De la viza Schengen la viza Vaxen: Dan Barna spune că pașapoartele de vaccinare se vor impune de la sine, din nevoia oamenilor de a călători, și îi ridiculizează pe contestatarii obligativității vaccinării
Vicepremierul Dan Barna (USR) a afirmat luni seară, la emisiunea „România 9” de la TVR 1, că pașaportul Covid ar putea deveni obligatoriu, dar se va impune de la sine, prin nevoia oamenilor de a călători, coroborată cu dorința statelor de a-i primi doar pe nou-veniții care nu prezintă risc epidemiologic.
„Se va întâmpla în mod organic, pentru că oamenii vor dori să călătorească și sunt state care pe bună dreptate vor... Și noi ne dorim să nu mai ținem în carantină toți turiștii sau oamenii de afaceri care vin. Dacă oamenii pot să îți dovedească că sunt vaccinați, că au testul făcut, atunci poți să... are o logică. O să vedem până la urmă formula tehnică la care se va ajunge, dar ideea este să ne adaptăm la această pandemie tocmai prin aceste instrumente în care cei care și-au asumat vaccinarea sau cei care au și test și vaccinare pot să vină”, a opinat Dan Barna.
Președintele USR nu știe - sau se face că nu știe - că libertatea de circulație în interiorul Uniunii Europene este garantată prin tratatul de bază pentru toți cetățenii statelor membre, în baza cărții de identitate care atestă cetățenia, iar nu în baza unui card sau pașaport de sănătate care să ateste vaccinarea. Împărțirea cetățenilor europeni cu drepturi depline în vaccinați și nevaccinați, cu respectarea dreptului la liberă circulație doar pentru una dintre aceste categorii, ar echivala cu o gravă discriminare, împotriva căreia s-a pronunțat recent chiar Consiliul Europei. Practic, cetățenii europeni ar fi nevoiți să își cumpere prin vaccinare sau testare Covid dreptul de a circula liber în statele Uniunii, la fel cum își plăteau înainte-vreme viza Schengen.
Dan Barna nu s-a referit doar la pașapoartele de vaccinare, ci a făcut considerații disprețuitoare la adresa celor care au protestat împotriva obligativității vaccinării, inducând ideea falsă că aceștia ar fi oameni care nu cred în știință: „în orice societate există o componentă care crede că cu ceai de mușețel repari fractura de genunchi”.
Președintele USR a făcut o eroare de logică, din intenție sau din prostie, pentru că cei care au protestat în mai multe orașe ale țării nu contestau vaccinarea ca remediu științific, ci caracterul obligatoriu al unui astfel de tratament pentru toate grupele de vârstă, în condițiile în care nu toate organismele reacționează la fel și fiecare are dreptul să ia propria decizie informată pentru corpul său.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cine se joacă cu robinetele Dunării? Imagini contradictorii din avalul Dunării: VIDEO cu ape normale, FOTO cu ape secate
Claudia Marcu: Unde a dispărut apa din Dunăre? Debitele din Austria s-au ”evaporat” în neant
E așa de ”SECETĂ” pe Dunăre încât au apărut și DELFINII - VIDEO superb de azi, 2 August 2026! Sute de români contrazic cu filmări pe internet propaganda oficială cu SECAREA DUNĂRII. Care este adevărul? - FOTO/VIDEO
LIVE VIDEO de la OTV: Călin Georgescu după aproape 7 ore la Înalta Curte: ”În fața tuturor actelor antiromânești din această țară, rețineți: Dumnezeu nu se lasă niciodata batjocorit!”. Jurnaliștii și susținătorii entuziaști au așteptat în caniculă decizia
Cătălin Avramescu săltat de mascați pentru PORNOGRAFIE INFANTILĂ cu fiica lui! Anti-georgistul, soroșistul și expertul în canibalism, director la Academie și fost consilier prezidențial, reclamat de fosta soție și pentru nenumărate acte de violență fizică
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Recomandările noastre
INTERVIU cu Generalul Radu Theodoru de la împlinirea a 100 de ani de la eliberarea Ungariei de hoardele maghiare bolșevice: „Victoria de la Budapesta a fost victoria aristocrației țărănești împotriva asupritorilor austro-ungari”. FOTO și VIDEO
4 August 1919: Ziua cuceririi Budapestei de către Armata Română. Medalia unui ION care a ajutat la urcarea Tricolorului României și a Opincii pe Parlamentul ungar. Ioan Aurel Pop: Béla Kun plănuia să unească Ungaria cu Rusia Sovietică. FOTO-GALERIE/VIDEO
3 AUGUST 1919. ZIUA DE GRAȚIE CÂND ROMÂNII AU CĂLCAT BUDAPESTA. Mărturiile sergentului oltean care a pus Opinca pe Parlamentul Ungariei și ale eliberatorilor români: Ocuparea Budapestei înseamnă stăpânirea cheii de boltă a imperialismului maghiaro-german
Hackerii și secătuirea apelor vin tot de la Dumnezeu. Ce trebuie să învățăm din asta: ÎNAPOI LA REALITATE! La documente pe hârtie, bani în numerar, cărbune, NORMALITATE. Avertismentul Părintelui Justin
Secțiuni: Știri
Persoane: Dan Barna Ionuț Cristache
Locații: București
Subiecte: dictatură tehnico-medicală limitarea libertăților civile Pandemie coronavirus pașapoarte de vaccinare Vaccin coronavirus Vaccinarea obligatorie
Organizații: Consiliul Europei TVR 1 Uniunea Salvati România (USR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)