Descoperire șocantă în Pitești: Un tânăr de 30 de ani a fost găsit mort în mașină
![](https://www.activenews.ro/images/animatie-redare-articol.gif)
Cadavrul unui tânăr de 30 de ani a fost descoperit în noaptea de miercuri spre joi într-o mașină din Pitești. Autoturismul se afla în apropierea locului de muncă al tânărului. Autoritățile au început o anchetă, informează Mediafax, citat de Știripesurse.
Potrivit IPJ Argeș „polițiștii argeșeni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, de către un echipaj medical, că în urma intervenției la un caz pe raza municipiului Pitești, a fost constatat decesul unui bărbat de 30 de ani”.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, care au stabilit că bărbatul în cauză a fost găsit într-un autoturism parcat în apropierea locului de muncă.
„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit un dosar penal, conform art. 192 din Codul Penal, în care cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești”, au explicat anchetatorii.
Pentru stabilirea cauzelor decesului urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, au precizat reprezentanții IPJ Argeș.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
![](images/icon-carduri-donatii.png)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
![Ilustrație: ActiveNews](thumb-202x110-t?/articole/190763.jpg)
Mănăstirea Petru Vodă: Comunicat despre Diana Iovanovici Șoșoacă
![Foto: Un avion C-130 Hercules al Forțelor Aeriene ale SUA alocat escadrilei 757th Airlift Squadron pulverizează împotriva țânțarilor deasupra Bazei Joint Langley-Eustis, Va., 1 august 2017. C-130 este modificat pentru a transporta un sistem de pulverizare aeriană modulară paletizat, care este atașat la barele de pulverizare montate pe aeronavă. (U.S. Air Air Force Photo/Staff Sgt. Carlin Leslie)](thumb-202x110-t?/articole/190769.jpg)
Un pumn în nas pentru idioții utili cu ”E DOAR CONDENS”. Armata SUA obligată să recunoască oficial pulverizările chemtrails de pesticide toxice, întreprinse fără acordul populației. CUM ARATĂ AVIONELE DE CHEMTRAILS ÎN INTERIOR - FOTO US AIR FORCE
![](thumb-202x110-t?/articole/190879.png)
Clipul sinistru cu repetițiile pentru deschiderea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024: Ritual ocult satanist și programare predictivă - VIDEO
![](thumb-202x110-t?/articole/190804.png)
Dr. Michael Yeadon: Nu a existat nicio pandemie, ci doar un ”atac letal planificat asupra civililor, îndelung coordonat de la nivel supranațional”. ”Lipsesc dovezile privind existența Covid și a altor virusuri” - Amplă recapitulare cu privire la plandemie
![Prototip timpuriu al cardului de vaccinare al cetățenilor europeni (Sursa: Comisia Europeană, Agenția Executivă Europeană pentru Domeniile Sănătății și Digital)](thumb-202x110-t?/articole/190854.jpg)
Cardul european digital de vaccinare va fi lansat în septembrie – Cinci țări vor pilota noul instrument. Din 2026 va fi adoptat în toate statele membre ale UE
![Foto: Silviu Cluci / Doxologia](thumb-202x110-t?/articole/190780.jpg)
Baricade în fața unei mănăstiri celebre de la Sfântul Munte Athos: ”Suntem gata de război” - spun monahii de la Esfigmenu
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Locații: Piteşti
Subiecte: moarte subită
Organizații: Poliția Municipiului Pitești
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)