Dezamăgitor și probabil singular în mișcarea pentru viață din România – unde Alexandra are o poziție importantă și merite mari aduse de munca sa stăruitoare.

Fără a exprima poziții de principiu contrare vaccinului anti-Covid-19, nu putem achiesa la entuziasmul forțat care îl înconjoară pe acesta în presă, în propaganda guvernamentală și în comunicarea asociată industriei farmacologice.

1. A lipsit cu desăvârșire orice dezbatere sau măcar avertizare cu privire la utilizarea, în cercetarea-dezvoltarea produsului, de linii celulare provenite de la copii avortați electiv. Ca oameni care afirmă valoarea vieții umane în toate ipostazele și momentele ei, lucrătorii pro-vita nu pot ignora acest aspect. Ar fi fost necesară măcar o discuție, dacă o poziție clară și unanimă nu este posibilă. Bioetica tocmai din această cauză este o disciplină atât de dificilă și de detestată: pentru că de cele mai multe ori conștiința și valorile morale intră în conflict cu marile interese financiare și de putere ale momentului. „În primul rând, să nu faci rău” – spune primul principiu al bioeticii.

2. Vaccinarea ÎN MASĂ a copiilor, luând în considerare riscurile și beneficiile la această categorie de vârstă pentru copilul tipic, sănătos, este lipsită de orice rațiune medicală.

3. În acest moment, actul vaccinal nu mai poate fi separat de actul politic. Dimpotrivă: puterea guvernamentală se folosește de o situație deosebit de dificilă, în care are cea mai mare parte din vină, pentru a suprima, de cele mai multe ori ilegal sau de-a dreptul contrar Constituției, libertăți cetățenești esențiale. În unele cazuri, precum cel al libertății religioase, gravele abuzuri de anul trecut au fost reparate parțial și doar cu ajutorul justiției, însă seria deciziilor restrictive continuă și amploarea lor se intensifică. Ieri am semnalat doar una – ca să rămânem strict pe teritoriul de interes al PRO VITA București: personalul din centrele rezidențiale, centrele de plasament pentru copii și din căminele de bătrâni este amenințat cu concedierea dacă refuză vaccinarea. Este o nedreptate strigătoare la cer, cu atât mai mult cu cât domeniul suferă de o lipsă acută de personal, afectând în substanță nu doar dreptul la muncă, ci și dreptul la asistență socială, ambele ocrotite de Constituția României.

Alexandra nu a abordat în niciun fel vreunul din aceste mari semne de întrebare. În schimb se face fără să vrea ecou al unei propagande mizere și al unor interese care numai viețile oamenilor nu le au ca temei.

Nu ne îndoim de bunele sale intenții și îi acordăm scuza tinereții și a lipsei de experiență în viața de familie. Însă trebuie să ne delimităm de îndemnul său.

Actul medical, indiferent care ar fi el, trebuie să rămână personalizat și bazat pe relația medic-pacient. Stahanovismul în medicină nu poate aduce decât dezastre.

În final, reluăm și accentuăm două premise formulate în analiza noastră recentă „Sănătatea – drept sau obligație?”

1. Titularul sănătății și al dreptului la sănătate este persoana umană. La nivel de grup și populație (meso și macro-social), sănătatea nu poate fi conceptualizată și administrată decât cu condiția respectării drepturilor fundamentale ale membrilor acestora, în special, dreptul adulților la autonomie și al părinților de a reprezenta interesele superioare ale copiilor lor.

2. În asigurarea dreptului constituțional la îngrijirea sănătății, instituțiile publice (…) au un rol instrumental și subsidiar, nu unul prioritar; cu alte cuvinte, acestea au rolul de a facilita ocrotirea, recuperarea și promovarea sănătății de către cetățeni, potrivit cu nevoile și scopurile lor, nu de a o administra potrivit intereselor de putere inerente oricărei autorități publice.

 

 

Sursa: Asociația ProVita București