Povestea bisericii dun satul Hangu, o bijuterie arhitectonică, dinamitată de regimul comunist, în anii 50, dăinuie și astăzi. Ruinele vechii biserici pot fi văzute și azi, în anii secetoși, ieşind la suprafaţa lacului de acumulare.

Mulți își amintesc tristul an 1959, cînd s-au luptat cu puterea politică si administrativă de atunci pentru a-și apăra lăcașul, o biserică impunătoare, construită numai prin contribuția oamenilor din Hangu și munca lor de 30 de ani.

Pentru a închide barajul de la Bicaz, comuniştii au strămutat peste 18.000 de oameni. Acţiunea începuse în anul 1956 şi aveau să dispară sate precum Reteş, Leteşti, Cârnu sau au fost rupte părţi din Răpciuni, Izvoru Alb, Hangu, Buhalniţa, Secu şi Poiana Largului, scrie adevărul.ro. 

Cu un an înainte de inaugurarea barajului (1 iulie 1960), preoţii satelor Hangu şi Fârţagi au început să-şi îndemne enoriaşii, la slujba de duminică, să-şi mute morţii în noul cimitir de pe Dealul Chiriţenilor. Pentru a-i convinge pe localnicii din Valea Bistriţei să se mute, comuniştii le-au făcut vetre de sat, ba chiar le-au oferit şi bani pentru exproprieri.   

Rămăşiţele bisericii de la Hangu, de pe fundul lacului de acumulare Izvorul Muntelui, au în spate povestea tragică din primăvara anului 1959, atunci când comuniştii erau în plin proces de strămutare a locuitorilor din vetrele satelor ce urmau să devină cuva lacului de acumulare   Lucrările la acest lăcaş începuseră în anul 1922 şi au durat aproape 30 de ani. 

La ridicarea bisericii s-a folosit beton armat cu şine de fier, luate de la o cale ferată forestieră dezafectată după Primul Război. A fost, se spune, unul din motivele pentru care biserica nu putea fi dezafectată şi transportată în altă zonă, aşa cum s-a procedat cu alte lăcaşuri din zonă.

În mai 1951, biserica a fost sfinţită, având hramul Înălţarea Domnului. A funcţionat doar opt ani, pentru că progresul era mult mai important decât religia. Pe 22 mai 1959, biserica a fost dinamitată, sub privirile îngrozite ale localnicilor.    „Păcatul a căzut pe doi ingineri, Iacob şi Lupan, care mi-aduc aminte că au pus pariu că din 70 de încărcături de trotil, declanşate simultan, o aruncă în aer ca pe o jucărie. În urma exploziei n-au apărut decît niste spărturi, biserica rezistînd parcă întradins pentru a sfida forţele răului. A fost nevoie de suplimentarea încărcăturilor. A fost un moment sfâşietor pentru noi. Ne-a pătruns un sentiment de frică faţă de Dumnezeu", rememora scenele dramatice Teoctist Galinescu.    Se spune că dacă ar mai fi întârziat o zi dinamitarea bisericii Hangu, aceasta ar fi fost salvată, deoarece preotul Mihai Coroamă obţinuse aprobarea ca lăcaşul să rămână în picioare.