ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice sumă este binevenită. Doamne, ajută!

ACTUALIZARE 12.05 / 18:00 În toiul nopții, către ora 1 dimineața (două, ora României), Adunarea Națională (Camera Deputaților) a Franței a purces la un al doilea vot asupra primului articol al proiectului de lege privind „ieșirea din criza” sanitară, informează France Soir. Adunarea Națională a aprobat, în cele din urmă, în noaptea de marți spre miercuri proiectul de lege privind ieșirea progresivă din starea de urgență, care prevede în principal ADOPTAREA PAȘAPORTULUI „SANITAR”, într-o A DOUA DELIBERARE, după ce mai devreme în aceeași zi respinsese proiectul legislativ, arată Journaldesfemmes.fr. Revenirea la o stare apropiată de normalitate e condiționată de instrumentul pașaportului Covid, care limitează accesul nevaccinaților în anumite locuri, în anumite instituții și la anumite evenimente ce implică aglomerație. 
 
La inițiativa Guvernului, după o nouă cerere de deliberare nocturnă, textul legislativ a fost votat cu o majoritate de 208 contra 85. S-au acceptat mici concesii, cum ar fi reducerea cu o lună a duratei regimului de ieșire din starea de urgență sanitară (pe 1 octombrie în loc de 1 noiembrie - n.r.). Textul legislativ mai trebuie să treacă prin Senat pe 18 mai înainte de a fi definitiv adoptat în Franța. Pe pașaportul „sanitar” ar putea să figureze: certificatul de rezultat negativ al testului Covid, certificatul de însănătoșire în urma bolii Covid-19 sau certificatul de vaccinare cu serurile experimentale Covid.
 
Până la punerea în aplicare a pașaportului Covid, începând cu data de 3 mai 2021 toate persoanele vaccinate primesc după injectare o atestare „certificată” a vaccinării în format tipărit, acordată de personalul sanitar abilitat în vaccinare. În vederea călătoriilor, această atestare poate fi stocată în format digital în aplicația „TousAntiCovidCarnet” (Carnetul „Toți împotriva coronavirusului”). La rândul ei, Comisia Europeană a demarat pe 10 mai o etapă de testare a „Certificatului UE Covid” în 18 țări membre + Islanda. 
 
Potrivit France Soir, votul de după miezul nopții, pe contrasensul celui din timpul zilei, a fost posibil prin faptul că aproape 80 de deputați s-au alăturat Camerei, jumătate dintre aceștia fiind membri ai LREM (La Republique en Marche), partidul președintelui Macron. Gruparea MoDem, care votase inițial ÎMPOTRIVA versiunii inițiale a textului legislativ, s-a raliat majorității la a doua votare, dând astfel un rezultat de 205 voturi PRO versus 85 voturi CONTRA. Pentru a-i convinge pe parlamentari, Guvernul n-a făcut decât să schimbe un rând din textul înaintat Adunării, dându-i frâiele primului ministru „doar” până la 30 septembrie, în loc de 31 octombrie (reducerea cu o lună a duratei regimului de ieșire din starea de urgență sanitară, cum spuneam mai sus - n.r.). 
 
Deputatul partidului de dreapta Les Républicains (LR), Philippe Gosselin, a declarat cu tristețe la finalul luptei: „Problemele rămân. Nu au fost date toate răspunsurile, nici pe departe”. El deplânge, totodată, „un sentiment de lipsă de ascultare și de dispreț”. El nu este singurul care face această tristă remarcă despre carențele democratice. Unii dintre deputați denunță manevrele majorității, iar alții, absenteismul opoziției:
 
 
„Mascaradă nocturnă la Cameră: când votul nu convine Guvernului, Adunarea Națională este forțată să mai voteze o dată! Totul, pentru a impune o stare de asediu și pașaportul „sanitar”. Rușinos spectacol al unei majorități nedemne! În 2022 vom abroga aceste puteri depline!”, promite pe Twitter deputatul Nicolas Dupont-Aignan (LR).
 
 
„Petru votarea pașaportului sanitar: mai puțin de jumătate dintre parlamentarii LFI (La France Insoumise - n.r.) au fost prezenți în hemiciclul Adunării Naționale, mai puțin de o treime dintre socialiști și NICI UNUL dintre parlamentarii RN (Rassemblement National, partidul de dreapta condus de Marine Le Pen - n.r.). Opoziție de carton! Îi revine poporului francez să reia controlul. RIC (Referendum prin Inițiativă Cetățenească) ar fi foarte util în această chestiune!”, exclamă Florian Philippot pe Twitter.
 
 
„Mici aranjamente între amicii majorității, nerespectuoase la adresa francezilor. Pașaportul sanitar fusese respins, dar Guvernul francez are nevoie de el. De ce oare? Cu siguranță bu pentru binele cetățenilor! Rămânem în această strategie liberticidă Covid-19. E rușinos și disprețuitor!”, a constatat deputata Martine Wonner pe Twitter.

După ce a expediat celelalte articole ale proiectului de lege, Adunarea Națională trimite textul la Senat, care va vota la rândul său marți, 18 mai.

Un sondaj realizat de France Soir cu întrebarea „Sunteți pentru sau împotriva pașaportului sanitar?” a contabilizat 99% din voturile internauților împotriva pașaportului de vaccinare.
 
 
 
ȘTIRE INIȚIALĂ: Deputații au votat, spre surprinderea tuturor, împotriva articolului cheie din proiectul de lege care prevedea ieșirea treptată din starea de urgență și care includea controversatul "pașaport de sănătate", anunță BFMTV 

Spre surprinderea tuturor, Adunarea Națională a votat marți împotriva introducerii unui pașaport de sănătate, în a doua zi de examinare a proiectului de lege pentru ieșirea din starea de urgență legată de criza Covid-19. Parlamentarii majoritari au fost abandonați de Philippe Latombe (MoDem), care a vrut să protesteze împotriva neclarității textului.

Eurodeputații au respins articolul cu 108 voturi pentru și 103 împotrivă, considerând că nu a existat "niciun dialog și nicio ascultare" asupra "liniilor roșii" ale textului în cadrul majorității, a explicat MoDem, subliniind unanimitatea grupului său împotriva articolului.

Decizia vine pe un fond suprinzător, întrucât cu o zi înainte de votarea proiectului de lege, deputații au dat undă verde la adoptarea pașaportului Covid. Totuși, anumite pasaje ale textului, introduse de guvern în cadrul Comitetului de Drept, au constituit obiectul unor dezbateri care au dus la eliminări și modificări, mai anunță Smart Radio