ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a sărbătorit luni, 13 noiembrie, împlinirea a 18 ani de la întronizare în scaunul arhiepiscopal al Sibiului, participând la Sfânta Liturghie și la un TeDeum, care au fost oficiate în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu, transmite Mitropolia Ardealului de la care preluăm mai jos și Cuvântul pastoral al IPS Laurențiu la începutul Postului Nașterii Domnului.  

Soborul slujitor a fost condus de părintele vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Sibiului, arhimandritul Ioachim Tomoiagă, alături de care s-au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Andrei Șaguna, membri ai permanenței Consiliului eparhial, protopopi, diaconi și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna” din Sibiu.

Părintele Arhid. Prof. Univ. Dr. Ioan I. Ică jr a expus un laudatio, în care a evocat cei 55 de ani de preoție, 27 de ani de arhierie și 18 ani binecuvântați de Dumnezeu de când Înaltpreasfinția Sa a fost întronizat ca întâistătător al Mitropoliei Ardealului.

„Pentru creștinii din Transilvania, ziua de 13 noiembrie este o zi specială,  pentru că este ziua întronizării păstorului nostru, ziua în care, acum 18 ani,  Biserica din Ardeal s-a înnoit prin instalarea, pe scaunul marelui Andrei Șaguna, mitropolitul pe cel sfânt al ardelenilor, Înaltpreasfințitului nostru părinte Laurențiu […]. Este ziua Mitropoliei Ardealului, când trebuie să ne gândim că nimic nu vine întâmplător, nimic nu vine fără un înțeles în lume. Ne amintim că astăzi sunt 18 ani de la înnoire și de la întronizare, dar, în deosebit, trebuie să ne gândim cine este cel care ne păstorește, adică cel care are 53 de ani de preoție,  acesta nefiind puțin lucru, sunt 26 de ani arhierie și iată, în cele din urmă, și 18 ani de arhipăstorire în scaunul Binecuvântat al Mitropoliei Ardealului”, a amintit Arhid. Prof. Dr. Ioan I. Ică jr.

La momentul chinonicului, Înaltpreasfințitul părinte Mitropolit Laurențiu a mulțumit celor prezenți și a vorbit despre însemnătatea celor 18 ani petrecuți, până în acest moment, în scaunul mitropolitan de la Sibiu.

„S-au împlinit un număr de aniparcă a fost ieri. I-am mulțumit lui Dumnezeu prin cea mai frumoasă, cea mai înălțătoare rânduială, lăsată nouă de Însuși HristosSfânta Liturghie –, pentru că este mulțumirea pe care El Însuși o aduce lui Dumnezeu Tatăl. Hristos Care Se jertfește acum euharistic ni Se împărtășește nouă după ce a adus Jertfa de mulțumire Tatălui. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și mulțumim mai ales pentru viața pe care am trăit-o împreună, pentru că sărbătoarea aceasta, după cum atât de minunat a spus părintele profesor Ioan Ică jr, este o lucrare nu a unei persoane, nu este o sărbătoare a mea, pe care nici măcar nu am rânduit-o, dar pentru că este sărbătoarea Bisericii noastre, de reamintire. Toate popasurile acestea, toate aceste momente ne creează și o mulțumire, nu o bucurie în sensul bucuriei omenești, ci o împăcare cu Dumnezeu, o mulțumire pe care o aducem lui Dumnezeu și de care ne împărtășim și noi, dar, în același timp, este și un sentiment al nostalgiei, al tristeții nu o tristețe fără sens, care te dărâmă, care te descurajează, ci o tristețe întărită de asumarea cu mulțumire a darurilor pe care Dumnezeu ni le-a dat sau a încercărilor pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru a le birui, a spus ierarhul.

După Sfânta Liturghie a fost săvârșită o slujbă de TeDeum în cinstea acestei zile care marchează 18 ani de la întronizarea arhipăstorului pe scaunulînaintașului Andrei Șaguna, de la Sibiu. La final, cei prezenți au oferit ierarhului flori și l-au felicitat personal pentru împlinirea a 18 ani de păstorire a Mitropoliei Ardealului și pentru toate realizările pastorale, misionare, academice și culturale de până acum, mai transmite Mitropolia.

ActiveNews îi urează Întru Mulți Ani!

În continuare Cuvântul pastoral de la începutul Postului Nașterii Domnului:

„De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede” (Mc 9, 23)

† L A U R E N Ţ I U,

DIN MILA LUI DUMNEZEU, ARHIEPISCOPUL SIBIULUI ȘI MITROPOLITUL ARDEALULUI,

Cinului monahal, preacucernicilor protopopi și preoți și tuturor drept-credincioșilor creștini ortodocși din de-Dumnezeu-păzita noastră eparhie: har, milă, pace și spor întru toate de la Dumnezeu, iar
de la noi, arhierească binecuvântare!

Iubiții mei fii sufletești,

Și în acest an, Dumnezeu și-a arătat spre noi milele Sale cele bogate și ne-a ajutat să ajungem la începutul Postului Nașterii Domnului, la această perioadă de pregătire duhovnicească pentru înțelegerea și trăirea tainei negrăite a venirii Fiului lui Dumnezeu în lume. Orice astfel de început de luptă duhovnicească este, pentru noi, deosebit de important și, de aceea, doresc să vă adresez, așa cum am făcut-o și anii trecuți, un scurt îndemn pastoral pentru a marca principalele elemente care trebuie să constituie pregătirea noastră pentru întâmpinarea Paznicului Nașterii Domnului.

Biserica a rânduit cele patru mari posturi de peste an ca pe niște perioade de timp unice în care suntem chemați să dăm o mai mare atenție lucrării noastre interioare, pentru a întări astfel legătura noastră cu Dumnezeu și a ne pregăti să-L primim pe El în sufletele noastre.

Postul este un dar pe care ni-l face Dumnezeu, un ajutor mare pe care El ni-l dăruiește în mod special în această perioadă de timp, în străduința noastră de a împlini poruncile Lui și de a ne schimba viețile prin pocăință. Părinții Bisericii ne atrag atenția că, atunci când postim, nu noi facem ceva pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face ceva minunat pentru noi: El ne dă puterea și tot ajutorul în tot ceea ce vrem să facem pentru a ne apropia de El. Dumnezeu a rânduit ca Biserica să aibă aceste perioade deosebite în cursul unui an bisericesc în care El să creeze pentru noi o ambianță, un mediu deosebit în care să simțim mai mult prezența și ajutorul Său. Abținerea de la anumite alimente, dar și de la păcate este exercițiul voinței noastre prin care noi descoperim acest mare ajutor dumnezeiesc dăruit nouă neîncetat de Dumnezeu în negrăita Sa bunătate.

De aceea, orice perioadă de postire, orice post al Bisericii este o ocazie unică de a ne apropia de Dumnezeu și a gusta mai mult din dragostea Lui. Cele patru mari posturi de peste an sunt legate de sărbători importante ale Bisericii noastre. Postul Nașterii Domnului, alături de cel al Paștilor au fost, dintru începuturile creștinismului, perioadele de maximă intensitate a vieții duhovnicești și a apropierii de Dumnezeu. Părinții Bisericii ne arată și nouă, celor de astăzi, ce trebuie să facem atunci creștinii de altădată, marele ajutor al harului lui Dumnezeu.

Postul ne propune un program de viață. Prin el descoperim la nivel individual cât de benefică este abstinența în toate planurile vieții noastre, cât de mult ne ajută înfrânarea, cât de mult folos avem în urma renunțării la tot ceea ce ne împrăștie mintea și cât de plini de bucurie devenim atunci când încetăm a mai săvârși păcate. Importanța postului se arată și la nivel comunitar, în viața fiecărei parohii. Întreaga comunitate e chemată să postească și, astfel, să se apropie, cu conștiință curată, prin Spovedanie, de Sfânta Împărtășanie.

Postul poate fi, pentru fiecare parohie, o ocazie unică de a participa cât mai des la Sfânta Liturghie. Noi știm că încă din vechime a existat, în comunitățile Bisericii primare, practica săvârșirii a 40 de Liturghii în această perioadă de postire înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului. Creștinii primelor veacuri aveau conștiința că fiecare Sfântă Liturghie este Cina de Taină cea veșnică din Împărăția Cerurilor, la care puteau lua parte încă din lumea aceasta. La acest Ospăț ceresc suntem și noi chemați, astăzi, de Domnul nostru Iisus Hristos în fiecare zi. Este un mare privilegiu ambianță deosebită, El ni se dăruiește pe Sine cu totul și ne face pe toți prieteni și apropiați ai Săi (In 15, 15), dându-ne puterea și îndrăzneala de a vorbi liber cu El și a-I spune toate câte le avem pe suflet. Participând zilnic la această Cină de Taină cerească, ne dăm seama că nu vom putea niciodată să Îi mulțumim cum se cuvine pentru faptul că a dorit să creeze această ambianță unică pentru noi, că ne invită neîncetat, că se bucură atunci când ne așezăm cu haina curată a conștiinței cu El la masă, la acest Ospăț dumnezeiesc, și că ne primește să cinăm împreună cu El la ora fizică a lumii acesteia pe care noi o stabilim, și nu El.

Câte daruri cerești ne aduce tuturor Sfânta Liturghie! Cât de important este să înțelegem că doar Sfânta Liturghie mai ține lumea aceasta! Bunătatea negrăită a lui Dumnezeu a pus totul în mâinile noastre. De noi, și de nimeni altcineva, depinde viitorul nostru. Tot răul ce se întâmplă în lume se petrece din cauza îndepărtării noastre de Dumnezeu. Doar în Casa Domnului, doar fiind împreună cu El, zilnic, la Cina Lui cerească, putem scăpa de ispitele celui viclean, ale ucigătorului de oameni care răcnește neîncetat ca un leu căutând pe cine să înghită.

În toate încercările vieții noastre avem această șansă unică, precum tatăl copilului care avea duh mut, din Evanghelia Sfântului Marcu, de a ne adresa Mântuitorului stând cu El la masă, la Cina Lui cea de Taină, spunându-I: „Te rugăm ajută- ne, fiindu-ți milă de noi” (Mc 9, 22). Și, fiind și noi, acum, încredințați de către El că toate sunt cu putință celui care crede – adică toate cererile ni se vor împlini dacă ne vom alipi cu întreaga noastră ființă de El și dacă vom păzi poruncile Lui – să strigăm și noi, astăzi, nu doar prin cuvinte, cât mai ales prin fapte: „credem, Doamne, ajută necredinței noastre!” (Mc 9, 23).

Dacă în fiecare parohie va fi Liturghie zilnic și dacă vor fi creștini care să cheme din adâncul sufletului și cu smerenie, precum tatăl din Evanghelie, ajutorul lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu va interveni pentru noi și ne va izbăvi de toate relele ce stau să vină asupra noastră.

Cu aceste gânduri în suflet, adresez îndemnul nostru părintesc, atât preoților, cât și credincioșilor din cuprinsul eparhiei noastre, ca și în acest post al Nașterii Domnului să ne străduim să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie, pentru a împlini, și în acest an, patruzecimea mulțumirii pe care o datorăm lui Dumnezeu.

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor şi rugător către Domnul,

† Dr. Laurențiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului