„..atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mișună pretutindeni”. Psalmi, 11;8

Analizele pe care le-am văzut la televiziunile de știri după Congresul extraordinar al PSD nu m-au mulțumit, si foarte probabil nici pe Dvs. În plus cei tineri nu pot să priceapă cum stau de fapt lucrurile în politica românească, asta în cazul în care sunt interesați. Dar m-am gândit că merită să fac o încercare, chiar dacă acest material va fi citit doar de către corectori…

Liderul de necontestat al Pieței Universității Marian Munteanu câtă vreme mi-a fost șef politic, în Mișcarea Pentru România, de care nici domnia sa pare că nu-și mai aduce aminte în public, ne-a îndemnat pe toți cei care i-am fost camarazi atunci, să cugetăm dacă statusul și rolul nostru în social sunt cu adevărat utile Neamului Românesc, iar la sfârșitul fiecărei zile să ne gândim dacă am făcut ceva pentru România. Ideile acestea, pe care le-am aflat la 25 de ani, m-au marcat și mi-au călăuzit viața. Cu atât mai mult cu cât în perioada de contact cu societatea și economia românească comunistă si mai apoi cea post decembristă, am cunoscut omul de tip nou, creat de comunism, care avea o cu totul altă mentalitate în real, anume: „fiecare trăiește de acolo de unde muncește” sau „o zi în care nu ai furat nimic (de la stat), e o zi pierdută”.

Cum s-a ajuns aici? Din nenoroc neamul nostru s-a aflat (și se află) cu adevărat la răspântie de drumuri. Dacă am fi fost o națiune insulară izolată poate am fi avut mai multe șanse. Din nefericire poporul nostru s-a născut pe un pământ bogat pe care și l-au dorit și vecinii noștri, și care au știut să devină mai puternici ca noi, pe seama noastră. Incapacitatea noastră organică de a colabora la scară geografică și istorică, atât de bine sesizată de Herodot, ne-a adus în situația de a ne transforma din marele popor trac, al doilea după inzi, în geto-daci, în geți și daci, apoi în vlahi, moldavi, rumâni, ardeleni, bănățeni, olteni, regățeni și mitici. Casele domnitoare pământene și elita românească s-au sfârșit în războaie fără număr. În locul lor ne-au venit vremelnic străini să ne conducă. Mai întâi cu forța armelor și apoi cu cea a corupției. Cei care au rămas să ne conducă, degenerați cu totul, au cerut o stăpânire străină, străină chiar și de ei, dar care să îmbrace o haină românească…
 
Comunismul ca idee de organizare, fără să fi fost un program politic, își are originea în așa numita Revoluție burgheză a Angliei. De fapt o revoluție burgheză fără burghezi… Odată cu această revoltă a unei facțiuni interesată financiar, și care a urmărit în mod consecvent și strict o mai mare libertate de acțiune pe tărâm economic, se nasc și politica duplicitară, parlamentul și presa...
 
Tot acum se ridică o nouă forță în societate, care tinde să înlocuiască aristocrația. Dacă aristocrația își crease situația privilegiată prin faptul că a fost organizatoarea și apărătoarea societății în Evul Mediu, ev care nu a fost deloc întunecat ci dimpotrivă, noua clasă politică a celor îmbogățiți din comerț și întreprinderile rudimentare de postav din Anglia, își crează o situație privilegiată prin participarea la crearea legilor în parlament, legi care erau menite să le sprijine și să le întărească situația. Odată cu această stare de fapt apare și politica internă duplicitară, o politică de basculă ideologică dusă de această nouă clasă de îmbogățiti. Această politica oscilează, face concesii fața de suveran și aristocrație sau ațâță poporul, după cum are nevoie. Pentru a exista, această clasă de întreprinzători într-o incipientă industrie textilă, comercianți, speculanți, cămătari deghizați în proprietari de case de amanet, care ulterior au devenit bancheri, are nevoie de un cadru instituțional, adică o monarhie constituțională, care nu putea fi înlocuită (la momentul respectiv) cu altceva, și care să-i apere interesele în plan intern dar și internațional. Pentru a se manifesta politic, pentru a cuceri puterea, această clasă socială are nevoie să manipuleze masele de oameni, sărăciți în timp chiar de acțiunile lor, dar care la a doua sau a treia generație credeau că luptă pentru propriile interese...
 
Și acest lucru s-a petrecut prin difuzarea de idei toxice, difuzarea de diverse informații pe foi volante, o zvonistică elaborată, pamflete, critici diverse, programe politice dovedite utopice, toate acestea fiind la temelia noii puteri în societate, până atunci necunoscute, presa. Ea s-a născut ca mijloc de informare și influențare a opiniei publice, și până în ziua de azi nu s-a dezmințit, fiind o adevărată armă în mâna unor oameni interesati de fapt doar de putere. Ideea desființării oricărui tip de proprietate a apărut atunci, odată cu acești oameni manipulați, common = comuni = comunism, care și-au imaginat că luptă pentru o societate mai bună. Un mic grup de oameni denumiți diggeri, adică săpători, țărani amărâți alungați de pe pământurile lor, care trăiau în comun, având ca sursă de existență o agricultură orientată spre nevoi imediate, spre subzistență, a avansat ideea desființării oricărui tip de proprietate, după principiul, care vedeți că în esență nu e românesc, să moară și capra vecinului. Dacă noi nu avem nimic, e corect ca nici voi să nu aveți nimic…
 
Comunitatea a fost desființată cu forța tocmai de cei ce cereau drepturi și proclamau libertatea, pentru ca s-a considerat la vremea respectivă că ar fi fost un exemplu rău pentru alți oameni, la fel de săraci și oropsiți. 
Ideea aceasta a desființării oricărui tip de proprietate a fost apoi reluată și folosită în fel și chip ca o veritabilă armă de distrugere a societăților creștine.

În perioada de pregătire ideologică a Revoluției Franceze s-a vorbit despre dreptul natural al omului de a fi liber, inclusiv libertatea de a ieși din social, de a fi asocial, pentru a justifica ulterior teoretic statutul de parte a unui contract social. Avem astfel un contract ipotetic, care azi ni se spune, deocamdată discret, că nu mai este valabil, între o parte reală, cetățeanul și o parte teoretică, statul, pe care cetățeanul este menit să-l umple, cu participarea sa, cu contribuțiile sale și la nevoie cu sângele său.

În mod voit și interesat a fost construită ideea unei societăți egalitariste, în care oamenii ar fi egali. Din păcate dar și din fericire, oamenii nu sunt așa, de la Mama Natură, sau de la Dumnezeu. Ar trebui să fie egali în față legii…
 
Dar în fapt nu au fost niciodată egali și nu sunt egali în statul construit pe urmele însângerate ale Revoluției Franceze. Observați duplicitatea permanentă. De unde vine resortul psihologic al acestui nou om politic ? Din educația pe care o primește și și-o șlefuiește cel care își câștigă banii din comerț, speculă sau înșelăciuni diverse. Nu uitați vă rog că Mercur / Hermes era zeul comerțului, dar și al hoților și al tâlharilor. Societatea umană și-a bazat existența din cele mai vechi timpuri pe cooperare și schimb de produse. În timp acestea devin mărfuri și activitatea se specializează. Ochiul dracului, banul, devine și el tot o marfă, dar una supremă, un jolly joker al mărfurilor, implicat în aproape toate schimburile, ca măsură și referință. Deținătorii acestor mărfuri speciale, a banilor, și-au înțeles importanța și rolul în societate,  dar atunci când s-au implicat au făcut-o așa cum ar fi făcut-o și în actul de comerț. Prin viclenie, duplicitate și de prea multe ori înșelăciune. Așa s-a pricopsit lumea după mai multe băi de sânge în Revoluția burgheză din Anglia, 1640-1688, Revoluția Franceză 1789-1799, Revoluțiile din 1848, Comuna din Paris 1870, cu alt fel de aristocrați, care nu poartă titluri nobiliare, deși râvnesc la ele, milionarii de ieri, miliardarii de azi. Aceștia au mai multe posibilități decât aristocrații din vechime, dar nu mai trebuie să înroșească cu sângele lor câmpurile de luptă, reușind să obțină pentru serviciul militar o scutire care le permite cel mai adesea să-și rotunjească averile…
 
Toate aceste lucruri printr-o manipulare abilă, rezultatul unei educații de secole în domeniul comerțului și a duplicității, care a țesut peste mintea oamenilor tratați ca niște vite cu înfățisare umană, un veritabil Matrix. Armele diavolului (a celui ce desparte / divide și calomniază diabolos), adică: neștiința, uitarea și nepăsarea au înlesnit acest proces, care astăzi este manifest printr-o foarte groasă ceață intelectuală. Oamenii nu mai au o imagine istorică și de ansamblu a faptelor, nu mai sunt înțelese decât segmente de viață, peste tot plutește o derută și o nesiguranță care rezultă dintr-o dezinformare omniprezentă. Apatia rezultată acestei stări intelectuale și lipsa de reacție ne condamnă la statutul de vite cu față umană.

Finalmente, comunismul teoretizat de Marx și pus în practică de Lenin a fost privit de nemți ca pe o armă, o sursă de dezordine în Rusia țaristă, fără să înțeleagă că ei au un plan, dar care este parte a unui plan și mai mare, pe care nu l-au bănuit. Planuri în planuri... De unde și revoluțiile bolșevice din Ungaria și chiar Germania, în 1919. Apoi războiul civil din Spania 1936-1939, între naționaliștii lui Franco și socialiștii, comuniștii și anarhiștii denumiți delicat (și mincinos prin omisiune) ca fiind republicani.

Până în 23 August 1944 Partidul Comunist Român număra potrivit documentelor Siguranței (un fel de SRI) în jur de 1.000 de membri, marea lor majoritate evrei.
 
Forța PCR în anii care au urmat a stat nu în cei câțiva legionari care li s-au alăturat din prostie sau interes, ci în armata de ocupație sovietică. În Ardeal o mulțime de unguri au intrat in partid și s-au bucurat că pot să acceadă la poziții de conducere în noul stat român în felul acesta. La fel și țiganii, azi rromi, care au populat alături de cei mai declasați români noua forța conducătoare a societății românești. Cazul lui Iliescu care a avut drept mamă biologică o țigancă, și mamă adoptivă tot o țigancă, nu este deloc singular în PCR și mai apoi în FSN...PSD.

Nu intrăm în detalii istorice care de-acum sunt ceva mai cunoscute pentru cei care doresc să se informeze. Fraudarea alegerilor din 1946, abdicarea regelui în 1947, naționalizarea din 1948, colectivizarea forțată din 1949-1962, etnocidul real practicat prin arestarea și uciderea clasei politice românești, a elitei intelectuale și spirituale a Neamului Românesc, ne-a plasat din punct de vedere organizatoric și politic în zona feudalismului timpuriu. Cei care au acceptat compromisul și re-educarea au supraviețuit. Cei care nu au acceptat compromisul au murit în pușcării sau au ieșit bolnavi, slabiți, izolați social, marcați.

Astfel în locul omului de stat, în locul omului politic apare activistul de partid, care luptă pentru pace, trimite oameni în pușcării în numele libertății, construiește o societate prosperă fără să se priceapă la economie, dă sfaturi și indicații, convinge lumea că trăim într-o societate corectă, în care îți era frică să spui adevărul, într-o societate democratică în care pentru a accede la o funcție sau profesie trebuia să ai un dosar bun, adică să te tragi din părinți muncitori sau țărani săraci… Activistul de partid trebuia să ne convingă că trăim într-o societate bogată și prosperă, deși în magazine nu se găseau lucruri de strictă necesitate. Selecția acestor oameni s-a făcut pe baza servilismului, și uneori a unor vicii sau patimi care îi recomandau ca fiind șantajabili. Plata pentru această schimonosire a conștiinței a fost o viață mai bună. Cantina partidului, tabere de instruire, vacanțe, aprovizionări clandestine, noaptea, cu alimente și bunuri care nu existau pe piață, deplasări în străinătate, acces la magazine cu plata în valută, pe scurt o viață privilegiată, o viață mai bună față de restul tovarășilor.

Securistul, câinele de pază al partidului, s-a selectat în același mod, și se bucura de aceleași privilegii. 
Situația firește că s-a perpetuat în timp, și copiii acestor oameni au mers pe aceeași cale până în 1989. 
Cei conduși s-au transformat și ei. În locul țăranului vrednic, apare un personaj abrutizat, blazat și șmecher, când nu e înspăimântat.

Apare proletarul care este un țăran dezmoștenit de comuniști. El pleacă de nevoie din satul aflat în plin proces de distrugerea a valorilor și tradițiilor, ca să muncească în fabrică. Sufletul lui se schimbă, pentru că este nevoit să fure ca să poată să traiască, sau să trăiască mai bine…

În locul ofițerilor educați și îmbrăcați cu cămașă de mătase, apare ostașul grobian, instruit politic să apare partidul, republica și cuceririle revoluționare în fața imperialismului, să participe în plan intern la lupta de clasă.
În locul preotului educat și gospodar, exemplu de cinste, apare un personaj care îsi îmbracă sutana ca pe o salopetă, muncește duminica și în sărbători 2...3 ore, face slujbe de înmormântare, cununie și botez, dar e om ca toți ceilalți, bea, fumează, spune bancuri porcoase…
 
În locul artistului autentic apare un om cu talent discutabil, implicat în arta cu mesaj, care își propune să educe omul nou. Apar cântece populare despre badea  tractorist, filme și spectacole de teatru din realitățile economiei socialiste, spectacole omagiale, și finalmente într-o prăbușire oribilă și grețoasă de conștiință, participarea voluntară la cultul personalității marelui cârmaci.

După 1989 situația se perpetuează în mare măsură. Liberatatea le oferă posibilitatea celor ce nu mai suportă și care nu mai doresc să lupte aici pentru o viață mai bună în România, șansa să plece să-și vadă de viață aiurea. 
Cei care rămân sunt urmașii celor care ne-au condus 45 de ani în comunism, dar și cei care s-au lăsat conduși în comunism…

După 1989 PCR a furnizat cadre pentru multe partide: FSN, PDSR, PSDR, PSD. Pentru PD, PDL, PNL. Dar și pentru PNL-AT, PL-93, etc. Acum mulți dintre ei în ciorba ALDE. Dar și pentru PNȚ-CD, devenit partid cu adevărat istoric. Merită menționate și PSM, PDAR, PUNR, PRM, cu toată existența lor efemeră și lipsită de importanță.
 
Organizația neguvernamentală UDMR care s-a aflat de multe ori la guvernare, și care se comportă ca un partid politic are și ea cadre de nădejde din partidul comunist. Nu pot să nu-mi aduc aminte de un afiș electoral din București în 1992, care îl înfățișa pe Avram Iancu și care cerea cetățenilor votul pe sigla celor trei trandafiri stilizați ai UDMR. O manevră politica demnă de un secretar de partid...

Două lucruri sunt de menționat suplimentar pentru tinerii de azi care vor dori să voteze și sa se implice cumva politic: a existat în 1992 o tentativă de refacere la PCR. Dar liderul acestuia a murit lovit de tren. Realizați de ce ? Averea partidului care nu a fost desființat până azi, posibilul sprijin internațional, bazinul electoral imens, precum și o orientare ciudată ideologic, dar reală, un comunism naționalist, care putea fi recuperată… Ori acest lucru nu era pe placul noilor stăpâni ai României, care s-au temut și se tem de orice formă de naționalism.

Securitatea și-a dorit din răsputeri, și a obținut asta, sa desființeze toate partidele istorice. PNȚ a devenit dintr-o prostie PNȚ-CD, apoi era cât pe-aci să-și piardă identitatea într-o fuziune, iar acum finalmente, nu mai este nimeni interesat de el, deci este cu adevărat un partid mort, un partid istoric.

Social democrația reprezentată de PSDR a fost înghițită de PDSR, partidul celor mai bogați oameni din România, care în acest fel au primit acces la Internaționala Socialistă…

Securitatea a înțeles importanța doctrinară a PNL, imaginea și iluzia libertății promise de aceasta, și a acționat în consecință, mai ales după ce un grup de tineri infiltrat, s-a cuibărit în preajma marelui Țuțea, care profetic îi îndemna pe aceștia să intre în PNL după ce va cădea comunismul.

Ca atare PNL a fost rupt în bucăți de diverse aripi, în pericol să piară într-o fuziune cu PD, iar azi devine o formă goală, umplută cu "liberalii” lui Băsescu, sau afaceriști care fac blat pentru PSD, conduși de fiul unui fost general de securitate.

Înainte de 1989 românii au fost descurajați să dețină o proprietate, să strângă bunuri diverse sau să facă avere. Cei de la țară aveau o casă și o curte, dar în marea lor majoritate nu aveau pământ. Cei de la oraș trăiau în imensa lor majoritate ca și chiriași la stat. O dacie care costa 70.000 de lei, adică în fapt 100.000 ca s-o poți dobândi în timpul vieții tale, pentru un om cinstit însemna economii pe 10 ani. Și după ce ai dobândit-o ai avut dreptul să circuli odată la două duminici, după cum numărul era cu soț sau fără soț, cu un rezervor de combustibil pe lună…
 
Deținerea a două proprietăți imobiliare era interzisă, pentru că partidul s-a prins că unii au două imobile, sau chiar au îndrăznit să-și facă case de vacanțe, în fapt să renoveze și eventual să pună un hidrofor în casele din satele în care părinții și bunicii lor muriseră săraci. Pentru cei mai mulți dintre oameni supraviețuirea de zi cu zi devenise dezideratul și adevărata ocupație. Cel puțin un membru al familiei trebuia să se ocupe zi de zi de statul la cozi, pentru alimentele de bază. Bucureștiul nu a cunoscut regimul cartelelor de alimente raționalizate, din pricina ambasadelor și a străinilor care ne vizitau, dar restul țării a trăit trauma unei vieți „raționalizate” sub toate aspectele, alimente, căldură la oraș, energie electrică la sate. Iar acest lucru s-a făcut și mai rău, fără ca oamenii să înțeleagă paradoxul că avem o țară bogată și noi să trăim o sărăcie lucie, situație sintetizată prin bancul suprem: „La alimentara  -Aveți hârtie igienică ? Da, răspunde vânzătoarea, dar la ce vă trebuie ?” E bine să le aducem aminte acest lucru celor care nu au prins vremurile nenorocite ale comunismului, precum și celor care regreta aceste vremuri, sub lozinca: „Mergem înainte, pentru că înainte era mai bine!”

Da, era mai multă siguranță, în sensul în care chiar în acele vremuri în care minerii din Baia Mare primeau două kilograme de carne pe cap de membru de familie la 1 Mai, 23 August și de Moș Gerilă, nu a murit nimeni de foame. Partidul ne asigura la toți un loc de muncă, bani cu care puteai să-ti cumperi conserve de pește și vermut. Orice salariat primea la un moment dat o locuință indiferent ce însemna acest lucru. În toată sărăcia lor oamenii petreceau și se căsătoreau, iar în timp femeile au învățat să folosească Mentosanul pe post de anticoncepțional.  Siguranța satisfacerii nevoilor bazale, care ne arată și nivelul la care a fost redus omul de tip nou, omul comunist, este regretată azi, și deplânsă într-o societate competițională, cu reguli strâmbe.
 
După 1989 mai toți românii s-au gândit să se căpătuiască cumva. Dacă înainte de revoluție gândul de a face avere, de a se îmbogăți, lipsea, pentru că practic era imposibil, sau extrem de riscant, (ne amintim legea 18, a veniturilor ilicite), după lichidarea lui Ceaușescu, și odată cu primele măsuri mai mult sau mai puțin reparatorii, românii au înțeles că banul și averea sunt mijloacele prin care poți obține fericirea pământească. Cu atât mai mult cu cât foarte rapid s-a creat o mare diferență între cei ce au avansat pe această scară și cei ce au coborât rapid.
 
Afirmația genială a Prim ministrului Petre Roman, fiul evreului Valter Roman, care a luptat de partea comuniștilor în războiul civil din Spania, că: „Nu mai sunt bani!”, într-o țară care își plătise toate datoriile, care finanțase (și după revoluție..) combinatul de la Krivoi Rog, care avea de recuperat 2 miliarde de dolari din Irak, deținea proprietăți imobiliare în Africa (își mai aduce aminte cineva de asta?), deținea o fabrică de diamante artificiale, în ale cărui seifuri se aflau la revoluție pietre în valoare de 500 de milioane de dolari, o flotă comercială operațională de 100 de nave, zăcăminte de petrol și gaze, o agricultură care plătise în 10 ani 10 miliarde de dolari datorie externă și 8 miliarde dobânzi…, etc., precum și măsurile luate de guvernul său la sfaturile tovarășului Brucan, au blocat economia românească. „Pariul” cu agricultura a desăvârșit opera de distrugere a economiei românești, și odată cu ea și a industriei care nu a fost un maldăr de fiare vechi, așa cum tot domnia sa a caracterizat-o, dovadă că după aproape 30 de ani de la revoluție cei care l-au condamnat la moarte pe Ceaușescu pentru subminarea economiei naționale, nu au reușit încă să taie la fier vechi, sau să înstrăineze tot ce a construit acesta. A urmat o inflație galopantă, economiile românilor topindu-se în conturile CEC-ului. S-au pierdut definitiv locuri de muncă, s-a mascat șomajul tinerilor prin universitățile unor abramburiți, sau pensionare înainte de termen în industrie, minerit și armată pentru persoane apte de muncă. 

În această atmosferă de debandadă instituțională, cu previzibile consecințe economice, clasa conducătoare bulversată de lovitura de stat reușită de Iliescu, membrii marcanți ai partidului comunist și securitate, încearcă să recupereze puterea și să se îmbogățească cât mai rapid. Dacă pentru un om simplu în vremea aceea, și în general, viața înseamnă asigurarea unei existențe decente, pentru omul de stat în capitalism, problema existenței lui se pune în termenii valorilor materiale acumulate, care pot genera influență socială și politică. A urmat o luptă feroce pentru îmbogățire care a generat imaginea unui capitalism sălbatic. Dorința clasei politice românești de a se îmbogăți și de a rezista în felul acesta asaltului străinătății, care s-a făcut prin cozile de topor din țară, Petre Roman, Brucan, Iliescu, și membrii primului cabinet post decembrist, unii dintre ei păstrați și de Băsescu, a fost și este legitimă. 

De unde și imaginea naționalistă a comunismului și socialismului de la noi. Este firesc ca la noi în țară proprietarul de fabrică sa fie român. Este firesc ca în România comerțul să fie în mâinile unor români și nu al unor multinaționale. Este firesc să avem bănci și capital românesc. Din păcate toate aceste lucruri nu se întâmplă, și aici am ajuns din pricina unei mize economice care nu a fost corect gestionată politic. 
 
Calitatea umană și calitatea profesională a celor care au constituit eșalonul unu și doi a clasei politice românești după evenimentele din Decembrie 1989 ne-a pus în dificultate în față asaltului capitalului străin. Incapacitatea de a găsi soluții corecte de îmbogățire a acestei clase politice, rezultat al proastei pregătiri pentru funcția de  conducere, slaba pregătire profesională, absența valorii morale, șmecheria dâmbovițeană facilă și endemică, rămășițele reinventate al practicilor fanariote, accesul la funcții în stat și la vizibilitate politică realizat eminamente pe seama contribuțiilor bănești către partide, liderii lor și presă, lipsa de viziune și perspectivă dublată de indolență si dorințe sălbatice de consum, posesie și siguranță, au pus, previzibil, clasa politică românească veche, comunistă, precum și progeniturile ei, într-o poziție defavorabilă, în față asaltului forțelor politice și economice străine. Realitatea tristă a României de azi în care avem capital românesc sub 5%, resursele înstrăinate, pământ înstrăinat, cea mai mare parte a populației la limita de sărăcie sau sub limita de sărăcie, băncile românești falimentate sau înstrăinate, care nu sunt un suport pentru economie, ci mijloace de sărăcire și uzură a populației românești, conturează imaginea unei țări spoliate, învinsă într-un război politic și economic.

Dorința lui Dragnea de a se salva pe sine grupul și partidul său din această situație este una justificabilă. Din păcate pentru noi doar atâta i-a dus capul și inima. Când au avut ocazia să-și atragă la conducere oameni tineri și de valoare i-au pus să lipească afișe. Cei care au venit fără recomandare au fost priviți cu suspiciune. Folosiți eventual, ca și în cazul PDL-ului, pentru decor. Iar cei care au venit din familiile înșurubate în comunism s-au grăbit să grebleze toți banii țării și să-i ducă peste hotare, încercând să-și asigure o viață după răspunderea penală...Discursul patriotard al lui Dragnea și al partidului este însă unul fals în esență și practică. Cei care ne vorbesc azi despre încurajarea capitalului românesc sunt cei care au avut ca principal slogan în fața partidelor istorice deviza: "Noi nu ne vindem țara!” Uitați cum arată acum țara lui Iliescu, a lui Petre Roman, a lui Brucan, a lui Cozmâncă, Hrebenciuc, Costea, a lui Stolojan, Constantinescu, Năstase, Băsescu, Tăriceanu, Geoană, Ponta, Dragnea, Cioloș și Johannis. Toți au guvernat sau ne guvernează încă. Intențiile bune ale unora, nu-i scuză, pentru că în politică nu intențiile contează, ci ceea ce se pune și rămâne în practică. 

Ori azi avem o societate care este victima unei clase politice împărțite în două. Unii care practică un fel de național socialism, care se bat cu pumnul în piept că sunt români, crescuți la țară, și care sunt numiți socialiști deși modelul politic și economic pe care îl pun în practică este despotic, de țară latino-americană. Alții își închipuie că aruncându-i pe aceștia în pușcărie fac un bine social și repun societatea  pe roate. Uită, sau nu înțeleg că în esență cei care sunt interesați de eliminarea clasei politice românești, atâta câtă e și așa cum e ea, ca mai noi toți ceilalți care am rămas pe-aici, nu sunt interesați de măsuri economice care să asigure o clasă de mijloc românească, singura capabilă să asigure o continuitate acestui neam. Occidentalii care ne dau lecții de democrație ne-au permis intrarea în UE doar după ce le-am văndut lor capacitățile de producție sau companiile profitabile, după ce ne-am îndatorat lor pentru consum, după ce am ridicat pentru ei barierele economice vamale care permit distrugerea prin faliment a capitalului românesc. 

Ce ne-a rămas, în afara ochilor pe care îi avem pentru a plânge, cum a spus Gen. Kiseleff, care are încă nume de stradă în capitală, așa cum știm noi să ne onorăm călăii, este speranța și credința în Dumnezeu, că într-o bună zi, oamenii care până azi au muncit ca să-și demonstreze că pot, vor lăsa grijile zilei de mâine pentru o datorie pe care o au nu pentru strămoși, care a devenit mai mult vorbărie goală, ci mai ales o datorie pentru copiii lor, dacă își doresc ca măcar aceștia să ducă o viață normală și să rămână stăpâni la ei acasă...
  
Voi încheia cu cuvintele Împăratului și Proorocului David, care acum 3.000 de ani a scris si pentru noi:

„...puțin a fost de nu mi-au alunecat picioarele, puțin a fost de nu s-au poticnit pașii mei.
Că am pizmuit pe cei fără de lege, cănd vedeam pacea păcătoșilor. 
Că n-au necazuri până la moartea lor și tari sunt când lovesc ei.
De osteneli omenești n-au parte și cu oamenii nu sunt biciuiți.
Pentru aceasta îi stăpânănește pe ei mândria și se îmbracă cu nedreptatea și silnicia.
Din răutatea lor iese nedreptatea și cugetele inimii lor ies la iveală.
Gândesc și vorbesc cu vicleșug, nedreptate grăiesc de sus.
Până la cer ridică gura lor și cu limba lor străbat pământul.
Pentru aceasta poporul meu se ia după ei și găsește că ei sunt plini de zile bune.
Și zice: "Cum? Știe aceasta Dumnezeu? Are cunoștiință Cel Prea Înalt?
Iată aceștia sunt păcătoși și sunt îndestulați. Veșnic sunt bogați”.
Iar eu am zis: "Deci, în deșert am fost drept la inimă și mi-am spălat întru cele nevinovate mâinile mele. Că am fost lovit toată ziua și mustrat în fiecare dimineață”.
Dacă aș fi grăit așa, iată aș fi călcat legământul neamului fiilor Tăi.
Și mă frământam să pricep aceasta, dar anevoios lucru este înaintea mea.
Până ce am intrat în locașul cel sfânt al lui Dumnezeu și am înțeles sfârșitul celor răi: Întra-devăr, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei și i-ai doborât când se înălțau.
Cât de iute i-a pustiit pe ei! S-au stins, au pierit din pricina nelegiurii lor. 
Ca visul celui ce se deșteaptă, Doamne, în cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut.
De aceea s-a bucurat inima mea și rărunchii mei s-au potolit.”
Psalmul 72; 2-21
                                                        



2% din impozitul pe salariu
Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și sprijinirea directă a siteului ActiveNews România, nu către stat. Companiile de publicitate și multinaționalele nu ne iubesc. Ajută-ne să luptăm în continuare pentru cele ce-ți sunt dragi: Familia, Credința și Țara.

Descarcă formularul și depune-l la agenția ANAF de care aparții până pe 31 iulie.