Destinația Sibiu. Cum a folosit Klaus Iohannis avionul privat pe post de taxi: 26 de călătorii în 14 luni, în valoare de peste 3 milioane de euro
Președintele României a călătorit cu avionul în 2022 și primele luni ale anului 2023 de 26 de ori, în țară și străinătate, iar majoritatea zborurilor au avut opriri în Sibiu, informează Știripesurse.
Opririle pe aeroportul din Sibiu a avioanelor închiriate de Administrația Prezidențială pentru călătoriile Președintelui nu sunt deloc o excepție, ci o regulă, după cum reiese din datele analizate de boardingpass.ro.
Conform listei de zboruri efectuate de președinte în 2022 și primele două luni ale anului 2023, din cele 26 de călătorii avute de acesta în țară și străinătate, doar șapte nu au avut opriri pe aeroportul sibian. Motivul opririlor pe aeroportul din Sibiu, care au o durată de numai câteva zeci de minute, este necunoscut, notează sursa citată. Trebuie amintit că soția lui Klaus Iohannis, care a locuit la Sibiu pe toată perioada mandatelor acestuia, l-a însoțit pe președinte în multe deplasări.
Suma in lei de acolo vine 3,377,955.49 EURO - Cele 26 de călătorii cu avionul ale președintelui Iohannis au fost, în ordine inversă cronologic, la: Luxemburg, Varșovia, Bruxelles, Baku, Caracal, Bruxelles, Tirana, Atena, o călătorie la Riga, Vilnius și Kaunas, apoi la Paris, Sharm el-Sheikh, Bruxelles, Cincu, Praga și Constanța, Marea Britanie și SUA, Madrid și Constanța, Bruxelles și Constanța, Riga, o călătorie la Constanța, Haga, Constanța, Kiev și Constanța, Nuremberg, o altă vizită pe ruta Constanța, Bruxelles și Haga, Caracal, Constanța, Bruxelles și Constanța, Bruxelles, Paris și Bruxelles.
Una dintre aeronavele folosite de președintele Klaus Iohannis este Dassault Falcon 8X și 900DX (VIDEO)
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Profeția Sfântului Paisie Aghioritul din anii 1991-1992: Din Siria va începe al treilea război mondial. Turcia va fi căsăpită de ruși și sfâșiată. Marile orașe vor deveni ruine. Cei care vor participa la acest război se vor pierde
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Dezvăluiri Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis
Subiecte: călătorie în jurul lumii
Organizații: Administrația Prezidențială a României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)