De ce Vaccinarea va fi de fapt obligatorie
Publicăm mai jos un editorial semnat de jurnalistul Adrian Pătrușcă și preluat de pe contul său de Facebook:
În întreaga lume, autoritățile și-au asigurat cetățenii că vaccinarea va fi voluntară, necondiționată de nimic. Toate semnele arată însă că, practic, vaccinarea va fi obligatorie.
Siguranța și buna informare a consumatorilor sunt aspectele cele mai importante în materie de sănătate și de călătorie, afirmă Federația Națională a Asociațiilor pentru Protecția Consumatorilor din Ungaria.
Aceasta avertizează că protejarea sănătății reprezintă un element primordial în orice anchetă efectuată de autoritățile pentru protecția consumatorilor. Ceea ce înseamnă că un anumit produs este examinat cu cea mai mare grijă pentru a se asigura că nu este periculos pentru consumator, scrie ziarul ungar Magyar Nemzet.
Serviciile pot fi și ele obiectul unor asemenea condiționări, la fel ca orice alte produse comercializate.
Organizațiile de protecție a consumatorului atrag atenția asupra faptului că pasagerul are și el o mare responsabilitate; de exemplu, poate fi obligat să semneze o poliță de asigurare pentru accidente sau boală.
Cu toate acestea, urmează articolul din ziarul maghiar, este dreptul consumatorului de a încheia un contract sau de a suporta consecințele absenței sale, dacă se îmbolnăvește în străinătate.
Este de asemenea dreptul fiecărei persoane de a decide dacă se vaccinează din proprie inițiativă, atâta vreme cât o țară nu pretinde un certificat de vaccinare la intrare.
Totuși, cetățenii unguri sunt avertizați să fie pregătiți ca fiecare stat să ceară în orice moment un certificat de vaccinare.
Magyar Nemzet le amintește cititorilor că, și înainte de izbucnirea epidemiei, existau multe țări care nu puteau fi vizitate decât de turiștii care se vaccinau împotriva anumitor maladii și adaugă:
„Acest lucru era dovedit printr-un mic livret galben. Probabil că nu va fi altfel în situația pandemiei actuale.”
Pe de altă parte, „protecția consumatorului” este o mantră pe care o invocă nu doar statele ci și anumite companii de transporturi: Qantas a fost prima care a dat semnalul. Aceasta a avertizat că la bordul avioanelor sale nu se vor mai putea urca decât persoanele care fac dovada că s-au vaccinat anti-COVID.
Odată Cutia Pandorei deschisă, lucrurile nu vor mai putea fi oprite: și companiile de transporturi interne, cum ar fi metroul, ar putea condiționa accesul la serviciile sale de un „pașaport de vaccinare”.
Principiul siguranței celorlalți va prevala în fața eventualelor acuzații de discriminare.
Mall-urile, supermarketurile, cinematografele, instituțiile de spectacol, de bună voie sau constrânse de autorități să ofere garanții de securitate clienților, vor încerca și ele să impună certificatul de vaccinare ca „bilet de intrare”, așa cum înainte impuneau luarea temperaturii.
Evident, corporațiile, atât de „grijulii” cu angajații, le vor impune acestora să se vaccineze dacă vor să mai vină la serviciu.
Oamenii au dreptul să nu se vaccineze, deoarece vaccinarea este un act medical, iar actul medical nu poate fi efectuat decât cu acordul explicit al persoanei asupra căruia este exercitat.
Practic, însă, refuzul vaccinării te va transforma într-un paria, care nu va mai avea dreptul să iasă din casă.
Spania întocmește deja un registru al persoanelor care refuză vaccinarea, iar Israelul a fost prima țară care a început eliberarea unui „pașaport verde” pentru persoanele care s-au vaccinat.
Iar în Statele Unite faimosul doctor Anthony Fauci a sugerat deja ideea că vaccinurile vor fi obligatorii pentru a putea merge la școală sau a călători în străinătate.
El a afirmat că obligativitatea vaccinării ar putea fi instituită la nivel de stat (american) sau de oraș.
„Un întreg sistem școlar dintr-un oraș ar putea-o impune (vaccinarea obligatorie), iar în alte orașe, nu. Măsurile trebuie luate local, nu central”, a declarat Fauci pentru Newsweek.
El a adăugat că nu ar „fi surprins” dacă anumite companii, spitale și organizații ar cere vaccinarea anti-COVID.
„Nu sunt sigur dacă (vaccinarea anti-COVID) va fi obligatorie din punctul de vedere al guvernului central. Dar vor fi instituții individuale care, sunt sigur, o vor impune.”
Întrebat în legătură cu obligativitatea „pașapoartelor COVID” și a vaccinării obligatorii pentru călătoriile în străinătate, Fauci a răspuns: „Totul va fi pe masă la discuții”.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

UPDATE: Peste 100 DE MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

Maia Morgenstern a mințit întreaga Românie și presa internațională care a crezut-o. BTI: Incidentul „Hai s-o facem jidănește” nu a existat. Dana Budeanu, ca „evreică pură”, îi bate obrazul actriței și are și un mesaj către diversioniști: MARȘ, JAVRELOR!

Populația vârstnică moare brusc din motive „inexplicabile”, iar decesele nu mai sunt catalogate ca fiind de Covid-19. Traducerea Cititorului
Recomandările noastre

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)