De la ”Vaccinare în viteza a șasea”, la Terapie Intensivă. Mihai Leu, în stare critică la Spitalul Fundeni din București. Fostul campion la box și raliuri a fost transportat de urgență cu elicopterul

Mihai Leu, care a împlinit 56 de ani pe 13 februarie, a fost transportat de urgență sâmbătă seară la Spitalul Fundeni din București, cu ajutorul unui elicopter SMURD, de la Hunedoara, orașul unde se retrăsese în ultima perioadă. În prezent, fostul campion la box și raliuri este internat la secția de Terapie Intensivă, într-o stare critică, potrivit Știripesurse.
Potrivit unor surse apropiate familiei, Mihai Leu a suferit o hemoragie internă în timp ce se afla la Hunedoara. Medicii bucureșteni depun eforturi intense pentru a-l stabiliza.
Problemele de sănătate ale lui Mihai Leu au început în urmă cu mai bine de zece ani, când, în urma unor analize efectuate la o clinică din Viena, i-au fost descoperite celule canceroase. Ulterior, el a fost operat în România de renumitul chirurg Irinel Popescu
În perioada de spitalizare de la Fundeni, Mihai Leu a fost vizitat de Ion Țiriac, care i-a recomandat să continue tratamentul într-o clinică din Franța, aceeași unde s-a tratat și fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu.
La finalul anului 2024, boala a recidivat, iar Mihai Leu a trecut prin noi intervenții chirurgicale. După externare, s-a retras din nou la Hunedoara, încercând să-și găsească liniștea.
Mihai Leu are un fiu, Marco, în vârstă de 31 de ani, care activează ca instructor de schi și snowboard în Austria.
Mihai Leu la ”Vaccinare în viteza a șasea”
Fostul campion național de raliuri și viteză în coastă, Mihai Leu, a fost primul pilot care s-a alăturat, în 2021, evenimentului ”Vaccinare în viteza a șasea”, prin care persoanele prezente la Transilvania Motor Ring pentru a se vaccina anti-COVID aveau șansa de a fi în dreapta celor mai cunoscuți piloți din România.
Evenimentul lansat de Consiliul Județean Mureș, Transilvania Motor Ring în parteneriat cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Instituția Prefectului – Județul Mureș, a avut loc pe 17 și 18 iunie 2021, la Transilvania Motor Ring, iar cei care se vaccinau la centrul organizat cu vaccinul Johnson&Johnson beneficiau de o tură de circuit alături de un campion din motorsport.
„Eu m-am vaccinat deja încă de acum două luni și încurajez pe toată lumea să o facă. Doar așa putem scăpa de pandemie. Salut inițiativa acestui eveniment și dacă prezența mea acolo contează, sunt onorat să pot contribui. M-aș bucura să am cât mai mulți oameni în dreapta”, spunea Mihai Leu, în marja evenimentului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)