Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR: "Von der Leyen vrea anularea dreptului de veto. Noi ne opunem!"
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR, a declarat că UE vrea federalizare, încercând prin asta să surpe sau să anuleze politic voința politică a națiunilor, într-un moment în care naționalismul este în creștere.
„Se cere de către Președinta Comisiei Europene cedarea dreptului de veto al statelor naționale la Consiliul European. Este un pas esențial spre federalizare. Ne opunem din principiu!
În general, Alianța pentru Unirea Românilor – AUR, ca orice partid național și suveranist autentic, încearcă să se opună oricărei formule care duce la conducere oameni politici nevotați. Orice formulă care are în principal în față oameni politici nevotați poate să ducă la dictatură sau poate să ducă la control. Aici e marea problemă a federalizării din punct de vedere filozofic.
Oamenii politici valabili sunt cei care sunt votați cât se poate de direct sau cât mai mulți dintre ei votați de către populație, ca să existe ceea ce anglo-saxonii numesc „accountability”, adică, cum s-ar traduce în limba română, „să dea seama de ceea ce fac”. Vă imaginați că e foarte greu „să dea seama” inclusiv un politician din România. E greu să-l „prinzi”, dar totuși, la emisiuni, pe Facebook, la proteste, în spațiu public, sau din patru în patru ani, la alegeri – îl poți sancționa.
Un „politician” nevotat care ajunge decident la Bruxelles nu doar că nu știi cine este, dar aproape că n-ai acces la el. Prin urmare, în momentul în care ai acceptat o federalizare și ești într-un stat precum România, nu suficient de potent și nu suficient de prezent, aproape că ai pierdut contactul cu politicienii.
UE vrea federalizare în acest moment, încercând prin asta să surpe sau să anuleze politic voința politică a națiunilor, într-un moment în care naționalismul este în creștere, nu este în descreștere. Dacă te uiți pe toate sondajele, inclusiv pe Eurobarometru, o să vezi că Uniunea Europeană nu este valorizată în plus față de propria națiune de cetățenii europeni!
Prin urmare, încercând să impui așa ceva într-un moment când naționalismul crește, nu descrește, riști să construiești o instituție care stă pe picioare de lut. Și gândul se duce, din acest punct de vedere, la Imperiul Habsburgic sau, dacă vreți, la URSS.
URSS-ul a căzut inclusiv din pricina că n-a putut da un răspuns la „problema naționalităților”, când, în timpul glasnost și perestroika, au pornit procesele de democratizare prin care popoarele au vrut suveranitate și apoi… independență.
Uniunea Europeană, prin forțarea federalizării, riscă să devină Imperiul Habsburgic sau URSS-ul, adică riscă să se destrame ca Uniune Europeană încercând să facă „mai bine”. În cazul acesta, „mai binele” este, indiscutabil, dușmanul binelui”, a declarat Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte AUR.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
Recomandările noastre
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Dan Dungaciu
Subiecte: Federalizarea Europei Naționalism
Organizații: UE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)