Nașterea așteptată, nașterea apropiată a bunăstării universale e un fapt neînlăturat.
                                                                                            VictorHugo


Odată, pe când îmi întorceam batista pe dos ca să pară curată, la fel cum stânga politică se preface în dreapta, a venit la mine Politicul și mi-a zis: „Hai cu mine! Împreună vom face o lume mai bună! „Mergi liniștit”, i-am spus, „lumea e destul de bună, iar mai binele e dușmanul binelui, se știe.” „Hai, te rog!”, a insistat Politicul, „am de toate, trebuie să găsești și tu ceva care să îți fie pe plac: dreapta, stânga, centru, moderați, democrați, liberali, radicali, conservatori, neoconservatori, socialiști, comuniști, monarhiști, marxiști, proletcultiști, idealiști, revoluționari, contrarevoluționari, manipulatori, manipulați, oameni liberi, semi-liberi, aproximativ liberi sau în lanțuri, sclavi, stăpâni...orice îți dorești. Vino!”. „Bine, vin, cu o condiție.” „Care?” m-a întrebat nerăbdător Politicul. „Să mă lași să vorbesc orice vreau, oricând vreau, despre oricine, oricum, oriunde.” „Mda...ce să zic”, a mormăit el încurcat, „e destul de dificil. Depinde mult de locul în care te poziționezi în politică, sunt anumite subiecte care...” „Nu cred că m-ai înțeles”, am zis. „Vreau să vorbesc liber, care e problema? Nu ai și democrație pe listă, aia cu puterea poporului?” „Ba da, dar știi ce au pățit Socrate și Cato ăl' tânăr, care trăiau în sânurile mamelor democrației: au vorbit până au murit; ceilalți ziceau că îi corup pe tineri.” „Măi Politicule, nu mai vin cu tine! Păi ce politică e aia, fără să vorbești orice despre oricine?” „Sunt mai multe variante ale libertății, de la cea soft, în care vorbești liber cât vrei, atât timp cât ești pe linie și libertatea hard, în care unul singur conduce în mod absolut și nu prea ai voie să vorbești. Ție care libertate ți-ar plăcea?” „Politicule, mă plictisești”, am spus. „Știi că lumea s-a cam săturat de tine? Unii zic că mai bine ne-ar conduce roboții, sau copiii, sau ecologiștii, sau unul care e toate trei la un loc. Ție ce politică îți place, Politicule?” „Mie îmi plac toate, băiatule. Am câte o ofertă de nerefuzat pentru orice minte, pentru orice spirit, pentru orice comunitate umană. Ești sălbatic? Te civilizăm, îți facem legi, îți dăm Parlament. Ești civilizat? Îți dăm multe partide, ca să nu te unești niciodată într-un gând. Ești patriot? Avem omul potrivit pentru tine: anti-sistem, cu ușoare tendințe despotice, un cool man pentru țugulani! Ești progresist? Aici oferta este extrem de bogată.
 
Poți fi liberal, conservator, ecologist, democrat, socialist, punkist, hipster sau bătrân tânăr în spirit care se dă cu trotineta. Vino în marea familie politică, în locul, tribuna, agora unde toate problemele societății sunt analizate, dezbătute și, în cele din urmă, rezolvate de noi.” „Auzi, Politicule, dar cum e cu monarhia? Poate îmi place să fiu condus de unsul lui Dumnezeu, de conducătorul de drept divin.” „Hahahahaaaaa! Lasă-mă puțin, să-mi revin... Drept divin, zici? Păi bine, omule, tot eu i-am inventat și pe regi. Nu știi, n-ai auzit de dreptul celui mai puternic, de legea forței? Cine crezi că le-a sugerat asta oamenilor? Eu. În spatele regelui de azi stă puterea de ieri.” „Și în spatele puterii cine stă?” am întrebat eu. „Banii, prietene, întotdeauna banii. Atunci când banii dictează, politicul se supune. Pâna și eu am un stăpân.” „Aha, deci ăsta e motivul pentru care nu m-ai lăsa să vorbesc liber? Și pe tine te conduce cineva, paiață? Tu vrei să-mi oferi mie libertate? Ți-am spus, lumea s-a scârbit de tine, lasă-ne!” „Păi dacă vă las eu, cine vă va conduce, dragul meu?” „Fii atent, Politicule, crezi că oamenii sunt făcuți ca să fie conduși de alții aici, pe pământ?” „De la primii oameni până la ultimii!” zise el și continuă: „mulțimea nu știe ce e bine pentru ea.” „Știi, Politicule, la mine în țară era mai demult o formă locală de conlucrare, de auto-guvernare a oamenilor, a comunității. Se chema Sfatul Bătrânilor. Acum însă, dacă bătrânii se poartă precum copiii, nu știu daca mai e posibil să se sfătuiască unii cu alții; mai mult se ceartă și-i învață și pe alții să facă asta.” „Măi, și tu ești un copil! Păi cum să pui Sfatul Bătrânilor să conducă o țară? Sau o singură lume, așa cum sigur va fi?” „Politicule, bătrân nu înseamnă un om cu părul alb, bătrân înseamnă cu minte multă, cu bunătate și mai multă și cu experiența vieții și a necazurilor oamenilor. Dacă un sat trăia în bună înțelegere și era cârmuit de legi scrise în inimile oamenilor, de ce o țară sau o lume nu poate fi astfel?” „Naiv și idealist, asta ești!” mi-a zis Politicul. „Nu poate fi astfel pentru că acei oameni au dispărut. Ești anacronic, fiule! Lumea se grăbește și a născut alt fel de oameni decât știai tu. Aceștia de acum nu știu nimic și nici nu vor să știe, se agită și nu bănuiesc de ce, aleargă și nu știu unde, nu mai gândesc cu mintea lor și cred doar în ei și în nimic altceva. Aceștia vor avea conducerea pe care și-o pregătesc singuri, născută din neștiință și egoism, din patimi și din neputință, din conflictele pe care le așteaptă. Nu ei se vor conduce, ci alții îi vor mâna ca pe o turmă păstorită de principiile mele, de politica pentru mase. Tu vrei să vorbești liber, dar oamenii înșiși nu mai vor acest lucru, pentru că asta ar însemna că ar auzi lucruri pe care nu vor să le audă, ar afla despre falsitatea vieții în care trăiesc și conștiința i-ar trezi. Iar trezirea conștiinței oamenilor este, băiatule, cel mai mare păcat contemporan. Oamenilor le place azi să doarmă, s-au învățat așa, iar cei care conduc se bucură să stăpânească peste un popor adormit și îi cântă cântece de leagăn. Refrenul e același: pâine și circ, somnic, distracție și...politică. Eu sunt noul și vechiul clovn, dragul meu, fără mine oamenii ar fi dezorientați, nu ar ști cum să se conducă, ar plânge și s-ar trezi. Dar noi nu vrem asta, nu-i așa? Prin urmare, hai la vot! Votezi, deci exiști! N-ai cu cine? Îți dăm. Vrei să te conduci tu? Nu se poate, lumea nu merge așa! Trebuie să fie conducători și supuși, liberi și sclavi, treziți si adormiți. Eu îți țin mintea ocupată și îți dau vorbe pentru discuții, pentru dispute politice. Pentru asta avem mii si mii de profesioniști ai umanului, ai socialului. Ei mă slujesc pe mine iar eu pe voi, alegătorii. Împreună vă formăm opiniile și vă dirijăm disputele. Eu fac legile și eu le încalc. Folosesc dubla măsură și, dacă nu îți place, te reducem la tăcere prin ignorare. Vrei să decizi singur? La tine acasă poate, dar nu în treburile publice; la asta nu te pricepi. Bătrânii tăi nu mai exista de mult; eu, Politicul, îți sunt mamă și tată, eu îți spun ce e bine și ce e rău, ce e alb și ce e negru, eu îți gândesc până și coșul zilnic de cumpărături. Vrei singur, să mănânci libertate cu pâine neagră? De ce să te chinui astfel, doar ești tânăr, nu? Ia de aici o friptură bonus și plătește-mi mai încolo cu sufletul tău.” „Care suflet, Politicule, crezi tu în așa ceva?” „Eu nu. Dar tu trebuie să crezi. Oamenii tebuie să aibă o preocupare, iar eu și colegul meu, Sexul, suntem cei care vă distrăm zilnic. Ai de unde alege, peste tot este o libertate grozavă, doar să vrei.” „Preocuparea mea, Politicule, este să gândesc și să vorbesc liber și să te critic pe tine.” „Știu, de aceea am venit la tine, să stăm de vorbă, să văd ce vrei, ce îți dorești, ce visuri ai, ce ți-ar plăcea să faci, ce ai vrea să mănânci, cum ai vrea să trăiești. Apoi mă voi duce și îți voi pregăti ceva dedicat, doar pentru tine.” „Ce?” „O viață.” „Nu, mulțumesc, o am pe a mea.” „Păi asta e, că nu o ai. Nu poți fără politic. Trebuie să fii într-o barcă, iar eu ți-o construiesc după indicațiile tale. Ăsta e rostul meu de când e lumea.” „Dar dacă eu vreau să înot pe lângă barcă și să strig că mergeți spre naufragiu?” „Nu ține, că ameninți siguranța celor dinăuntru.” „Aha! Păi, atunci, dă-mi și mie un vot, te rog, sau un rege, cum crezi tu.” „Vezi, așa mai vii acasă!” „Vrei să spui <<mai vii de acasă>>”. „Nu, vreau să spun că vii acasă, căci eu sunt casa și familia ta. Ia de aici votul și va veni și regele mai încolo, acum îl pregătim.” „Cum adică?” „Îl învățăm politica, ce credeai?”