Deputatul Andrei Gușă solicită demiterea urgentă a lui Andrei Muraru, ambasadorul României la Washington!

În atenția lui Ilie Bolojan! În calitate de simplu cetățean, în primul rând, și de deputat în Parlamentul României, în al doilea rând, îi cer lui Ilie Bolojan să îl revoce de urgență pe Andrei Muraru din poziția sa de Ambasador în Statele Unite.
Lăsând gafele lui la o parte, acesta este un interlocutor total nepotrivit pentru Administrația Trump, având în vederecă el este un fidel al grupării Biden și al fostei administrații prezidențiale Biden, pe de o parte, dar, în al doilea rând și poate și mai important, având în vedere lupta Administrației Trump cu gruparea Soros, Andrei Muraru devine un ambasador care nu poate să creeze României niciun fel de avantaj, mai degrabă doar dezavantaje în relația cu Statele Unite, ținând cont că atât el, cât și fratele lui, sunt în partida pro-Soros, pe care, după cum spuneam, Donald Trump vrea, practic, să o elimine.
Așadar, președintele interimar Ilie Bolojan trebuie să urmărească interesul național în relația cu partenerul strategic, cu Statele Unite, cel mai important partener pe care îl avem, și să-l schimbe, în regim de urgență, pe acest ambasador, Andrei Muraru, care, în condițiile date, este total nepotrivit.
Andrei Gușă/ SolidNews
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul

Dr. Răzvan Constantinescu: EPIDEMIA DE MORȚI SUBITE

Dr. Răzvan Constantinescu, la Realitatea Plus: Abia de acum vom vedea efectele catastrofale ale vaccinului anticovid - VIDEO

Valer Marian: Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III). Verdict american ferm: alegeri neviciate, rapoarte secrete falsificate
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Andrei Gușă Andrei Muraru Ilie Bolojan
Locații: România
Subiecte: demisie
Organizații: Ambasada României în SUA Parlamentul Romaniei SolidNews
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)