ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Puhoi de bulgari dau năvală pentru târguieli de tot felul. E mai ieftin. Prin centru, pe o străduță lăturalnică, mai ferită de năvală, un bătrân și căruciorul lui. Vinde pilaf. Mă apropii. Spune ceva în limba lui. Chipul boțit de ani și altele i se luminează. Constănțean fiind mai deslușesc, ici-colo, câte o vorbă. Ne putem înțelege.

În partea asta a lumii totul are o logică aparte, pe care depărtații de Balcani nu o pot pricepe. Limbile ne sunt încurcate, nimic nu se potrivește, nici măcar scrierea. Greci, bulgari, sârbi, români ori turci, fiecare cu neamul lui și limba lui. Liniște a fost rar, prin partea asta de lume. Mereu a fost zarvă, dar cumva, la nivel uman, am reușit mereu să ne ținem aproape. Nu ca un singur norod, dar ca o lume aparte, pe care cei dinafară nu o pot înțelege și în care n-au ce căuta.

Îi cer un pilaf. Mi-l îndeasă într-un soi de cornet de hârtie. Plătesc cei câțiva firfirei. Îi dau de înțeles să nu-și bată capul cu restul. Îndată mai pune câteva linguri de pilaf în cornet. Așa e drept. Mă cercetează cu privirea. Așteaptă să gust. Îmi place. Fața i se umple de surâs. Nimeni nu face pilaf ca al lui!

-Nerelisin? mă întreabă.

-România! îi răspund. Hagi!

Hagi, știu eu asta, e un reper, ceva ce ne unește. Ne face repede identificabili, devine limpede de-ai cui suntem. Așa știu eu. 

-Hagi, Hagi! bodogăne. Rumanya Brancuș! 

Mă bate pe umăr a mustrare. Iar eu aproape am înțepenit. Îmi e rușine. De ce am crezut că el, un prăpădit vânzător de pilaf, nu l-ar ști pe Brâncuși? Poate e doar erudiție de bun negustor, habar n-am. Dar sunt uluit. Îmi face 'oț cu ochiul. Zic și eu ceva de Pamuk, ca și cum așa am fi chef.

-Tamam! răspunde.

A doua zi trec pe acolo. Ne salutăm, ca vechi prieteni. Asta înseamnă arkadaș. Prieten. Îmi dă pilaful, îmi arată norii. O să plouă. O să plouă, confirm.

-Hikmet! îmi zice, bătându-se în piept.

-Daniel! spun. 

Râdem amândoi. Pilaful e bun. 

-Blagadarya! spune bulgăroaica roșcată care a luat și ea pilaf. Și zâmbim toți trei. Sveta! se prezintă și ea râzând, apoi pleacă.

A început să plouă.