„Eu în teatrul de azi nu mă mai regăsesc, pentru că și teatrul trebuia năruit, nu numai România”, este concluzia tristă la care a ajuns maestrul Dan Puric. Care a anunțat, în cel mai recent interviu, în emisiunea ”De-a viața ascunselea”, că și-a depus actele de pensionare anticipată de la Teatrul Național, din rațiuni de „igienă”. „Am simțit că trebuie să apăr teatrul și îl apăr retrăgându-mă”, a mărturisit, cu amărăciune, artistul.  Pentru cei care doresc să îl mai vadă jucând pe scena Naționalului o mai pot face până la 1 decembrie. Va continua însă să ducă mai departe, prin țară, „spectacolul-cruce” „Acești români fantastici”, scris și regizat chiar de el. O piesă care, deși este sabotată și marginalizată, atinge sufletul spectatorilor neatinși de amprenta vulgarității care domină lumea de azi. Despre cum s-a schimbat publicul, dar și lumea teatrului, despre puterea umorului în fața greutăților, dar și distrugerea în masă a copiilor a vorbit maestrul Dan Puric în acest interviu difuzat de Antena3.

Redăm mai jos principalele pasaje:

„Spectacolul ”Acești români fantastici” are un impact teribil asupra publicului. În București îl joc foarte greu pentru că e un spectacol foarte sabotat, pentru că nu convine textul. Tot ce este românesc, tot ce este naționalist, tot ce este creștin, trebuie interpretat ca fiind pro rusesc. Așa că este foarte sabotat. Se rup afișele, dar eu merg cu el înainte. E un spectacol-cruce. Nu le convine să zici „români fantastici”.

Spectatorii s-au schimbat, preferă vulgaritatea, stand-up comedy, care e un gen, dar plin de vulgaritate. Publicul s-a vulgarizat și îi place să coboare la nivel de populație. Am observat ceva: e o alergie la frumos. Este bine să-ți insulți țara, este bine să cultivi urâtul. E o lume care se urâțește. Și atunci eu sunt în răspăr. Eu în teatrul de astăzi nu mă mai regăsesc”.

Despre puterea umorului

„Fac acum  o conferință în care vorbesc despre umor. Umorul este cel despre care părintele Stăniloaie spunea că are o putere teribilă a comuniunii, de a ne lega sufletește, de a lupta împotriva greutăților. ”Este cel mai bun discurs pentru poporul român atunci când se află în fața greutăților”, spunea cel mai mare teolog român. Dacii plângeau la naștere și râdeau la moarte. Noi avem un unicat: Cimitirul Vesel.
Cine mai apără astăzi cinstea numelui de român, așa cum cerea generalul Dragalina? Pe mine m-a marcat acest om nemaipomenit”.


„Eu sunt un pom”

„S-a dus lumea aceea, s-a dus spiritul, duhul. Și teatrul trebuia năruit, nu numai România. De asta am scris „Acești români fantastici”, încă o corabie. Tineretul din țară e de o factură excepțională. Unii m-au întrebat de ce n-am plecat din țară.  Am zis: „eu sunt un pom. Pomul nu poate să-și părăsească rădăcinile”. Artistul are mai mult ca oricine aceste rădăcini. În clipa în care nu le mai are, cade. Brâncuși s-a dus cu rădăcini cu tot la Paris. Perioada de-acum necesită să stai aici și să lupți pentru că România se duce-n jos”.

Omenirea, în pericolul pierderii de sine

„Nu vreau să fiu un fatalist, dar cred că niciodată omenirea nu a fost atât de zbuciumată ca acum și într-un mare pericol de pierdere de sine. Sunt și lucruri obiective, timpul s-a accelerat, este epoca digitală, de care trebuie să ții seama, dar este și un program de violentare și de distrugere în masă a copiilor. Nu poate fi ceva mai cumplit, o molimă mai mare, decât să distrugi sufletul unui copil. Gândiți-vă la producția de desene animate pe care o fac. Am văzut de curând un film de desene animate și am observat coeficientul de violență, de vulgaritate, de patologie sexuală.


„Am simțit că trebuie să apăr teatrul”

Teatrul e atacat peste tot, literatura care este premiată acum... Pe scena Teatrului Eminescu din Botoșani, o fată tânără a spus o poezie groaznică. Și a luat premiul Uniunii Scriitorilor. Noi nu mai avem paznicii acestei ființe. Nu-i mai avem pe Titu Maiorescu, pe Petre Țuțea, pe Constantin Noica.

Mi-am băgat actele de pensionare anticipată la Teatrul Național. Igienic!  Am simțit că trebuie să apăr teatrul. Și îl apăr retrăgându-mă. În sufletul meu este o zbatere, o durere. Voi mai fi la Teatrul Național până pe 1 decembrie. Voi încerca să merg mai departe cu  ”Acești români fantastici”. 

Au făcut grajd din ceea ce am avut noi mai sfânt. Din martiri, din eroi, din Istoria națională.

Interviul integral poate fi urmărit AICI.