Descoperire importantă pentru istoria României: Pisaniile lui Ștefan cel Mare au fost găsite în Herson, Ucraina

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat faptul că au fost găsite pisaniile lui Ștefan cel Mare, în Herson, Ucraina. Acestea au fost găsite după retragerea rușilor, iar România negociază pentru a le aduce în țară, cel puțin până la finalul războiului, transmite Știripesurse.
”Printre veștile rele pe care războiul din Ucraina le transmite lumii și-a făcut loc și o veste bună pentru istoria și cultura română.
În urma unei noi discuții purtate sâmbătă cu ministrul ucrainean al culturii, Dl. Olexandr Tkacenko, am aflat cu mare bucurie că pisaniile lui Stefan cel Mare au fost găsite în Herson!
Sunt neatinse, în siguranță, le puteți vedea în fotografia atașată.
Din nefericire, toate icoanele muzeului din Herson au fost furate de agresorul rus, crimă culturală care se repetă peste tot pe unde armata rusă a ajuns în Ucraina...
Am discutat cu ministrul Tkacenko despre posibilitatea de a evacua pisaniile și alte artefacte în România pentru a le păstra în siguranță până la încetarea conflictului. Așteptăm decizia oficialilor ucraineni, suntem gata să ajutăm”, a scris Lucian Romașcanu.
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

Forumul Economic Mondial a decis: Nu vom mai avea mașini și vom fi fericiți. Automobilele vor fi autonome, conduse de roboți prin cloud: vor deveni niște simple computere pe roți

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Elon Musk, reacție adversă gravă la vaccinul Covid: AM CREZUT CĂ MOR! Un văr a făcut miocardită. Recunoaștere oficială: 12.000.000 de efecte secundare majore în SUA

Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu - Boală Autoimună după Vaccinul Covid: MI-AU ÎNȚEPENIT MUȘCHII. VIDEO-CONFESIUNI după VIDEO-ANAMNEZA Ancăi Alexandrescu
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Homosexuali căsătoriți, anchetați după ce ce și-au violat și sodomizat copiii adoptați, în vârstă de 9 și 11 ani, încă de când aveau 6 și 8 ani, după care i-au filmat supuși la perversiuni și i-au oferit ca produs unui cerc de pedofili homosexuali din SUA

Patrafirul României se face preș în fața lui Zelenski
Secțiuni: Istorie Prima pagină Știri
Persoane: Ștefan cel Mare și Sfânt
Subiecte: Istoria României
Organizații: Ministerul Culturii
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)