S-a făcut vreodată un sondaj în care populația să fie întrebată dacă estimează că, în majoritate, politicienii sunt niște farsori, niște simulanți, impostori, niște mincinoși patologici sau simpli escroci? Nu, nu s-a făcut. Dacă s-ar pune o asemenea întrebare nepotrivită, orientată, e ușor de bănuit care ar fi răspunsurile. „Vom minți, vom înșela și vom fura ca să câștigăm !” a fost surprins de o cameră ascunsă spunând recent Kristopher Jacks, unul dintre liderii Partidului Democrat din Colorado, SUA (projectveritas.com, 14 octombrie 2020).

Întrebați dacă vor să facă politică, oameni care au o foarte bună reputație în meseria lor – doctori, ingineri, avocați, profesori... – răspund imediat, ofensați, că ei se simt foarte bine în profesie și că, în general, au ceva de făcut, sunt chiar foarte ocupați. Unii merg și mai departe, întreabă dacă sunt luați drept escroci, șarlatani sau impostori ca să li se propună să intre în politica activă. 

Cam la acest nivel a ajuns farsa cu democrația, cu votul popular, cu reprezentativitatea, cu puterea poporului. Și asta începând cu SUA la finele mandatului lui Donald Trump, cu Franța lui Emmanuel Macron (președintele francez e considerat cel mai globalist din Europa), cu haosul politic din Italia și Spania, cu incertitudinile politice imediate din Germania ș.a.m.d. Iar țări mari care nu au atâtea pretenții democratice, cum sunt China comunist-capitalistă sau Rusia neoțaristă a lui Vladimir Putin, nu mai par atât de atacabile de vreme ce funcționează și se dezvoltă. Atacurile care vin din Occident, din UE și din SUA, sunt atât de vădit propagandistice, încât nu prea mai poți să le iei în serios. „Argumentele” de tip Skripal (în UK) sau Navalnîi (în Germania) nu fac o politică.

Criza sanitară și criza economică în desfășurare vor reuși să pună la pământ câteva mari democrații istorice. Ispita totalitară în care au căzut politicienii și politrucii din Sănătate – au crezut că, în sfârșit, pot lua măsuri severe, autoritare, chiar fasciste, dincolo de Constituție – ne arată cam cum s-ar putea să ieșim din această combinație de crize. Politicienii și-au imaginat că își pot aroga puterea totală, totalitară de-a dreptul. Drumul spre guvernări autoritare, conduse, de regulă, de militari, e deja bine pavat.
 
Primele măsuri care prefigurează un regim de forță au fost luate în Franța. Ieri, 15 octombrie 2020, 80 de anchetatori de la OCLCIFF (Oficiul Central de Luptă împotriva Corupției și Infracțiunilor Financiare și Fiscale) au întreprins percheziții la biroul și la domiciliul actualului ministru al Sănătății, Olivier Véran, la Paris și la Grenoble, la fostul prim-ministru de până în 3 iulie a.c., Édouard Philippe, azi primar la Le Havre, la directorul general al Sănătății, Jérôme Salomon (un fel de Raed Arafat francez), la Geneviève Chêne, directoare generală a Sănătății Publice. De asemenea, s-au făcut percheziții la domiciliul lui Agnès Buzyn, fost ministru al Sănătății până în februarie a.c., la Sibeth Ndiaye, fost purtător de cuvânt al guvernului Édouard Philippe până în iulie. 

Anchetatorii, însărcinați de Comisia de Anchetă a Curții de Justiție a Republicii, au ridicat computerele personale și profesionale, precum și telefoanele mobile ale celor enumerați mai înainte, dar și ale altor înalți funcționari din Sănătate. De la Ministerul Sănătății au fost ridicate documentele privitoare la gestionarea crizei Covid începând cu ianuarie 2020 (după Le Figaro). 

Asemenea măsuri n-au mai fost luate niciodată în Franța împotriva unor miniștri în funcție, a unui fost prim-ministru și a unor miniștri de dată recentă. Presa și analiștii mobilizați de politicieni și partide au trecut la atacuri la baionetă la adresa Curții de Justiție a Republicii (instanță care judecă înalții demnitari în funcție), amintind că președintele Macron intenționa să o desființeze (pe modelul cunoscut la noi al dorințelor periodic exprimate de desființare a CCR, a SIIJ etc.). Dar a fost adus din nou în discuție din mai multe direcții numele generalului Pierre de Villiers, fost șef al Statului Major al Armatei (care a demisionat, confruntat fiind cu proiecte inacceptabile pentru armată prezentate de noul președinte Macron), văzut ca un nou posibil Charles de Gaulle. După unele aprecieri, dacă generalul de Villiers s-ar prezenta la viitoarele alegeri (din 2022), ar câștiga fără probleme președinția, susținut de suveraniști, conduși moral și teoretic astăzi de filosoful Michel Onfray prin revista și gruparea Frontul Popular. Fratele generalului, Philippe de Villiers, a fost și el cândva candidat la președinție și continuă să fie o figură publică foarte respectată.

Turnura evenimentelor politice din Franța – cu degringolada președinției Macron, cu Vestele galbene, cu ascensiunea Frontului Popular și a suveranismului, cu recentele percheziții la un prim-ministru și la mai mulți miniștri, pe fondul crizei sanitare și al crizei economice – ne dă o idee despre direcția pe care o iau lucrurile în Franța și în Europa, dar și în America ruptă în două, la fel ca România, de altfel. 

Singura țară care ar putea avea o creștere economică în 2020 pare a fi China. China a fost prima lovită de coronavirus și, deocamdată, alături de Coreea de Sud, e printre rarele țări care au reușit să-și țină sub control criza sanitară. În Franța se anticipează o cădere economică de peste 9 % în 2020 – o cifră colosală (unii analiști duc însă căderea undeva între 12 și 20 %). Agonia democrației care durează deja de prea multă vreme aproape peste tot pare să se apropie de sfârșit. În România, pe drept sau pe nedrept, pușcăriile au fost și sunt încă pline de miniștri, deputați, senatori, înalți funcționari infractori, corupți, iresponsabili (deocamdată nu avem președinți și foști președinți în închisoare, dar am avut un prim-ministru, Adrian Năstase, și avem încă un atotputernic președinte de partid, Liviu Dragnea). Falimentul economic anunțat din toate părțile va impune aproape pretutindeni schimbări radicale.