Dan Puric: Mihai Eminescu a început prin a fi sufleurul Teatrului Național și a terminat prin a fi sufleurul conștiinței naționale. Este paznicul Ființei Naționale

Dan Puric, care l-a interpretat pe Eminescu în piesa „Și mai potoliți-l pe Eminescu!”, a acordat un interviu publicației Opinia Transilvană, în care a arătat de ce cel mai mare poet al neamului românesc a deranjat atunci și deranjează și azi. Despre experiența rolului Eminescu, Dan Puric a mărturisit: „Nu mi-a fost greu deloc. Mai mult m-a încurcat regizorul” urmată de o altă mărturisire: „Eu am avut această revelație, pe drum, când eram la Botoșani, că a fost asasinat. I-a deranjat. Atunci, ca și acum. Și acum îl asasinează în continuu”.
Publicăm prima parte a acestui interviu:
„Mihai Eminescu a început prin a fi sufleurul Teatrului Național și a terminat prin a fi sufleurul conștiinței naționale. Cioran zicea că „dacă nu era Eminescu, rămâneam în sfera aproximativului”. Eminescu este paznicul Ființei Naționale”.
„Un rol mare îl au băieții ăia cu o revistă născută așa, în șpagat: „Dilema”. Nu poți să supui un geniu martir. Eu nu pot să fac mese rotunde în jurul lui Brâncoveanu. Și nici în jurul lui Avram Iancu. Decât dacă sunt viclean sau cretin. Ei nu au, după părerea mea, decât opțiunea de vicleni. Eminescu trebuia atacat. El, săracu, care i-a zis lui George Panu: „dragă Panule, ce istorie avem! Un șir neîntrerupt de martiri, martiri, martiri...”
„Eram odată la Botoșani, pe stradă, și dintr-o dată, un glas mi-a zis: „Omul ăsta a fost omorât”. A venit așa, o rază în mine „Omul ăsta a fost omorât”. Era prea puternic, prea lucid și prea cinstit sufletește ca să trăiască. Și atunci, e normal să se înceapă cu Eminescu, pentru că trebuie să omori paznicii.
Când cancerul intră, anihilează avertizorii. Te pomenești cu tumoarea.
Noi acum trăim un cancer social. Numai că, în poporul român, credința este imunitate imbatabilă. Eminescu a scris „celula moral impenetrabilă a poporului român”. Cum să nu-l pedepsești pentru așa ceva?”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)