Deputatul Daniel Gheorghe critică „atitudinea ofensatoare” a cancelarului Kurz: Și-a permis să-și dea cu părerea asupra unor chestiuni care nu îl privesc și în care părerea lui merită a fi deplin ignorată, precum statul de drept și politicile financiare
Atitudinea ofensatoare pe care oficialul austriac, Sebastian Kurz, a avut-o astăzi la adresa României trebuie văzută de clasa noastră politică drept o urmare a lipsei de coloană vertebrală în politica externă și nu în ultimul rând o consecință reală a lipsei de responsabilitate a statului român în fața unor mari companii din Austria care dețin, de ani buni, active strategice în România, susține deputatul liberal Daniel Gheorghe, comentând vizita pe care cancelarul Austriei a făcut-o, făcut, vineri, la București. Și în cadrul căreia a criticat voalat „evoluțiile negative ale statului de drept”, dar și politicile fiscale din România.
„Și dacă demnitarul austriac și-a tot permis să își dea cu părerea asupra unor chestiuni care nu îl privesc și în care părerea lui merită a fi deplin ignorată, precum statul de drept și politicile financiare din România, eu personal aș veni cu o propunere: să exportam în Austria legislația din România în materie de conflict de interese și combaterea corupției și să importăm de acolo cotele actualizate în cursul euro al zilei de taxare a sectorului bancar și a celui energetic, pornind cu companiile din gaze și petrol! Și era să uit un alt lucru bun: legislația din Austria privind protecția pădurilor!”, a scris deputatul liberal pe Facebook.
https://www.facebook.com/daniel.gheorghe.374549
Prezent la București exact în ziua în care Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență privind măsurile fiscale, cancelarul Kurz a declarat chiar că își face griji pentru economia românească și a sugerat că marile firme austriece care au afaceri în România, cum ar fi OMV sau Erste Bank, ar putea pleca din țara noastră. De altfel, printre primele companii care au criticat Ordonanța Guvernului privind măsurile fiscale s-a numărat OMV Petrom. Austriecii de la OMV spun că proiectul ordonanței de urgență cu privire la noile măsuri fiscale va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România: asupra securității energetice, asupra locurilor de muncă și investițiilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
Av. Gheorghe Piperea: Presa securist-soroșistă și stăpănii ei ne transformă în ținte ale Iranului. ACTUALIZARE
Purtătoarea de cuvânt a Poliției a murit
”Vă mai amintiți în plandemie, la început, când, pe lângă China, mai aveam un protagonist unde se murea din picioare de covid și se umplea țara cu cimitire? Era Iranul.” - Cum a rulat filmul pandemic în BRICS
Recomandările noastre
NICUȘOR DAN, un PERICOL NAȚIONAL! Pe urmele trădătorilor ordinari Adrian Severin și Emil Constantinescu, FĂRĂ ACORDUL PARLAMENTULUI, a cedat DIN NOU pământurile istorice românești furate de URSS, pe lângă gazele din Marea Neagră
Victor Roncea: UN RĂZBOI ÎNDELUNG AȘTEPTAT. Ce ne-au transmis iranienii, personal, de-a lungul anilor: RACHETELE IRANULUI NU SUNT PENTRU A ȚINTI ROMÂNIA. ActiveNews are o singură poziție: PENTRU PACE!
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Secțiuni: Știri
Persoane: Daniel Gheorghe Sebastian Kurz
Subiecte: Statul de drept
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)