Deputatul Daniel Gheorghe, după anunțul lui Iohannis că va sesiza CCR pe Legea referendumului: Aștept ca președintele să nu dea apă la moară unor grupuri ideologice marginale care încearcă să calce în picioare valorile identitare ale neamului românesc

Deputatul PNL și-a exprimat speranța, într-o postare pe Facebook, că anunțul președintelui Iohannis privind decizia de a sesiza Curtea Constituțională privind modificarea Legii referendumului va rămâne doar la nivelul de intenție. Deputatul liberal consideră că acest nou demers al șefului statului este „o mare greșeală” în condițiile în care, spune Daniel Gheorghe, „singurii care au de câștigat dintr-o eventuală sesizare la CCR a acestei legi inevitabil legate de organizarea Referendumului pentru Familie sunt cei care, strecurați prin partide aflate la putere ori în opoziție, reduși numeric în voința lor de cenzură, caută motive de amânare sine die a acestui act legitim democratic”.
„Intenția, sper sa rămână la nivelul de intenție, exprimată de d-nul președinte, Klaus Werner Johannis, privind contestarea la CCR a legii tehnice de organizare a referendumurilor este o mare greșeală. Această lege procedurala a mai trecut prin furcile judecătorilor CCR, fiind declarata valida constituțional. Singurii care au de câștigat dintr-o eventuală sesizare la CCR a acestei legi inevitabil legate de organizarea Referendumului pentru Familie sunt cei care, strecurați prin partide aflate la putere ori în opoziție, reduși numeric în voința lor de cenzură, caută motive de amânare sine die a acestui act legitim democratic. Aștept ca președintele României să nu dea apă la moară unor grupuri ideologice marginale care încearcă cu fiecare ocazie să calce în picioare valorile identitare ale neamului românesc și neagă dimensiunea creștină a civilizației europene. Referendum = Suveranitate! D-le președinte Johannis, să știți că România este o țară creștină iar nu vreo colonie aruncată într-o margine de lume lipsită de Dumnezeu!”, a scris deputatul liberal pe contul său de Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Daniel Gheorghe Klaus Iohannis
Subiecte: Coalitia pentru Familie Legea Referendumului Referendum Iohannis Referendum pentru familie
Organizații: Curtea Constituțională a României (CCR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)