Un gând care mă străbate este acela care mă provoacă la o mărturisire:

Ce agreabili și seducători sunt oamenii cu adevărat educați!

Când spun educați nu mă refer la cei școliți.

Dacă se suprapun cele două este este cu mult mai bine...

Însă sunt situații când multele studii, Școala, în general, nu a lăsat peste unii și urmele de civilism...Poți să fii ghiolban cu diplomă...

Acest lucru se întâmplă când Școala devine doar un furnizor de informații, nu și un asumat instrument formator, care să contribuie nu doar la o saturare a individului cu informații, cunoștințe, ci și la formarea unor caractere...

Educația este un produs al familiei care poate fi preluat și de Școală, bineînțeles, atunci când aceasta cizelează caracterul învățăceilor și îi conferă persoanei repere comportamentale, un model de umanitate, de normalitate, de firesc...

Rădăcina educației este și rămâne, totuși, în familie...

Familia, mai ales cea creștină, care se fundamentează pe valorile moral - creștine, este cel mai fertil sol de creștere al viitoarelor mlădițe, habitus-ul formativ al viitorilor cetățeni care aduc plus valoare în societate.

Ceea ce au sădit părinții în sufletele copiilor este definitoriu pentru dezvoltarea ulterioară: respectul, rușinea față de oamenii, frica de Dumnezeu, cultul muncii, bunul simț, le desprinzi în " cei 7 ani de acasă..."

Dacă le-ai văzut la ai tăi, le ai, dacă nu, este aproape imposibil...

Școala își asumă parțial această lucrare, axată în principal pe implementarea "materiilor", nu a spiritualității, a disciplinelor de catedră, nu a disciplinei moral-civice, chiar dacă îi putem recunoaște și acest rol formativ-educațional tot mai volatilizat în contextul degringoladei învățământului hibrid sau exclusiv on-line...

Biserica este apoi cea care desăvârșește această lucrare a familiei, când întâi născuții familiei devin și fiii Bisericii, prin Botez și duhovnicie, fiind cultivate virtuțile creștinești impregnate de morală și de o educație religioasă care raportează valorile sociale și la relația cu Dumnezeu, Creatorul și Proniatorul lumii.

Cum recunoști un om educat?

În primul rând un astfel de om este manierat, dar manierele nu sunt doar un harnașament supraadăugat, ci ele izvorăsc dintr-o trăire și dintr-un crez, un modus vivendi, care constituie axiologia persoanei, coloana vertebrală care ține verticalitatea și morala insului educat.

Nu este nimic prefăcut, mimat sau teatral în manifestarea omului educat; el nu doar are aceste calități, ci este un om de calitate.

Noblețea este o altă însușire prin care recunoști oamenii educați; este acea eleganță a spiritului...

Nu e nimic grosier, neșlefuit, abraziv în manifestările acestor oameni...

Un diafan transpare dincolo de cuvinte, dincolo de conveniențe...

O altă notă distinctivă a omului educat este discreția.

Nu vezi nimic ostentativ, zgomotos, insistent care să irumpă din behaviorismul acestor oameni, deși paradoxal este foarte vădită dâra de lumină, de frumos, de bunăcuviință care rămâne în urma lor...

Într-o lume tot mai abrutizată, smintită, înnoroiată în obrăznicii, prezența acestor oameni este asemenea nuferilor care aduc frumusețe chiar și în locurile cele mai mocirloase, mai urâte...

Ideea de a sta tinerii acasă, în familie, de Ziua Educației este salutară și prin prisma acestui fapt pe care-l divulg prin această aserțiune pe subiect, care susține tocmai acest fapt și anume că, actul educațional este rodul familiei creștine, nu al societății secularizate, destructurată de iregularitățile unui cotidian promiscuu și dezolant, a unui ritm aiurant de viață socială, în care doar Familia și Biserica au rămas cele două instituții formatoare care mai aduc bun așezământ persoanei în lume, bună rânduială, bună conviețuire, bună conlucrare între oameni, în comunitate, în societate.