din Tecuci avea un motor...
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Lucian Ciuchiță: Pudra de Nobel pe obrazul unui epigon

Nicușor Dan a semnat pentru defrișarea unui parc din inima Capitalei. Au fost răpuși de drujbe zeci de copaci

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO

Casa Albă face dreptate ActiveNews și tuturor ”conspiraționiștilor”: pulverizează OMS, originea așa-zisului virus COVID, măștile, distanțarea socială, tratamentele impuse cu forța, carantina criminală și CENZURA MONDIALĂ, pe PAGINĂ OFICIALĂ WHITEHOUSE.GOV

O Interpelare și o Declarație politică pentru ActiveNews și Adevărul despre Trădarea MAE de pe Bâstroe în Senatul României
Secțiuni: Eveniment Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri
Persoane: Cătălin Avramescu Dan Dungaciu Sergiu Celac
Locații: Academia Română București
Organizații: Academia Română FUMN ISPRI Larics NKVD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)