De ce începe Postul Adormirii Maicii Domnului cu o zi mai devreme în acest an?
În fiecare an, începutul lunii august deschide pentru credincioșii ortodocși o perioadă deosebită de rugăciune, înfrânare și apropiere de Dumnezeu: Postul Adormirii Maicii Domnului. Rânduit ca timp de pregătire pentru marele praznic din 15 august, acest post este unul dintre cele mai iubite de credincioși, fiind închinat celei pe care Biserica o numește „mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, scrie blog.bizanticons.
Anul acesta, însă, mulți dintre dumneavoastră ați observat, cu siguranță, că postul începe cu o zi mai devreme decât de obicei. Deși, în mod obișnuit, perioada de postire este cuprinsă între 1 și 14 august, în acest an credincioșii sunt chemați să intre în post încă din ziua de 31 iulie. Explicația nu ține de o schimbare a calendarului bisericesc, ci de respectarea unei rânduieli liturgice pe care o vom detalia în rândurile de mai jos.
O rânduială care păstrează sensul postului
În tradiția ortodoxă, ziua care precedă începutul unui post este numită Lăsatul secului, adică ultima zi în care se consumă alimente de dulce înaintea perioadei de înfrânare. La prima vedere, cuvântul „sec” din expresia „Lăsatul secului” ar putea sugera legătura cu hrana simplă și lipsită de grăsimi specifică zilelor de post. În realitate, sensul acestei sintagme este cu mult mai profund și privește începutul unei schimbări lăuntrice, nu doar al unei înfrânări alimentare. Marele liturgist român Badea Cireșanu arată că expresia provine, din punct de vedere etimologic, din forma mai veche „Lăsatul seculului”, adică părăsirea „veacului” sau a modului de viețuire după rânduiala lumii acesteia. În timp, printr-un proces lingvistic de aglutinare, expresia s-a simplificat în forma cunoscută astăzi.
Așadar, pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, această zi este, de regulă, 31 iulie. Totuși, atunci când această dată cade într-o zi de miercuri sau de vineri, Tipicul prevede ca Lăsatul secului să fie mutat cu o zi mai devreme. Motivul este unul firesc în logica vieții liturgice. Miercurea și vinerea sunt, pe tot parcursul anului, zile de post, rânduite în amintirea vinderii și, respectiv, a Răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos. Întrucât într-o zi de post nu poate exista Lăsatul secului, ultima zi de pregătire este mutată în ajun.
Astfel, anul acesta, 30 iulie este ziua Lăsatului secului, iar 31 iulie devine prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului. Evident, această rânduială nu reprezintă o excepție recentă și nici o adaptare a calendarului, ci este aplicată ori de câte ori succesiunea zilelor săptămânii o impune.
Totodată, un alt aspect important al rânduielii bisericești – care poate prelungi perioada de postire la final – privește chiar ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august). Dacă sărbătoarea de pe 15 august cade într-o zi de miercuri sau de vineri, postul se prelungește practic cu încă o zi, cuprinzând și ziua praznicului. Cu toate acestea, din respect și bucurie pentru marea sărbătoare a Maicii Domnului, Biserica oferă o mângâiere credincioșilor: în această zi se face dezlegare la pește, vin și untdelemn, chiar dacă este o zi de miercuri sau vineri.
Un post al pregătirii pentru întâlnirea cu Maica Domnului
Postul Adormirii Maicii Domnului este cel mai scurt dintre posturile de durată, însă rânduiala lui este una dintre cele mai aspre. Biserica noastră îl așază ca pe un timp de pregătire sufletească pentru unul dintre cele mai mari praznice împărătești închinate Maicii Domnului.
În această perioadă, suntem chemați cu toții nu doar la înfrânare de la anumite alimente, ci și la intensificarea rugăciunii, la spovedanie, la împăcare cu semenii și la sporirea faptelor de milostenie. În multe biserici și mănăstiri se săvârșește, în fiecare seară, Paraclisul Maicii Domnului, una dintre cele mai iubite slujbe din viața liturgică a Bisericii. Singura dezlegare la pește din timpul postului este la praznicul Schimbării la Față a Domnului, în 6 august, zi care aduce o rază de lumină în mijlocul perioadei de nevoință.
O tradiție statornicită în întreaga Ortodoxie
Primele veacuri creștine au cunoscut practici diferite privind postul dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Durata și perioada de postire variau de la o regiune la alta, însă dorința credincioșilor de a întâmpina această sărbătoare prin înfrânare și rugăciune era aceeași. Forma unitară a postului a fost stabilită în anul 1166, în cadrul Sinodului Local de la Constantinopol, când s-a hotărât ca acesta să fie ținut în fiecare an în primele două săptămâni ale lunii august, rânduială păstrată până astăzi în întreaga Biserică Ortodoxă.
Faptul că, în acest an, postul începe cu o zi mai devreme amintește că viața liturgică a Bisericii nu este guvernată doar de succesiunea datelor din calendar, ci și de o rânduială care urmărește păstrarea sensului duhovnicesc al fiecărei perioade de postire.
În fond, începutul postului nu înseamnă doar schimbarea alimentației, ci începutul unei călătorii lăuntrice. Prin rugăciune, pocăință și apropierea de Maica Domnului, suntem chemați cu toții să ne pregătim pentru praznicul Adormirii sale, pe care Biserica noastră îl trăiește nu ca pe o despărțire, ci ca pe mutarea ei la viața cea veșnică și ca pe o mărturie a nădejdii în Învierea lui Hristos.
Așadar, să ne străduim să ținem acest post al Adormirii Maicii Domnului! Această perioadă aparte, așezată de Biserica noastră la început de august, devine o experiență duhovnicească valoroasă, care aduce binecuvântări și împlinire în viețile tuturor celor care se străduiesc să își „taie voia” și să pășească pe calea postului. Nu va fi ușor, cu siguranță, dar bucuria va fi pe măsură! Să avem curaj și nădejde! Vă dorim, cu acest prilej, post cu mult folos duhovnicesc tuturor!
Vă așteptăm pe site-ul nostru, www.BIZANTICONS.ro, să descoperiți colecția completă a icoanelor Maicii Domnului sau apăsați click pe linkurile aflate sub icoanele de mai jos, selectate de echipa Bizanticons Art cu prilejul acestui mare praznic. Click pe linkurile de mai jos pentru detalii și comenzi:
https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-argintate-in-rama-k701-27x32cm/14062-icoana-argintata-adormirea-maicii-domnului-27x32-cm-k701-209.html
https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-in-rama/19199-icoana-in-rama-adormirea-maicii-domnului-62x82-cm-st-68-209.html
https://www.bizanticons.ro/ro/icoane-din-argint/18827-icoana-argintata-maica-domnului-paramythia-mangaietoarea-9x11-cm.html
https://www.bizanticons.ro/ro/icoana-metal-in-rama/51-icoana-in-rama-maica-domnului-de-la-ierusalim-40x50-cm.html
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
L-au șters de pe NEWSWEEK și a ajuns la un site cu 1.5 MILIARDE de vizualizări. BTI: Se complică treaba: articolul dispărut despre Călin Georgescu, preluat integral de un gigant american al netului
Întrebare de 10 puncte pentru organizatorii UNTOLD, Emil Boc, Bogdan Buta și ”organele statului”: Voi cum vă foooteți melodic la Cluj? - VIDEO
Demența dictaturii Big Farma în România: Nu ai voie să vorbești despre stilul de viață sănătos că te ia poliția! Conferința terapeutei Barbarei O’Neill, boicotată de Ministerul Sănătății, agenți ai poliției și DSP
Se zgălțâie fotoliul lui Nicușor Dan: Revista americană NEWSWEEK cere ca SUA să apere democrația din România și pe Călin Georgescu
Donald Trump rade vaccinurile obligatorii pentru copii pentru a reduce AUTISMUL: ”Până acum se cereau 72 de doze pentru copiii noștri. De acum recomandăm doar 11 vaccinuri de bază!” Decizia elimină și vaccinul anti-COVID
”S-A UITAT”! Liviu Alexa: Patronul UNTOLD Bogdan Buta a abuzat homosexual doi băieți minori de 15 și 16 ani! Detalii ÎNFIORĂTOARE! Un deputat acuză: Bogdan Buta e fiu de ofițer SRI
Recomandările noastre
Editorialul integral din Newsweek: SUA ar trebui să apere democrația – și pe Calin Georgescu – în România. Politica Americii este de a proteja dreptul poporului român nu pe cel al statului paralel de la București
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Secțiuni: Biserica Prima pagină Știri
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)