ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie,

Arhiepiscopul Tomisului, urmașul Sfântului Andrei

20 de ani de arhierie la Tomis

Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, păstorește cu mult har străvechea Mitropolie a Tomisului, veche de aproape 2000 de ani. Urmele trecerii prin Scythia Minor a Sfântului Andrei sunt vii în istoria vieții creștinești din Dobrogea noastră. Sunt uimitoare manuscrisele mărturisitoare ce-l privesc pe Apostolul Andrei. Peștera Sfântului Andrei este și ea o mărturie vie.

Cele mai mari arhive ale lumii păstrează mărturii fundamentale despre viața creștină la Tomis și în Scythia Minor de la Sfântul Andrei, apostolul popoarelor de la Marea Neagră, până astăzi.

2000 de ani de viață creștinească, neîntreruptă.

Colecția Arhiepiscopiei Tomisului, purtând numele Mitropolia Tomisului. 2000 de ani de viață creștină la Tomis, publică documente fundamentale privitoare la străvechea mitropolie și la viața creștinescă din Tomis, adunate din 74 de arhive ale lumii: Vatican, Ierusalim, Atena, Alexandria, Moscova, Uppsala, Berlin Viena, Leipzig, Roma, Florența, Torino, Neapole, Milano, Berna, Zürich, Madrid, Paris, Reims, Oxford, Cambridge, New York etc.

Colecția Arhiepiscopiei Tomisului este o pledoarie științifică pentru reîntemeierea de drept a celei mai vechi mitropolii a strămoșilor noștri și a românilor. După Apostolul Andrei, urmează o serie celebră de episcopi, arhiepiscopi și mitropoliți, de la Evangelicus (303) până la Iachint de Vicina (1359), adică de la primul pontifex al Tomisului până la mitropolitul Iachint de Vicina, care a fost chemat să întemeieze Mitropolia Țării Românești în 1359.

Iată cronologia milenară a înalților sacerdoți (apud. Fontes Historiae Daco-Romaniae Christianitatis, traduceri inedite din latină și greacă de Mihaela Paraschiv, Claudia Tărnăuceanu, Wilhelm Dancă, Selecția textelor, Studiu introductiv, Notițe Biobibliografice, Note și comentarii, Indice de Nelu Zugravu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2008, p. 84-86).

 

 

 


După Mitropolitul Vasile al Tomisului, sunt demni de amintire mitropoliții Vicinei, între 1285 și 1359:

- Mitropolitul Theodoros (1285)

- Mitropolitul Luca (1303)

- Mitropolitul Macarie (1339)

- Mitropolitul Kyrillos (1347)

- Mitropolitul Iachint (1359)

- Mitropolitul Antim (1379)

Scufundându-ne în abisalul timp al istoriilor, vom medita la o întrebare de ce este România o enigmă a vechii Europe și ne vom gândi atent la cei 2000 de ani de viață creștină în vechiul Tomis, metropolă întemeiată în secolul al VII-lea î.e.n.

Așadar, pe urmele harice ale Sfântului Andrei au pășit episcopi, arhiepiscopi și mitropoliți demni de cea mai bună rememorare. Ceea ce este fenomenal de important pentru istoria neîntreruptă a străromânilor și românilor este această realitate că, după retragerea imperială a lui Aurelian în sudul Dunării, viața daco-romanilor, a străromânilor și a românilor a avut un curs neîntrerupt nu numai în nordul Dunării și în sudul Dunării ci și pe teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră. Aici Mitropolia Tomisului a cunoscut o viață religioasă și intelectuală demnă de orice cultură europeană. Aici sunt mari mitropoliți, martiri, cărturari de seamă. După anul 275, anul retragerii împăratului Aurelian din Dacia, avem în cronologia fantastică a marilor ierarhi tomitani o viață spirituală neîntreruptă începând cu Evangelicus (298) și încheind mileniul cu mitropolitul Iachint de Vicina care întemeiază Mitropolia Țării Românești în anul 1359 la Curtea de Argeș. Așadar, Mitropolia Tomisului, care îl are ca prim mitropolit pe Theotimus I încă din anul 392, ilustrează mia de ani dintre împăratul Aurelian (275) și întemeierea Mitropoliei Țării Românești, în 1359, la Curtea de Argeș.

Prin istoria mitropoliei Tomisului poporul român are o istorie neîntreruptă de nimic și de nimeni.

Acestea sunt argumentele supreme privind reactivarea urgentă a Mitropoliei Tomisului de către Patriarhia Română și Prea Fericitul Patriarh Daniel.

 *  

 * *

Drept grăitoare credem a fi o reamintire a străvechimilor și o cronologie pe care s-o desfășurăm până în secolul XX.


Cu mai bine de 30 000 de ani înainte de Cristos trăiau în spațiul acutualei Românii primii hominizi albi ai Europei. Craniul unei femei a fost găsit în Peștera Muierii, în anul 1952 undeva în nordul Olteniei.

Din aceeași perioadă un alt craniu s-a găsit, la Cioclovina, în spațiul în care vestitul rege Decebal și-a așezat capitala regatului său, la Sarmizegetusa. Tot aici, în apropiere de Sarmizegetusa s-au găsit, la Tărtăria, vestitele tăblițe de lut, pe care neștiuți strămoși ai europenilor și-au lăsat mesajul lor într-o primă scriere pictografică, una mai veche cu câteva mii de ani decât scrierea sumeriană.

Gânditorul de la Hamangia, în Dobrogea găsit așadar, este și el din al IV-lea mileniu înaintea erei noastre.

Cel mai mare filosof român, Constantin Noica (din aceeași generație cu Mircea Eliade și Emil Cioran pe care Planeta îi cunoaște) scria un eseu amar, la puțin timp după ieșirea din detenția comuniștilor:

"Întreg poporul românesc îmi pare a sta cu posibilul său față de realul istoric [al] altora ca în fața fratelui Alexandru. N-are decât posibil spre deosebire chiar de vecinii săi polonezi ori unguri și nu va face nimic în istorie, ci va rămâne veșnic în posibil. Stă prost cu timpul sub toate formele: timp istoric, eternitate sau aevitemitate, eternitate în veac, cum spuneau medievalii – dar stă bine cu spațiul, pe arcul acesta al Carpaților, unde s-a înscris o preistorie mai adâncă decât altele – cea mai veche scriere din Europa sunt tăblițele găsite aici, la Tărtăria, apropiate ca scriere de cea sumeriană, – unde apare primul gânditor, «gânditorul» de la Hamangia; un spațiu peste care se întinde cel trac, de unde vine Dionysos sau mitul lui Dionysos, ca și Orfeu, cel care a dat grecilor cultura după cum Prometheu dăruia oamenilor, cu focul, civilizația, sau de unde [vine] Musaios, legendar și el, Diotima lui Socrate, legendară și ea, dar unde apare în real Zalmoxis, discipolul lui Pythagora și pe care îl admira Platon înCharmides; un spațiu, în șfârșit, care, prin interferențele spirituale ale Orientului cu Occidentul sau ca loc de trecere al aheilor și dorienilor, al celților, al tuturor semințiilor germanice, al slavilor, al hunilor, reprezintă placa turnantă a Europei, deschis fiind deopotrivă către Occident și Orient ca nici o țară europeană (nu și europeană, ca Rusia), și care în definitiv este contemporan cu începuturileculturii europene de vreme ce Histria, portul de la Marea Neagră blocat de nisipuri după o mie de ani de existență, este o colonie a Miletului din secolele VII-VI înainte de Chr., adică din timpul lui Thales, Anaximandru, Anaximene, ceea ce te face să admiți că în spațiul acesta, la Histria, existau oameni care, cu manuscrisele Milesienilor în mână, se gândeau științific, filosofic ori mitic la principiul unic al lumii, care e apa lui Thales, la roțile de foc din ceruri de care vorbea Anaximandru sau la aerul din rarefierea și condensarea căruia se făceau toate așa cum ne spune și Louis de Broglie astăzi că totul s-a făcut, poate, din condensarea luminii și care făceau și gândeau așa într-un ceas când în Franța tuturor reușitelor nu existau decât celți, sau pre-celți în picioarele goale, ce știau să numere doar până la 20 (quatrevingt), pe cele 10 degete ale mâinilor și cele 10 ale picioarelor.”


Despre craniul de la Peștera Muierii ne-au vorbit mai mult alții și s-au entuziasmat tot ei în timp ce noi, deși craniul muierii a uimit lumea, îl ținem în muzeu într-o cutie de carton.

Despre tăblițele de la Tărtăria ne-au atras atenția, din nou, alții. La Tărtăria nu avem un muzeu al celei mai vechi scrieri inventate în Europa, poate în lume, și poate Europa însăși va cuteza să-și facă muzeul primei sale scrieri.

Deși avem un gânditor în lut, cel de la Hamangia, încă de acum 7 000 de ani filosofia "românească” nu există decât pentru noi; din cauza unui manuscris despre Fenomenologia spiritului a lui Hegel, în anii 50, Noica și "lotul” său de prieteni ar fi trebuit să facă un sfert de mileniu de pușcărie. Că Dionysos ar fi fost trac sau că Orfeu și-ar fi scris Imnurile pe pământul dintre Dunăre și Marea Neagră se vorbește rar.

În Histria, Aethicus și-a compus vestita Cosmographie și un alfabet celebru, despre a cărui origine neclar știută scriem și astăzi.

Ovidius însuși, printre sciții și dacii noștri, la Tomis, a scris Ex Ponto, lăudându-l pe regele-poet Cotys și cerându-i ajutorul. Unul dintre cele mai vechi manuscrise al poemelor, din secolul XIII, îl publicăm în această colecție fiindcă s-a încăpățînat să rămână inedit mai bine de șapte sute de ani.

Scrie Noica mai departe: "Poporul acesta, neînsemnat în fond în Europa, sau abia însemnat din când în când, cu câte o ispravă istorică ori culturală nesperată și gata să fie reținută pentru ei de alții, ca în cazul lui Ștefan cel Mare cu lupta lui contra turcilor, exponent al «Papei» și al mai nu știu cui, sau în cazul fiului său, Rareș, cu pictura exterioară «bizantină» a mânăstirilor din Bucovina, sau ca în cazul lui D. Cantemir, pe care rușii au vrut să-l anexeze, și Brâncuși pe care au vrut să-l anexeze americanii, poporul acesta abia afirmat deci, abia știut și înregistrat pe o singură filă a istoriei și culturii europene, stă bine cu posibilul și nu cu realul istoric. Dar posibilul acesta e mai întins decât realul, e mai cuprinzător ... Poporul acesta are 7000 de ani în trecut și are vreo 7000 în viitor, până la Judecata din urmă, adică până la extincțiunea acestei lumi europene sub o nouă perioadă glaciară, ce vine ciclic din vreo 15. 000 în 15.000 ani."

Papa îl numea pe Ștefan cel Mare "atlet al creștinătății”. Cantemir știa atâtea limbi vechi și tot atâtea moderne încât, din prea mult geniu și cărturărie, a rămas ca și nefolositor culturii române. Despre el scriau Byron, Schelley, Voltaire. Era membru al Academiei din Berlin, are numele scris în Pantheon, este prinț al lui Petru cel Mare, la Moscova, urmașii săi aveau sânge din împărații Bizanțului. Este Principe al Imperiului Romano-german. Nici până astăzi nu i-am timpărit opera în întregime iar manuscrisele lui sunt risipite în mai bine de cincisprezece țării.

Pe marele sculptor Brâncuși îl admiră pământenii pe toate continentele. În 1957 conducătorii comuniști de la București nu i-au primit opera în România, iar Coloana infinituluinu a putut fi culcată la pământ nici măcar cu un kirov sovietic, știința staliniștilor neputând distruge arta.

Continuă Noica: "Poporul acesta care, într-un document din trecut, în Unio trium nationum, uniunea sașilor, secuilor și ungurilor din Transilvania, cu câteva sute de ani în urma lor față de cei 7000, aproape că nu era menționat și în orice caz nu avea nici un drept, el, ca și anonim în istorie, se va ruga la Judecata de Apoi pentru rânduirea celor trei națiuni ce-l nesocotiseră, sași, secui, unguri, așa cum poporul acesta întreg, aproape fără istorie cum este, se va ruga pentru mântuirea până și a turcilor, care l-au stăpânit, jefuit și abătut de la viața în veac ca pe atâtea alte popoare din Asia Mică, Grecia, Serbia, Bulgaria – cum se va ruga pentru mântuirea slavilor, respectiv rușilor, ce au amenințat să-l înghită, cu valul lor uriaș, după cum tot el, nevrednicul acesta de popor, neputinciosul de el, ca o simplă măicuță de mănăstire, se va ruga pentru Europa zisă («faustică» și prelungirea ei, America de nord, pentru cultura ei prea exclusiv intelectivă și civilizația științifico-tehnică, sub care poporul în chestiune era gata să sucombe:”Unde vine drum de fier/toate cântecele pier”, spunea singurul lui poet mare, sau aproape singurul, Eminescu), ba sub care Europa, cu prelungirea ei americană, este gata-gata să sucombe ea însăși, dacă nu va și exploda într-o bună zi, sau nu va redeveni o simplă peninsulă a Asiei.

Pentru toți aceștia, așadar, un popor de anonimi se va ruga, la Judecata de Apoi, așa cum neînsemnata Gretchen, căreia poporul acesta îi seamănă atât de mult în simplitatea și frumusețea lui, ca și fără identitate precisă, se ruga pentru Faust și interceda în favoarea lui, pe lângă Maica Domnului unde ea avea acces, în timp ce gloriosul Faust se zbătea ca un șoarece sub gheara marii Pisici care era diavolul. Da, cred că un asemeneapopor este cel care se va putea ruga pentru toți aceștia și pentru toți frații Alexandru din Occident ce au biruit o clipă vreo 3-4 secole pe această Terra, poate neînsemnată ea însăși, poate plină de însemnătate într-una din galaxiile Universului.”

Hunii veniți după anul 400 în Europa, ca popor migrator, așadar la aproape o mie de ani după ce Aristotel admirase Constituția Histriei, au fost conduși de viteazul Atilla pe care l-a învins un împărat trac.

Goții s-au civilizat grație episcopului Wulfilas care, la îndemnul episcopului Theofil al Gothiei, a tradus Biblia în gotică, undeva la Întorsura Carpaților, pe malul râului Buzău.

Manuscrisul Bibliei în gotică este celebrul Codex Upsaliensis numit și Codex Argenteus.

Se spune că Europa ar avea un început simbolic prin Conciliul de la Niceea, din anul 325, de unde călugării sciți n-au lipsit, Tomisul fiind prezent prin episcopul Marcus.

E bine să îi lăsăm pe alții să vorbească despre România ca vatră a Vechii Europe, fiind de aleasă cărturărie și obiectivitate. Astfel, Marija Gimbutas, savant cunoscător al societăților indo-europenizate patriarhale din epoca bronzului și a fierului, scrie:

”România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500 -3500 î.e.n., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pașnică, iubitoare și creatoare de artă, care a precedat societățile indo-europenizate patriarhale de luptători din epocile bronzului și fierului.

Uluitoarele descoperiri făcute în România și în alte țări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înțelegerea importanței începuturilor culturii" vechi europene ", o cultură a unei societăți de agricultori.

A devenit de asemenea, evident că această străveche civilizație europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. Aceste date fac imposibilă ipoteza conform căreia civilizația războinică și violentă a sumerienilor ar fi fost cea timpurie de pe glob. În Vechea Europă nu existau fortificații elaborate și nici arme de luptă. Absența reprezentărilor privind o societate războinică sau condusă de bărbați reflectă o structură socială în care femeile aveau rolul principal și în care atât bărbații, cât și femeile activau în mod egal întru binele comun. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii. Trebuie ca de acum încolo să recunoaștem realitățile și modul de viață ale epocilor neolitică și a cuprului, care însemnau mai mult decât semănatul, culesul, măcinatul și coacerea pâinii ori ridicarea caselor. Trebuie să recunoaștem realizările strămoșilor noștri, „vechi europeni", așa cum au fost: constructori de temple, producători de ceramică admirabil pictată și de obiecte de cult, creatori de sculpturi și de figurine reprezentând divinități dintr-o mare varietate de tipuri, organizatori de și participanți la ritualuri sezoniere, funebre și de alte feluri. Acești oameni au folosit o scriere sacră începând cu cel puțin sfârșitul mileniului al VI-lea î.e.n.Trebuie ca de acum încolo să recunoaștem importanța spiritualității Vechii Europe ca o parte a istoriei noastre”.


Cronologie

de la Craniul de la Peștera Muierii până la

Coloana Infinitului a lui Brâncuși


Încercăm o cronologie fixând ceea ce credem că este demn de memorat, de la Craniul de la Peștera Muierii și Gânditorul de la Hamangia până la Coloana Infinitului a lui Brâncuși.

Anul/Evenimentul:

30 500 î.d.H. Craniul hominid de la Peștera Muierii

29 700 î.d.H. Oasele de la Peștera Cioclovina

4000-2000 î.d.H. Scrierea pictografică de la Tărtăria; tăblițele de la Vadu Rău

6500 î.d.H..- Marija Gimbutas vorbește despre Vechile civilizații europene: Nistru (6500 î.n.), Criș, Boian, Gumelnița (5500 î.d.H.) ,Cucuteni, Turdaș (4000-3500 î.n.)

5 000 î.d.H. Gânditorul de la Hamangia

1 000 î.d.H. -Istorie descrisă în Getica lui Vasile Pârvan

Dacia lui Vasile Pârvan

82-44 î.d.H. Burebista

12 d.H. Cotys I

9-18 d.H. Ovidius la Tomis

Ovidius îl roagă pe Cotys I ca de la poet la poet:

„Regia progenies, cui nobilitatis origo


nomen in Eumolpi prevenit usque, Coty!

Fama loquax vestras si iam pervenit ad aures,

me tibi finitimi parte iacere soli:

supplicis exaudi, iuvenum mitissime, vocem,

quamque potes, profugo - nam potes - adfer opem.Tu quoque fac profugo prosint tua castra iacenti,

o Coty, progenies digna parente tuo


Carmina testantur; quae, si tua nomina demas,

Threicium iuvenem composuisse negem.

Neve sub hoc tractu vates foret unicus Orpheus,

Bistonis ingenuo terra superb tuo est.


Ad vatem vates orantia brachia tendo,

terra sit exilis ut tua fida meis.”


Mijlocul secolului I: Sfântul Apostol Andrei creștinează cetățile din Sciția Minor, pământul dintre Dunăre și Marea Neagră

50/51 e.n. "Apostolul Pavel propovăduiește creștinismul în Philippi în apropiere de așezarea dacică Singidunum care era supranumită "Roma răsăritului” . Epistola către filipeni este scrisă către locuitorii din Philippi”.

87-106 e.n. Decebal, rege al Daciei

Războaiele cu Traian (101-102, 105-106)

Traian înalță Columna lui Traian (urna de aur a împăratului roman se află în soclul Columnei de la Roma).

173 Maximinus Thrax, dac din Moesia, împărat al Romei între 235-238.

El inaugurează șirul de împărați geto-daci ai Romei: Aureolus, Regallianus, Galerius, Maximianus, Maximinus Daia, Justinus I, Justinus I cel Mare”. "

200-216 Clement Alexandrinul scrie: "Geții, un popor barbar, căruia nu-i lipsește gustul filosofiei, aleg în fiecare an un mesager pentru Zalmoxis, unul dintre discipolii lui Pithagora…”

211-227 "Împăratul Caracalla ajunge în Dacia nord-dunăreană în anul 214 și îl are ca interpret de limba dacă pe Ulpius Caelerinus."

225 Origen scrie :”Celsus scotește că și noi adorăm pe câte unul care a fost dat morții, sau pe câte un prizonier de război, cum fac geții, care îl cinstesc pe Zalmoxis…”

250 Se naște viitorul împărat Galerius.

258 Regallianus, de origine geto-dacă, este proclamat împărat roman.

- Eusebiu (265-340) scrie în Viața lui Constantin cel Mare că la Sinodul de la Niceea (325): "Nici schitanul nu lipsea din ceată”, schitanul fiind episcopul Tomisului.

267-268 Aureolus împărat la Roma (Getike chora)

268-270 Claudius al II-lea Gothicus împărat la Roma.

270-275 Aurelian, împărat al Romei.

275 "Mucapor, traco-dac îl ucide pe Aurelian și din dux devine severissimus imperator."

Secolul III-Secolul IV: Actul martiric al Sfinților Epictet și Astion.


Apare numele lui Evanghelicus episcopul Tomisului, în 290.



DE SS.

EPICTETO PRESB.

& ASTIONE MONACHO

MARTYRIBUS ALMIRIDENSIBUS

IN SCYTHIA



CAPUT I.

Pia S. Epiteti educatio; patratio

miraculorum; conversio Astions

ad Christum.



1. "Temporibus Diocletiani, profanissimi imperatoris, erat quidam presbyter in patibus Orientis, nomine Epictetus, religiosam vitam agens, et castus in omni sua conversatione existentens. Hic namque a parva aetate in servitio Domini enutritus, exercebatur in omnibus justificationibus Jesu Christi.

49. Pertulerunt autem martyrium Sancti atque athletae Christi, Epictetus presbyter et Astion monachus in Almiridensium civitate, octava die mensis Julii, temporibus Diocletiani tyranni, sub duce Latroniano. Secundum nos vero, regnante in caelis Jesu Christo Salvatore nostro: quem decent gloria et imperium una cum Patre et Spiritu sancto, in saecula saeculorum. Amen.



DESPRE SFINȚII

EPICTET PREOTUL

ȘI ASTION MONAHUL

MARTIRI ALMIRIDENI

DIN SCYTHIA*



CAPITOLUL I

Educația plină de evlavie a Sfântului Epitect: iacerea de minuni și aducerea lui Astion la Hristos

1.Pe vremea lui Dioclețian, împărat păgân foarte rău, era un preot din părțile Răsăritului, pe nume Epictet, care ducea o viață evlavioasă și trăia neprihănit. Căci de mic copil, punându-se în slujba Domnului , se întărea în toate învățăturile lui Iisus Hristos.

49. Au primit cununa de martiri sfinții și atleții lui Hristos în cetatea almiridenșilor, preot Epictet și monarhul Astion, în a opta zi a lunii iulie, în timpul tiranului Dioclețian, sub comandantul militar al provinciei, Latronianus, iar după socotința noastră când domnește în ceruri Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, Căruia I se cuvine slava și împărăția, împreună cu Tatăl și cu Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin! (Apud N. Vornicescu)


304 „Actul martiric al Sfântului Irimeu, Episcop de Sirmium (limbă latină de secol IV)"

305-306 "Flavius Valerius Constantius, împărat roman de origine traco-dacă, se căsătorește cu Flavia Iulia Helena la Naissus; sunt părinții viitorului împărat Constantin I cel Mare.

Flavius Valerius Constantius divorțează de hangița Helena, se căsătorește cu fiica împăratului Maximilianus, Theodora, ajunge Augustus, moare la Erboracum, în Britania”.

305-311 Împăratul Galerius (născut la Romula, în Oltenia), de origine dacă.

305-313 Maximinus Daia împărat de origine traco-getică

306 Constantin I cel Mare devine imperator peste întreg Imperiul roman de Răsărit."

310 Episcopul Wulfilas (născut în regiunea Întorsurii Carpaților)

Episcopul Theofil al Goției, cel prezent la Sinodul de la Niceea , din anul 325, l-a catehizat pe Wulfilas, care, inițial a fost ortodox. Mare învățat, Wulfilas vorbea, scria, predica în latină, greacă și gotică (althochdeutsch)".

321 „Împăratul Constantin consfințește duminica drept sărbătoare a creștinilor, zi de odihnă în întreg Imperiul."

325 „(20 mai-25 august) se desfășoară Consiliul de la Niceea ca Prim Sfânt Sinod Ecumenic, considerat începutul simbolic al Europei (Noica).

La Niceea participă 318 episcopi din toate țările creștine dar și din țări din afara imperiului (Armenia, Persia, Gothia). Acum se rostește Crezul de la Niceea care va rămâne Crezul tradiției ortodoxe. Participă, după Eusebiu din Cezareea, și episcopul ortodox al Tomisului, pe numele său Marcus Tomensis. Din Daco-Romania au mai participat la Niceea Dominius din Sirmium, Protogenius din Sardica, Dacus din Scupi, Pistus din Marcianopolis, Theofil al Gothiei (azi Muntenia/Moldova, Întorsura Buzăului).

La Niceea a participat, ca fiind cel mai ascultat, sfântul părinte Athanasie cel Mare."

328 Constantin cel Mare construiește un pod peste Dunăre între Oescus și Sucidava.

335-394 Grigore de Nazianz scrie în Carmen II (VII, 274-275): "Și getul Zalmoxis aruncând săgeți prin mulțime, îndumnezeia pe fiecare credincios”.

340-420 Niceta de Remesiana , mare scriitor daco-român a lăsat Te deum Laudamus.

341 Wulfilas începe traducerea Bibliei, alfabetul gotic fiind imaginat din caractere getice, grecești, runice și latine, în vocabularul său rămân influențe din latina populară vorbită la Întorsura Carpaților”.

 

347 "Sfântul Theotim I, episcopul Tomisului, "Îi învață pe huni Psaltirea”. Sfântul Ieronim scrie în Cronica sa: ” Huni discount Psalterium, Scythiae frigora fervent calore fidei”).


350 Vetranion, traco-get, proclamat împărat roman.

353 Se naște sfântul Paulinus de Nola în Burdigala (Bordeaux de azi) prieten cu episcopul dac Niceta de Remesiana.

354-430 Fericitul Augustin. Augustin va polemiza cu ereticul daco-roman Maximin (în Collatio cum Maximino arianorum episcopo).

360-365 Sfântul Ioan Cassian, trăitor în Dobrogea. În apropiere de satul Casieni de astăzi se păstrează o inscripiție în greacă (Horoi Kasianon) descoperită de marele savant român Vasile Pârvan.

361 Iulian Apostatul vorbește în Symposion de lucrarea De bello Dacico.

362 În Codex Vaticanus 866 se antologhează actul martiric al sfântului Aemilianus din Durostor.

369 Episcopul Bretanion scrie Actul Martiric al Sfântului Sava de la Buzău.

370 Ioan Hrisostomul descrie în Despre Sfântul Babylas religia lui Zalmoxis.

372 Sava Gotul este ucis la Buzău pentru credința lui creștină.

374 Sfântul Vasile cel Mare îi trimite Sfântului Bretanion, episcopul Tomisului, două epistole.

381 Episcopul Gherontius din Tomis se întâlnește, la Sinodul al II-lea de la Constantinopol, cu Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Chiril al Ierusalimului, Amfilohie de Iconium și Împăratul Theodosie cel Mare care l-a îndemnat pe tomitan să îngrijească de credința ortodoxă din Dobrogea de azi."

395 „Imperiul roman este împărțit între Honorius și Arcadius, fiii lui Theodosie cel Mare.

451 Flavius Aetius (daco-get din Durostorum) îi distruge pe barbarii huni în bătălia de la Campus Mauriacus, «scoțându-i astfel definitiv de pe scena istoriei» (Diaconescu, Cronologie comentată, idem supra et infra)”.

455 Moare Attila , în noaptea nunții cu fiica regelui bactrianilor, Micolta. Cantemircitează în Hronic din Nicolaus Olahus, cartea Attila:”ce acmu el prea bătrân la vârstă și din fire fiind slăbit, și vin mai mult decât s-au cădzut la nuntă să fie băut, și noaptea, cu copila peste măsură giucându-să, de multă ostenință să i să fie pornit în somnu sîngele a-i cură din nas și așe dimineață să-l fi găsit mireasa mort”.

După 460, Cantemir enunără următorii împărați romani: Leon, Sever, Anthimie, Olivrie, Leon cel Tânăr, Iulie Nepos, Zenon, ajungând la leatul 491.

"Sfârșitul secolului al VI-lea-începutul secolului al V-lea: a trăit Aethicus Histricus, autorul celebrei Cosmographia". Cosmographia se păstrează în peste 40 de copii manuscrise (inventariate de Pertz), în cele mai mari biblioteci europene: Vatican, Paris, Freising, Leipzig, Londra.



415 Ioan Cassian fondează la Massalia (Marseille, în Franța) două mănăstiri.

420-426 "Sfântul Ioan Cassian scrie De institutis coenobiorum et de octo principalium vitiorum remediis; scrie Conlationes unde își aduce aminte de părinții săi, de înaintarea sa duhovnicească pe pământurile Sciției dobrogene.

424 Papa Celestin I scrie episcopului daco-roman de la Ratiaria și amintește și de ierarhul daco-roman de la Viminacium.

431 Atestați episcopii Timotei, Iacob, Dorotei, Petronius, Evdochie, Balcanius, Saturninus, Marcianus.

450 Justinus era numit trac, ajunge împăratul bizantin Justinianus I cel Mare, conducând Imperiul Romano-Bizantin între 518-527.

451 Sfântul Sinod al IV-lea ecumenic de la Calcedon. Între cei peste 600 de episcopi chemați de împăratul Marcianus, s-au aflat și episcopii daco-romani Dionisie Smeritul, Ioan Maxentius, Leontius Byzantinus (ei vor fi numiți de istoricii români monahi sciți).

457-474 Domnește împăratul bizantin de origine dacă Leon I cel Mare (a cărui fiică Ariadna, va fi soția împăratului Zenon).

470 Se naște Dionisie Smeritul care îi spunea într-o scrisoare episcopului Petru că "are mereu înaintea ochiilor minții râvnă sfântă pentru hrană duhovnicească” și îi mulțumește pentru binefaceri și cheltuiala spirituală cu care l-a îndatorat episcopul Petru."

Cantemir așază în pomelnic toți împărații Romaniei (din care a rămas în istorie chiar cuvântul "România”) până la anul 1299, când începe Letopisețul românilor adunat pe carte de învățatul Cantacuzino.

După Zenon urmează Anastasie în 499, în vremea căruia "romanii din Dacia s-au numit voloși”, Iustinian cel Mare, după 527, pe vremea căruia se mai vedea turnul de la Dunăre, făcut de Traian.

„Mavrichie, în 599, nu vroia să dea Porțile de Fier lui Hagan. Sub Constantin Pogonat în 679, bulgarii vor prăda țările române de sub Dunăre adică Dacia, tas Romaikas choras, tas peran” .

În dreptul anului 800, Cantemir scrie: "Carolus Marele să încorodniază împărat apusului, carile coborându-se cu oștile pănă la Dachia, lăcuitorii din Dachia, împreună cu leșii și cu hohemii au trimis la dânsul soli de s-au făcut aședzământ de pace.”

"Spre sfârșitul secolului al VI-lea, prin anii 586-587, în timpul retragerii strategului Camentiolus al Thraciei, un soldat a rostit "în limba părintească”: Torna, torna fratre!, consemnate de Theophanes în Cronographiasa.

Cel mai important istoric al literaturii române, George Călinescu, consideră în Istoria literaturii române (1941), cuvintele Torna, torna, fratre! drept "vestigii de grai romanic ", comparate de gramaticieni cu iluminările limbii franceze din Jurămintele de la Strasbourg (842) ori ale limbii italiene din Carta capuană (960).



Codex Aureus este contemporan cu Carol Magnul și jurămintele de la Strasbourg, manuscrisul fiind adăpostit de biblioteca Batthyaneum, din Alba Iulia, capitala Transilvaniei unde în zorii secolului al XVII-lea Mihai Viteazul reunifica cele trei țări românești.

"În același timp cu Carol Magnul, patriarhul Fotie al Constantinopolului (858-867, 877-886) scria în Mirion Biblion că lucrările lui Ioan Cassian, traduse în greacă, sunt cunoscute în tot Imperiul Bizantin, consfințind regulile spirituale în toate mănăstirile.

Timp de șapte secole (sec. IX-XVI), Cosmographialui Aethicus cunoaște peste 40 de copii în scriptoriile din Occident, aflătoare în Vatican, Roma, Madrid, Paris, Freising, Londra.

Martin Luther va prelucra în limba germană, sub titlul Herr Gott, Dich loben wir, lucrarea scriitorului daco-roman Niceta de Remesiana, intitulată Te Deum laudamus”.

Întorcându-ne la Hronicul lui Cantemir, aflăm sub anul 867 pe împăratul Vasilie Machedon, apoi pe Romanos, la anul 959, pe vremea căruia genovezii, împreună cu volohii din Dachiia, să fie tocmit cetățile Mancopul, Chircher, Crâmul, Azovul, Cafa, Chiliia, Cetatea Albă și Târgoviștea.

Împăratul bizantin Vasilie Bulgarocton începe, din anul 1000 până în 1017, războiul de supunere a neamului bulgăresc, vreme în care "și romanii din Dachia iarăși s-au lipit la împărățiia răzsăritului”.

Cantemir comentează cu dreptate că Dacia n-a fost pustie de moșnenii săi cei dintâi.

La 1034 împărat a fost Arghiros în vremea căruia a murit Ștefan al Ungariei.

"Constantin Ducas și-a început domnia în 1063, vreme în care hunii au coborât spre Valahia. Istoricii greci mărturisesc că mulți vlahi erau în Misiia, adică Dobrogea, până în munții Emului, adică Balcanii”.

În acest secol XI, Kekaumenos, vlah din Larissa, descrie războaiele vlahilor în Strategikon, carte din care extrăsese rândurile despre vlahi, în manuscrisele sale, Mihai Eminescu.

În Prima școală românească de la Brașov se află Omiliarul de la anul 1000, comentariu la Ioan Hrisostomul, scris în chirilică uncială. Îl cităm în întregime:

„Avel era blând cu fratele său, de asemenea era către Dumnezeu cucernic. Să nu ne supărăm unul pe altul, să nu ne supărăm ca să nu ne obișnuim și pe D-zeu a-l supăra, ci unul pe altul să ne învățăm și pe D-zeu a-l cinsti, căci mânia asupra oamenilor și asupra lui D-zeu mânie va fi.

Când iubirea ta de arginți, fără de minte în grămadă se va aduna, curgerilor ei deja nu va fi oprire. Cel nedesăvârșit la pierzare sortit întru totul va putrezi și întinăciunea păcatelor va înjumătăți. Oare cel virtuos nu va zice, cum iubitorul de argint vrea să fie virtuos, ce virtute are el oare? Niciuna, ci el pe toți își are sieși dușmani, de la toți vrea să răpească , căci lui, dacă întreaga avere i-ai da-o, tu tot nici un fel de virtute nu vei avea, ci se mai și mânie, căci n-au avut mult și nu i-ai dat mult. Dacă însă și pe întregul univers l-ai face stăpân, el nu are virtute, i se pare că nimic nu a luat. Nesăturată este patima și relele acestea așa sunt și legăturile poftelor… și nu se satură cu nimic… ci totdeauna însetează după avuție trecătoare… poftelor nu este săturare, căci nu se satură cu nimic, de nimic nu se va mulțumi, ci cât oricât s-ar dărui tot nu va creea virtute. Acela a avea virtute, numai care ar putea da satisfacție cât dorește, căci deja nu mai are nici o virtute, nici frică de ceea ce e fără virtute, precum iubitorul de argint. Că nimic nu este atât de fără temei și de neînțelept ca acel căruia îi place să ia întregul univers îi e dușman și nu se mânie… acela nu va vrea să se înrăiască de pierderea aceasta… Nu este om pe pământ, pe care să nu-l doară viața neavută, dar să zicem care… pierdut fiind… marea aceasta… vrea să aibă mulți muncitori, dar îl doare și de aceea mănâncă de la el, căci îi împuținează averea, dar că ar vrea însă să dea pietre la oameni…//… care se așteaptă… și dăruiește… și se grăbește să facă demonii pe față, dorind a învăța mărirea deșartă și ce nu-i bun și ce nu-i frumos…”

Papa Bonifacius al IX-lea scrie o epistolă către obștea românească ortodoxă din Brașov, în 15 decembrie 1399, spunând că Brascho este numele mai popular al orașului Corona:

„Bonifatius episcopus servus servorum dei universis Christi fidelibus praesentes literas inspecturis salutem et apostolicam benedictionem. Sacrosanctae fidei catolicae augmentationi manum porigere adiutricem pium apud deum meritorium reputantes libenter Christi fideles ad impendendum augmentationi huiusmodi sui corporis vires nostris literis exhortamur et, ut ad id fidelis ipsi eo fortius animentur quo magis animorum commoda se speraverint adipisci, nonnunquam pro his spiritualia eis munera indulgentias videlicet et remissones elargimur. Cum itaque sicut accepimus in oppido de Corona seu vulgariter Brascho nuncupato strigoniensis diocesis in confinibus christianitatis situato in quo tam Grecorum, Walachorum, Bulgarorum, Armenorum quam aliorum infidelium multitudo quandam ecclesiam in opido praedicto pro eorum usu et cultu deorum habentium una cum Christi fidelibus inibi degentibus habitat et moratur quamplures de huiusmodi et aliis infidelibus pro tempore adventibus gratia divina inspirati se ad fidem praedictum convertere et veteris orde et macula in sacro fonte baptismatis mundari desiderant et proponunt laudabiliter permanere et, nisi in huiusmodi eorum pio proposito et desidero laudabili conservatur et assiduis instructionibus, auxiliis et favoribus conferentur, de totali huiusmodi desiderii et propositi omnium ipsorum collapsu verisimiliter forminentur. Nos igitur qui fidem praedictam nostris temporibus adaugeri intensis desideriis affectamus, universitatem vestram rogamus, monemus et hortamur in domino vobis nihilomnes in remissionum pecaminum iniugentes, quatenus sic infideles ipsos in huiusmodi eorum proposito et desiderio assiduis informationibus haborumque verborum exemplis conservare et quatidie confortare eisque subveniendo vestrumque ad hoc pium et fructuosum praestando auxilium et favorem studeatis, ut per hoc infideles ipsivaleant et debeant huius modi eorum desiderium et propositum feliciter adimplere vasque per haec et alia bona quae domino inspirante feceritis possitis ad aeternae felicitatis gaudio pervenire. Nos enim de omnipotentis dei misericordio et beatorum Petri et Pauli apostolorum eius auctoritate confisi omnibus vere paenitentibus et confessis, qui infideles ipsos ad huius modi eorum propositum et desiderium feliciter esse quendum ut praemittitur confortaverint et ad hoc eis subveniendo praestaverint eorum axilium et favorem, quator annos et totidem quadragenas de iniunctic eis poenitentiis misericorditer relaxamus praesentibus perpetius furturis temporibus duraturis.


Datum Romae apud sanctum Petrum XVIII Kalendos Januarii, pontificatus nostrum anno undecimo ” (apud V.Oltean - Prima Școală românească).

Continuăm istoria românilor, călăuziți de Hronicul lui Cantemir: "în 1070 împăratul romanilor este Romanos Dioghenis (pe vremea lui se pomenește de luptele lui Vinceslav, având în oaste moldoveni, ruși și pecenegi), la 1078 împărat este Mihail Parapinachis (când Nestor Vestarhis era hatmanul popoarelor de lângă Dunăre ), la 1147 împăratul se numea Manuil Comnenos”.

În Cronica bârlădeană se certifică întemeierea Moldovei, pe la 1147, având capitala în Bârlad (documentul, în paleoslavă, a aparținut marelui savant român Hasdeu).

Și Documentele Hurmuzaki (în peste 40 de volume, primul volum fiind tradus de Mihai Eminescu, la Florești, în Oltenia) adună cele mai vechi documente privind istoria românilor din toate țările lor.

 

Tabla Hronologhicească a lui Cantemir arată: "veacurile și anii în carii să pomenesc romanii cei de Ulpie Traian în Dachia, de la Roma aduși și în sălășluire vecinică într-însa aședzați, de la descălecatul lor până la înturnarea lui Dragoș Vodă din țara Ardialului în Moldova și a Radului Vodă Negru în Țara Munteniască”. Un manuscris al Hronicului, ajuns într-un anticariat din Viena a fost găsit și cumpărat de Inocențiu Micu Klein care, iluminându-se, l-a învățat pe de rost împreună cu corifeii viitoare Școli Ardelene, cei ce vor deștepta Transilvania până la reunirea definitivă cu România.

La 1085, continuă Cantemir, "împăratul bizanților era Isachie Anghel, în vremea căruia românii sau vlahii încep a tulbura și a se lupta cu Imperiul Bizantin”. Sub Alexie Anghel, după 1195, trăiește Hrisos Românul "rămâne supt ascultarea împărățiii”, iar vlahii vor fi numiți condovlahi; mai târziu în 1199, Hrisos își conduce românii în Thessalia și Epir.


Murciflis este împărat bizantin după 1203, când "latinii așază împărat pe Balduin și arhoniții greci fug la Ioan Asan, împăratul româno-bulgarilor, Ioan Asan îl învinge pe Balduin , îl prinde viu și apoi îl ucide.

La 1205, împăratul Bizanțului este Theodor Lascaris care mută scaunul împărăției la Niceea. Batie, hanul tătar, năvălește în Europa în 1236, după ce prădează Moscova și Țara Leșească .

În 1237, scrie Cantemir :” Batie are războiu cu românii și cu săcuii la trecătorile munților, pe unde neputând răzbi iară s-au întors în țara leșească și într-același an întră în țara ungurească pe la Rodna ; pe Bela , craiul unguresc, biruiește, carile fuge la Austriia ; iar Batie cu tătarâi pune toată țara unguriască supt foc și supt sabie”.

Pe la 1260, moare, în Ardeal, Bogdan, fiul lui Ioan Alexie, tatăl lui Dragoș Vodă, descălecător în Moldova.

După 1259 împăratul Țarigradului este Mihail Paleolog care mută capitala de la Niceea înapoi în Bizanț .(Moldova fiind întemeiată chiar de prin 1147, când prima ei capitală fusese în Bârlad).

În anul 1274, se întemeiază țările românilor, Moldova fiind intemeiată chiar de prin 1147, după modelul feudal european, având o existență neîntreruptă de nimic și de nimeni, strămoșii lor și ei fiind într-același loc de mii de ani.

Cantemir scrie: „Radu Vodă Negrul și Dragoș Vodă, ficiorii lui Bogdan Vodă, ies din Ardial cu toată casa lor la locurile sale cele dintâi și împărțindu-și locurile, de ceia stăpânire s-au despărțit în două, adecă în domnia Moldovei și a Țării Muntenești”.

Marele cărturar Cantemir și-a făcut datoria și a scris istoria pe 1360 de ani, de la nașterea lui Cezar până la împăratul Andronic Paleolog, când țările române erau întemeiate.

În secolele ce au urmat cărțile românilor, ca și românii și-au avut soarta lor.

Papa Urban al V-lea "a ordonat multiplicarea manuscriselor sfântului Ioan Cassian, în timp ce Ignatius de Loyola îl va imita pe călugărul scit în pelerinajul făcut la Ierusalim”.

În Vitae Patrum, tipărită la Antwerpen (Anvers, în Belgia), în anul 1615 "se antologhează și Actul martiric al sfinților Epitect și Astion, textul latin original fiind reprodus și în Vitae Sanctorum, apărute la Köln, în 1618”.

Gheorghe Șincai, iluministul Școlii Ardelene, lucrează între anii 1803-1812 Hronica românilor și a mai multor neamuri, având drept model Hronicul lui Cantemir, Hronic mai bogat în bibliografie decât toate cărțile istoricilor români din cei 300 de ani scurși de la moartea principelui moldav.

Capitale pentru fundamentarea teoretică a istoriilor românilor rămân Documentele Hurmuzaki, a căror traducere a fost începută de Mihai Eminescu, documente ce cuprind peste 40 de volume și mai mult de 30 000 de pagini.

Fundamentale pentru istoria geților și a dacilor și a popoarelor din vechea vatră a Europei sunt Getica și Dacia lui Vasile Pârvan, un geniu istoric cu o viziune străbătătoare aparte.

Secolul al XX-lea va fi dominat în istoriografia românească de Nicolae Iorga, savantul care a scris peste 1000 de lucrări, geniu istoric recunoscut în toată Europa.

Să nu uităm însă, după un asemenea excurs triumfal, cuvintele unui scriitor român din secolul al XIX-lea Alecu Ruso: "Românii se laudă într-atâta că sunt buni și viteji din născare, încat or să creadă și ei ".

Sigur toate popoarele au minunile și dezastrele lor, toate își laudă istoria și sunt mândre de martirii și sfinții și cărturarii și geniile lor.

Când dau de câte un nihilist care îi critică de la rădăcini până în creștet, de la început până la sfârșit, așa cum îl au românii pe Emil Cioran, lumea politică îl tratează mai mult ca pe un mare stilist și uită că nihilistul ne amintește că "ne curge multă apă prin vene”.

Ajungem, însă, la vorba celui mai cunoscut dramaturg român, balcanicul Caragiale , anume că:” românii nu sunt nici mai buni, nici mai răi” decât alte popoare.

Am putea spune, așa cum și alții ar putea zice, că suntem aproape un arhetip involuntar de popor unde s-au distilat imperii și popoare, veacuri și culturi, neamuri și limbi multe. (Bibliografie: Cantemir, Șincai, Eminescu, Hasdeu, Pârvan, Diaconescu).

Limba română ca miracol


Se spune că proto-indo-europeana ar fi fost limba marelui popor care se întindea de la Marea Baltică pînă în Grecia, din centrul Europei pînă în India .

Dacă limba română are morfologia și sintaxa determinate de limba latină, vocabularul ei este bogat fiind adunat din latină și greacă, slavă veche (grație ortodoxiei și culturii scrise în chirilică până la 1862), franceză și germană dar și din turcă, maghiară, bulgară, sârbă, rusă și ucrainiană, albaneză.

Substratul lingvistic îi dă rădăcini nostratice comune cu sanscrita, indo-iraniana, greaca și latina. Cu traco-daca, limbă ce cu siguranță trebuie să fi existat.

Dacă medităm la câteva constelații lingvistice fundamentale în exprimarea existenței și a morții, a gândirii, a lumii și a universului ajungem în grădina ritual-sacrificială a unei limbi geniale.

Să știm sigur: toate limbile tuturor popoarelor sunt geniale numai să știi să le descoperi fotografia prin care luminează în secole.

Să ai cifrul gramaticii ontologico-historiale în toată splendoarea nihilismului său.

Cazurile substantivului urmează o fabuloasă teologie care cade de la nominativ până la vocativ prin genitiv, dativ și acuzativ, de la nume până la strigare.

În gramatica rituală a limbii sanscrite, Panini identificase șase tipuri de karaka și numai două dintre ele atârnau de donație, anume dativul și ablativul.

În marele Dicționar etimologic al limbii latine, Ernout și Meillet ne dau câteva verbe, substantive și nume proprii aparținând limbii trace, iar dacă ai imaginație bogată le poți constela, ca într-o rețea a universului până când refaci întreaga limbă tracă. Pokorny, tot astfel.

Pentru gândire, de exemplu, limba română grăiește în multiple chipuri. Gândire este din aceeași familie cu sanscritul gna-, grecescul gnoseo-, latinescul (g)natura.

Cugetarea este cuvânt latinesc compus din co+ago, un fel de coactualizare și ea ne descifrează perfect tautologia lui Descartes, cogito, ergo sum, unde co-ago este în tautologie cu sum, înțeles ca ens actu.

Păsarea românească este același lucru cu franțuzescul penser.

Moartea este din aceeași familie cu sanscritul mriti (moarte), grecescul moira (destin), latinescul mors, francezul la mort.

"Lumea” vine în românește din latinescul lumen, lumină, așadar lumea ar fi un fel de lumină luminătoare în lumină; pe când franceza spune le monde, care provine din latinescul mundus, calotă, iar germanul Welt provine din wir+alten, însemnând vârsta seculară a unui bărbat.


Cel mai bogat dicționar al limbii române l-a început genialul lingvist Hasdeu (Magnum Etymologicum Romaniae, finanțat de regele Carol I), l-a continuat, într-un fel, Academia Română sub îndrumarea lui Petrovici și s-a încheiat după mai bine de un secol, în zilele noastre.

Cei mai rafinați cunoscători ai limbii române sunt Cantemir, Eminescu și Noica. Principele Cantemir a îmbogățit limba română cunoscând greaca și latina, turca, pesana și araba, franceza, engleza, germana, rusa.



Eminescu a avut rolul lui Dante pentru magnifica limbă italiană. Eminescu, student la Viena și Berlin (aici i-a avut profesori pe Zeller, Weber, Ebel, Dühring, Lepsius, Althaus, Petermann, Kiepert, Du Bois Raymond, Helmholtz), a tradus din Kritik der reinen Vernunft a lui Kant, din Gramatica limbii sanscrite a lui Bopp, din Gramatica limbii paleoslave a lui Leskien.

În anii 1872-1874, în Berlin era epoca nihilismului, iar Eminescu învățând sanscrită, încerca pentru limba română o (re)sanscritizare, cam ceea ce clama Nietzsche pentru limbile "indogermanice”.

Eminescu este pentru limba română cel mai mare sintaxist al ei.

Noica, filosoful care în anii 40 a conferențiat în Berlin în fața lui Heidegger, a conceput mai multe cărți de filosofie a limbii române, punând în joc concepte astrale precum întruchipare, întru, lamură, cumpăt, sinele și sinea, era să fie, n-a fost să fie ș.a.m.d.

Limba română are și ea stranietățile ei și puterea și-a menținut-o punând-o la adăpost în traducerea Bibliei lui Șerban Cantacuzino în 1688, precum și în Filocalia (în douăsprezece volume) tradusă inegalabil de părintele Stăniloae, cel pe care savanții străini îl consideră cel mai mare teolog al secolului XX.

Limba română este o limbă pentru români și nu trebuie să fie de mirare când dăm peste cuvinte ca mântuire și mântuială,dar și cuvinte precum samă sau get-beget (identice în sanscrită), sau stihie (ca grecescul stycheion).

Limba română ca limbă din lumea nihilismului historial rămâne, totuși, singura care a desfigurat cuvântul nihilism forjând, prin Caragiale, până și cuvântul nifilism. Între nihilism și nifilism încap, la nevoie, câteva mii de ani.

Manuscrise celebre în bibliotecile și arhivele românești

Cel mai celebru manuscris străin care se află în România este manuscrisul numit Codex Aureus, adăpostit de biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia.

 

Codex Aureus este o evanghelie pictată cu aur și învelită în tăbliță de fildeș. Codex Aureus a fost lucrat la porunca împăratului Carol cel Mare, după anul 806.


Manuscrisul Codexului este un pergament fin scris cu litere de aur, majusculele inițiale fiind frumos ornate, textul este scris pe două coloane, cei patru evangheliști au, la începutul fiecarei evanghelii, superbe portrete, Iisus Cristos are imagine de Majestas Domini.

Textul Codexului are 238 de foi, biblioteca Batthyaneum posedă 111 foi, restul de 124 de foi se află în bibliotecaVaticanului, coperțile 1 și 4 în fildeș se află la Londra și Roma.

În 1555, Codexul se găsea în biblioteca imperială din Heidelberg a principelui Frederic de Hessen, în 1622 Codexul ajunge la Maximilian, principele Bavariei.

În timpul războiului de 30 de ani, manuscrisul s-a dezmembrat și prima parte a ajuns la Viena, în biblioteca arhiepiscolui Migazzi, biblioteca pe care a cumpărat-o, în 1785, episcopul Transilvaniei, Batthyany.



Cealaltă parte a Codexului a ajuns în biblioteca Vaticanului.

Tot în biblioteca Batthyaneum s-au odihnit cinci pagini din Cântecul Nibelungilorcare au fost furate pe la 1890.

În bibliotecile și arhivele din România se află Manuscriselelui Mihai Eminescu, din care eu am publicat 19 volume pentru ca, între 2004-2009 Academia Română să publice ediția integrală în facsimil color format 1/1, sub îngrijirea președintelui Academiei, Eugen Simion.

Ediția integrală este cel mai mare tezaur pe care l-a avut, îl are și îl va avea România.

Cele peste 15 000 de pagini sunt tipărite în regim de capodoperă și sunt oricând comparabile cu facsimilurile franceze din Valéry ori italiene cu manuscrisele lui Leonardo da Vinci, sau cu editarea germană din manuscrisele lui Goethe. Caligrafia în alfabetul devanagari al limbii sanscrite și frumoasa scriere în gotică din multe pagini germane sunt, ele însele, opere de artă scripturală izvorâte din mâna lui Eminescu.


Așadar, Carol Magnul și Eminescu sunt în România proprietarii celor mai valoroase manuscrise.

Alfabete inventate pe teritoriul României

Tradiția, imaginată în Dacia Preromanăa lui Tocilescu, încearcă să țină în memoria noastră un alfabet dacic alcătuit din 64 de semne.

Alfabetul ar arăta astfel:


Un alfabet celebru și cert este alfabetul lui Aethicus, cel cu care a scris Cosmographia.

Hieronymus vorbește despre acest enigmatic alfabet care ar conține semne grecești și latinești, iar după unii învățați, ar părea că există și semne asemănătoare în ebraică sau caldeană.

După unii învățați alfabetul lui Aethicus ar fi un alfabet preglagolitic, inventând astfel strămoșul chirilicelor lui Methodiu și Chiril.

Astfel, Aethicus ar putea fi considerat inventatorul alfabetului pregagolitic, în glagolitic desfășurându-se toată ortodoxia.

În discuțiile asupra alchimiei scripturale a lui Aethicus au intrat în joc literele ebraice beth și iod, chiar și thau. Din greacă Aethicus a păstrat multe caractere de litere. Astfel, Az = A grecesc, Vidil = Y grecesc, Glagol = Г, Selo = ΞΖ, Ie = I, Mislite = M, Uk= Oy grecesc, Fert = Ф, Hir = х Ot = Ω grecesc, Ci sau Rci = P conversum, Iad = I grecesc, Ishiza = Y.

Din latinește, Pokoj provine din P, Wjedi din U duplicat, Ius din I și U, Nas din N latinesc, Slovo din S latinesc.


Din limbile orientare, Aethicus va apela la vestigii din armeană, vechea coptică, frigiană și gotică ( literele Ier, Sa, Sh, Zha) (apud Pertz)

Iată alfabetul lui Aethicus cum arată în manuscrise din secolul VIII, IX și în D`Avézac:Literele aveau următoarele denumiri:

Alamon, Becach, Cathu, Delfoy, Efothu, Fomethu, Garfou, Hethmu, Iosithu, Kaithu, Lethfu, Malathi, Nabaleth, Ozechi, Chorizech, Phythyrin, Salathy, Intalech, Thothimor, Azathot, Iteque, Yrchoni, Zothychin.

Wulfilas a inventat alfabetul gotic (althochdeutsch) ca să traducă și să scrie Biblia în limba goților săi.

Wulfilas fusese catehizat de Theophilus Gotul, cel ce participase la Sinodul de la Niceea din 325. Wulfilas a predicat goților care trăiau la Întorsura Carpaților.

Manuscrisul său se află la Universitatea din Uppsala și tipărirea lui este o mare odisee.

De Wulfilas se interesase și Mihai Eminescu, citind viața episcopului goților scrisă de Auxentius.




Martiri în toate secolele


La începutul primului secol după Cristos, Ovidius își trăise exilul în Tomis. Doar exilul.

La cumpăna secolelor III-IV creștinismul începe în țările românești prin Pătimirea martirilor Epitctet și Astion .

În țările române, textul străromân va fi tipărit în mănăstirile Neamțu și Căldărușani, la București și Chișinău, iar în Europa la Roma, Paris, Köln, Moscova și Kiev .

Iată descrierea martirajului la care sunt supuși sfinții Epictet preotul și Astion monahul din Sciția : "Sanctorum Martyrum comprehensio; fidei professio; cruciatus; conversio Vigilantii; martyrium: Arestarea sfinților mucenici; mărturisirea de credină ; chinurile ; convertirea lui Vigilantius; martirajul sfinților.

Așadar, pe cînd slujitorii lui Dumnezeu își petreceau timpul cu acest fel de lucrări duhovnicești, aducînd lauda Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin psalmi și rugăciuni, iar harul dumnezeiesc se varsă prin ei chiar și asupra dobitoacelor, pe neașteptate a sosit în cetatea almiridenșilor comanantul militar al provinciei Latronianus. După ce a inspectat timp de trei zile lucrările publice și instituțiile împăratești care existau acolo, în a patra zi au venit la el niște localnici, care i-au spus despre preafericiții bărbați că sunt niște răufăcători primejdioși și vrăjitori, care prin învățăturile lor otrăvite îndepărtează pe mulți de la jertfele datorate zeilor.

Când a auzit acestea, comandantul a poruncit îndată cîtorva dintre iscoadele lui ca, după apusul soarelui, să se ducă la locuința sfinților, să-i lege, să-i pună in fiare să-i ducă, sub pază, la închisoare. Pe cînd preafericiții bărbați erau duși în lanțuri, cîntau, zicind : «Dumnezeul nostru este scăparea și puterea în necazurile care s-au abătut asupra noastră» sau : «Domnul puterilor e cu noi, ajutorul nostru este Dumnezeul lui Iacob». Și de asemenea : «Multe sunt necazurile celor drepți nu ale celor nelegiuiți, iar Domnul ne va scapa de toate acestea. Dumnezeu păzește toate oasele lor din ele nici unul nu va fi zdrobit». Și după ce au fost zăvorîți în închisoare, toată noaptea au petrecut-o, ca de obicei, în psalmi și rugăciuni. Iar după îndeplinirea privegherii, astfel a vorbit sfîntul Epictet către fericitul Astion, zicînd : «Dacă ne va întreba mâine de dimineață, preadulcele meu fiu, judecătorul, zicând : ce neam sunteți, care vă este numele, din ce provincie, sau de unde ați venit aici, noi să nu-i raspundem nimic, să nu-i spunem nici neamul, nici numele nostru, să nu-i declaram nici patria, nici de ce obârșie. Și iarăși să-i spunem doar atât, ca sântem creștini, ca acesta ne este numele, acesta ne este neamul, aceasta ne este patria și că nu suntem altceva, decît slujitori ai Adevăratului Dumnezeu».

Și iarăși: «Dacă după această mărturisire se va porunci să fim puși la chinuri, în timpul schingiuirilor să nu spunem decît: „Doamne Iisuse, facă-se întotdeauna cu noi voia ta.”».

Ioan Vodă cel Cumplit, un domnitor al Moldovei, a fost ucis de către turci fiind rupt în bucăți, legat de patru cămile.

Când în 1714 la Constantinopol, sultanul îl decapita pe Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi, ambasadorul Franței plângea, iar ambasadorul Angliei plângea și el.

Pentru ce și-a sacrificat Brâncoveanu copiii în fața crudului sultan? Pentru că Brâncoveanu vodă nu s-a lepădat de credința creștinească. Pentru voievodul Țării Românești

Biblia nu mai era o carte ci chiar viața, Măria Sa trăise Apocalipsa împreună cu toți pruncii săi.

Biblia era dulce ca miera în gură și amară în pântece. Ce gust să fi avut fierul care i-a decapitat pe tinerii vlăstari ai lui Vodă Brâncoveanu?

Horea, conducătorul răscoalei din 1784 a românilor din Transilvania, a fost ucis prin tragere pe roată.

Când în 1883 se semna Tratatul Secret dintre Regatul României și Austro-Ungaria, cel mai mare geniu al românilor, poetul Mihai Eminescu, a fost arestat în cămașă de forță și internat într-un institut de alienați, numit Caritatea. A murit tot în institutul Caritatea, după ce a fost înnebunit, umilit încă șase ani, tot în institutul Caritatea, în București, capitala României.

Regele Carol al II-lea l-a internat în lagărul de la Miercurea Ciuc pe filosoful Nae Ionescu, profesorul și maestrul lui Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica.


Nae Ionescu va muri în urma unui atac de cord, în 1940.

Mircea Eliade nu s-a mai întors în România unde fusese condamnat la moarte în contumacie.

Cioran, dacă s-ar mai fi întors în țară, ar fi intrat în pușcărie unde, așa cum mi-a mărturisit, s-ar fi sinucis.

Din "cauza” textului intitulat Lettre à un ami lointain, trimis de Cioran prietenului său Noica, un întreg lot Noica-Pillat, compus din douăzeci și doi de intelectuali, a fost condamnat de "justiția” comunistă la peste 250 de ani de pușcărie.

Dar ideologii imbecili ai proletcultismului din România și câțiva academicieni nu au acceptat nici ca sculptorul Constantin Brâncuși să dăruiască țării lui multe dintre capodoperele adăpostite de Atelierul său din Paris.

Stranie această țară din Europa! Și fiecare țară din Europa, din lume chiar, are stranietățile ei proaste.

Regi, împărați, voievozi


Tradiția spune că dintre nobilii sciți doi ar fi fost chiar regi ai Indiei, înainte de marele unificator Ashoka.

Burebista, timp de aproape 40 de ani (82-44 î.e.n.), a fost rege peste neamurile traco-dacilor într-un spațiu care depășește chiar versul lui Eminescu " De la Nistru pân' la Tisa”, lucru pe care istorici celebri ai Vechii Europe l-au demonstrat, pe baza descoperirilor arheologice. Anume: Civilizația daco-traco-sciților se întindea de la cultura Nistrului până la cultura Vinča, neamurile scite fiind direct vecine cu neamurile grecilor mii de ani.

Tezaurul Cimerienilor a păstrat numele multor regi sciți între ei fiind și regele-poet Cotys I, căruia Ovidius îi dedica epistole din Tomis.

Tragicul rege Decebal, ucis la sfârțitul celui de al doilea război cu Traian, a încremenit de două mii de ani pe Columna lui Traian de la Roma.

În secolele de conviețuire a romanilor cu dacii și tracii au împărățit la Roma și câțiva comandanți străluciți de origine daco-tracă. Numele lor sunt bine știute ca și faptele lor istorice: Maximinus Thrax, Aureolus, Regallianus, Galerius, Maximianus, Maximinus Daia, Justinus I, Justinus I cel Mare, Mucapor, Flavius Valerius Constantius (tatăl lui Constantin I cel Mare), Vetranion.

În epoca modernă, România a avut în destin Dinastia Hohenzollern începând cu Carol I (1866, rege din 1881-1914), Ferdinand Întregitorul, Carol al II lea, Mihai I.

Dinastia de Hohenzollern, veche de o mie de ani în istoria Europei, intrase în istorie alături de Mircea cel Bătrân, în bătălia de la Nicopole din 1396, prin contele de Zollern, a cărui armată luptase în coaliția europeană împotriva Imperiului Otoman.

Dintre voievozii-cărturari îi amintim ca strălucind pe Neagoe Basarab, autorul Învățăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, și pe Dimitrie Cantemir, vestitul cărturar a cărui știință n-o putem cuprinde nici astăzi și ale cărui opere stau, multe, încă needitate.

Manuscrisul Învățăturilor lui Neagoe Basarab, atribuit lui Vasile al III-lea, arhiducele Rusiei a trecut drept învățătură către fiul său Ivan al IV-lea cel Groaznic. Teodor Mamalachos, trimisul rus la Constantinopol, l-a convins pe patriarhul grec să-i atribuie bazileului rus titlul de țar. Copia grecească a Învățăturilor, executată de Manuil din Corint se află în Biblioteca Vallicelliana (Santo Luca, I. Dumitru-Snagov).


Un mare voievod român a fost și Matei Corvin, ajuns cel mai mare rege al Ungariei, celebru pentru biblioteca sa și colecția de manuscrise în toată Europa. Se pare că îi comandase lui Leonardo da Vinci o Madonă.

Cei mai mari voievoizi ai românilor vor rămâne Ștefan cel Mare (care a domnit pe scaunul Moldovei 47 de ani și a purtat 47 de războaie și a zidit 47 de biserici) și Mihai Viteazul.

Ștefan cel Mare a dus o politică europeană antiotomană și în Biblioteca Marciană din Veneția există o scrisoare din 29 noiembrie 1474 către Papa Sixtus al IV-lea în care voievodul Moldovei scrie că s-a înțeles cu șahul Persiei Uzun-Hassan să lupte împreună contra turcilor și îl roagă pe Papă să realizeze alianța tuturor statelor creștine împotriva otomanilor.

Iată celebra scrisoare trimisă din Vaslui de Ștefan cel Mare către Papa Sixtus al IV-lea:

"Sanctissime in Christo pater et domine noster graciosissime. Notum facimus Sanctitati Vestrae sicut Assam Beg princeps serenissimus ad nos suos destinavit oratores requirens nobis et una cum alijs principibus Christianitatis viriliter se preparemus contra Othmam et ejus orribilem potenciam, quamobrem Sanctitati Vestrae certificamus quod nos semper omni cum potentia nostra quam nobis Omnipotens Deus attribuit omni cum affectu paratissimi sumus, intendentes pro Christianitate totis nostris viribus debellare. Insuper ambasiator Serenissimae Dominationis Veneciarum Vir Egregius Paulus Omenbonum reveniendo a predicto serenissimo domino Assam Beg ad nos devenit, cum quo ex factis ejusdem Christianitatis multa tractavimus ac voluntatem pectoris nostri apperuimus nobisque promisit coram S. V. parte nostra se presentare quapropter eidem ambasiatori fidem integram placeat adhibere tanquam si cum Sanctitate Vestra oretenus loqueremur. Utique intellegimus omnia in Sanctitate Vostra consistunt. Ortamur itaque S. V. ut cum aliis potentissimis Regibus et Principibus taliter adopereretur ne Christianitas a perfidissimis infidelibus suppeditetur, ut et etiam nos non solli ymo cum adiutorio eorum principum debellare valeamus.


Ex oppido nostro Vaslui die XXVIII Novembris MCCCCLXXIV.

Eiusdem Sanctitatis Vestrae fidellissimus

Stefanus Vaivoda, Dominus Terrarum Moldaviae etc.


(A tergo:) Sanctissimo in Christo Patri et Domino Domino Sixto Papa Quarto Domino nostro graciosissimo”.

Primul și marele reîntregitor al Daco-Romaniei este Mihai Viteazul, despre care scriau ziarele germane în august 1601, după biruința de la Gorăslău.

Însuși Rudolf, împăratul de la Praga, îi scria lui Mihai Viteazul, în 17 august 1601,o epistolă care se află în Arhivele Statului la Viena.

Iată scrisoarea împăratului german Rudolf trimisă lui Mihai Viteazul:

"Illustris. Accepimus literas vestras quarta augusti die ex castris ad Gorezlou positis de insigni, quae nobis istic pridie vestra et Georgii Bastae fortitudine parta erat, victoria, scriptas ; quae magnam nobis voluptatem laetitiamque attulerunt. Laudamus, quam re ipsa experimur, fidem vestram, de qua dubitare nobis in mentem venire non potuit, cum memoria repetimus quanto, quamque effuso nobis animi affectu vos obtuleritis, constantiamque vestram testati sitis. Ut itaque eadem constantia fideque, ac fortitudine pergatis, nominisque vestri amplitudinem et gloriam apud omnes ubique crhristianos res istas praeclare de et strenue gerendo magis magisque propagetis, etiam atque etiam vos per salutem publicam hortamur, benigne inclinati ad gratiam erga vos nostram, munificentiamque, ubi in tranquillum res transilvanicae statum redactae fuerint, liberalius restandam.

Interim vero solicite curamus, serioque constituimus, ut promissa vobis auxilia pecuniaria quamprimum solvantur; quod omnino futurum vobis certo persuadeatis. Prout deinde victoriarum cursus successerit, opportuna de reliqua expeditione consilia capienda; ubi hoc diligenter caveri necesse erit, ne Moldavia hoc tempore infestetur, ne ad novum bellum Polonis occasio praebeatur. Ad Valachiam recuperandam, aut ad turcicarum ditionum fines invadendos, Georgio Bastae iniunximus, ut, ubi ad integram Transilvania obedientiam redacta fuerit, et milite, et re tormentaria vos, quantum fieri possit, iuvet. Rem fortiter gerite, ac de gratia nostra, qua vos prosequimur, quam optime sperate.

Datum Pragae, 17 augusti 1601.


Vaivodae Valachiae responsum, de victoria transilvanica.”

Cultura românilor în esență


Scrierea pictografică de la Tărtăria, cu câteva mii de ani mai veche decât cea a Sumerului este dovedită de trei tăblițe care mărturisesc povestea vieții unei căpetenii a locului care a fost ucisă.

Mileniul IV i.e.n. ne dă Gânditorul de la Hamangia. În primul secol de după Hristos, Ovidius este exilat la Tomis și îi scrie o epistolă în versuri regelui-poet Cotys I.

Aethicus Histicus, în secolele IV – V e.n., scrie una dintre cele mai bogate cosmografii, operă îndrăgită și compilată de Isidor de Sevillia, de Hieronym de Freising, lucrarea având manuscrise răspândite în marile biblioteci ale Europei: la Vatican, în Biblioteca Națională din Paris, la Freising în Germania, la Viena, la Neapole, la München, la Londra.

Neagoe Basarab a lăsat monumentalele Învățături ale lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, lamură etică și existențială distilând cărțile-capodoperă ale vechilor greci și ale sfinților părinți. O învățătură ortodoxă esențială, cu omniprezența lui Ioan Hrisostomul, cu citate din Fiziolog și din Varlaam și Ioasaf.

Dimitrie Cantemir este stâlp și vârf al culturii române, el scriind cărți de metafizică, de logică, de istorie și chiar romane precum Istoria ieroglifică. Divanul a făcut epocă în mai multe culturi, Hronicul vechimei a Romano-Moldo-Vlahilor, scris (fragmentar) în latină și, apoi, română, a descris genealogia românilor de la împăratul Cezar și regele Burebista până în vremea împăratului bizantin Andronic Paleolog, adică la 1299, când țările românești erau întemeiate.

Incrementa atque Decrementa Aulae Oth(o)manicae a întrevăzut decăderea imperiului otoman pe care o cunoscuse ca nimeni altul în vremea sa.

Sacrosantae scientiae indepingibilis Imagoest
e o vie metafizică, din care eu am publicat primele pagini inedite în latină.

George Călinescu, cel mai mare istoric literar din cultura română scrie în adevăr despre acest mare principe al Imperiului romano-german: "Voevod luminat, ambițios și blazat, om de lume și ascet de bibliotecă, intrigant și solitar, mânuitor de oameni și mizantrop, iubitor de Moldova lui după care tânjește și aventurier, cântăreț în tambură țarigrădean, academician berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, Dimitrie Cantemir este Lorenzo de `Medici al nostru. "

Majoritatea manuscriselor originale ale lui Cantemir se află în Rusia, la Moscova și Sankt-Petersburg, de unde le-am adus pe cele mai importante în fotocopii color.

Comparabil cu Dante, Shakespeare și Goethe, Mihai Eminescu este, alături de limba română, tezaurul nostru indescriptibil.

Student în filosofie, istorie, drept la Viena, student în filosofie la Universitatea din Berlin, având cei mai mari profesori din epocă ai Europei (Zeller, Dühring, Lepsius, Weber, Ebel, Helmholtz, Du Bois Raymond, Petermann, Althaus), traducător din Critica rațiuniipure a lui Kant, al Gramaticii limbii sanscrite a lui Bopp (studiase sanscrita cu Weber), al Manualului limbiipaleoslave de Leskien, Eminescu rămâne un geniu produs de cultura germană catalitică.

Mare gazetar, autor de capodopere în proză, (Sărmanul Dionis, Archaeus), creatorul limbii române și marele ei sintaxist, Eminescu este geniu poetic prin excelență.

A fost constrâns în cămașă de forță în 1883 și a murit în cămașă de forță în 1889, la Institutul de alienați Caritateadin București, fără să fie nebun, ci doar înnebunit.

Regelui Carol I i-au trebuit 11 luni până să-i semneze decretul pentru acordarea pensiei viagere.

Dacă Eminescu ar fi scris în germană ca Goethe, în engleză ca Shakespeare sau în italiană ca Dante nici un cuvânt nu ar fi trebuit să vă mai scriu despre el.

Înrăitul nihilist Cioran avea dreptate: "Ce a căutat pe aici acel pe care și un Budha ar putea fi gelos?”

Undeva, tot Cioran îl compara cu budhiștii mahayana Nagarjuna, Vasubandhu (al căror nihilism îl sorbise Eminescu din Istoria budhismuluia lui Burnouf) și Shantideva.

Învățătura vacuității, shunyata, fusese parcă trăită și gândită pentru Eminescu.

Fără Eminescu, România ar fi simplă ficțiune.

În secolul XX, un filosof mare este Blaga, autor care a gândit și scris un întreg sistem filosofic, Heidegger însuși interesându-se de teoria cunoașterii, mai ales de conceptele sale de fanic și criptic.

Pe părintele Stăniloae teologii francezi, englezi și germani îl consideră cel mai mare teolog ortodox al secolului său.

Cioran, scriind la Paris, a ajuns mare stilist francez, dar el rămâne drept ultimul nihilist autentic cu care s-a încheiat secolul XX.

L-am cunoscut bine și pot mărturisi că era un nihilist absolut autentic, cu geniu stilistic instantaneu, dar și un intelectual de o erudiție pe care aproape nimeni nu i-o poate bănui.

Noica, rămas în România ca să traverseze pușcăriile și toate umilințele românești, a sfârșit prin a scrie cea mai profundă metafizică din filosofia românească de până azi.

Când a publicat Sentimentul românesc al ființei, i-a trimis cartea lui Cioran și i-a spus că se pregătește să scrie o logică. Atunci, Cioran i-ar fi răspuns: Acum poți delira mai în voie!

Brâncuși este sculptorul cunoscut pe toate continentele și a lucrat în 11,Impasse Ronsin, la Paris.

A spus că ne lasă bucuria pură, fiindcă patria lui este Pământul

 

Așa trebuie să fie și Europa: patria noastră, iar Terra să fie patria tuturor pământenilor. În loc de criză și războaie ar fi bine să fie bucurie și pace. Dacă Ștefan din Bizanț scria în vechime că Imperiul Arian ar fi avut capitala în Tracia, cred că n-ar fi decât o idee bună ca Europa , atunci când se va desăvârși, să aibă o capitală din nou și prin locurile noastre, ale Daciei. Fie și numai ca să-i dăm dreptate lui Ștefan din Bizanț.

Toți europarlamentarii Uniunii Europene ar trebui să știe pe de rost Discursul asupra metodei al lui Descartes și să fi înțeles deja Critica rațiunii pure a lui Kant.

Gândirea europeană trebuie de urgență să devină o gândire cu totul altfel, una care să străbată pe o altă stea, ca magul dintr-o poezie a lui Eminescu, anume Feciorul de împărat fără stea. Fiindcă nu știm ce însemană stea în limbile indo-europene, trebuie să ne amintim că stea în sanscrită se spune tarași constelația ei ne dă ceea ce ne-ar trebui în viitor: o stea nouă, înnoirea timpului, (trecerea dintr-un timp vechi într-un timp nou în noaptea Anului Nou), traversare și depășire, măiestrie.

A ne gândi cu totul altfel la o călătorie posibilă pe o altă stea înseamnă a avea grijă de Pământul fragil.

*

* *

Cronologia milenară începe cu Sfântul Andrei, apostolul popoarelor de la Marea Neagră și continuă până la întemeierea Mitropoliei Țării Românești, în 1359, prin trecerea lui Iachint de la Vicina la Curtea de Argeș.

Acest act de întemeiere a Mitropoliei Țării Românești, prin trecerea lui Iachint la Curtea de Argeș, este încă un temei juridic și istoric pentru reîntemeierea Mitropoliei Tomisului.

Mitropolia Tomisului și Mitropolia Vicinei sunt fundamentele milenare ale vieții creștinești din vechea Dobroge. Istoria stră-românilor și a românilor își are temelia în istoria și viața creștinească desfășurată în vechea Dobroge, timp de peste 1000 de ani, din anul 303 până în 1359. Noi am străbătut acest mileniu adunând acte, înscrisuri, documente, manuscrise ecleziastice. Aceste mărturii scrise umplu în chip strălucitor epoca de după retragerea lui Aurelian din Dacia, până la întemeierea Țării Românești și pînă astăzi este o epocă bine știută.

Viața creștină desfășurată în milenarul Tomis are aceeași stăvechime cu a marilor popoare pe care le știe istoria.

În Tomis, a existat episcopie încă din vremea lui Evangelicus, în anul 303 iar mitropolie încă din anul 399, cu Theotimus I.

Acesta este fundamental pe care stă ideea reactivării mitropoliei Tomisului. Astfel, biserica noastră strămoșească se va arăta egală în stăvechime și strălucire cu marea Romă și vestitul Ierusalim.



CONSTANTIN BARBU