Diana Buzoianu, în septembrie, despre cele 4 hidrocentrale din perioada comunistă: "Putem face un parc fotovoltaic cu o sumă de 8 ori mai mică"
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a vorbit despre situația celor patru hidrocentrale începute în perioada comunistă. Ea a spus că, după mai multe consultări cu "unii dintre cei mai mari experți în energie", România ar putea construi un parc fotovoltaic, cu baterii de stocare, "cu o sumă de 8 ori mai mică și care ar putea produce cât cele 4 hidrocentrale", după cum a transmis Antena 3 pe 11 septembrie 2025:
"Există 4 hidrocentrale. Pașcani este cea mai avansată. Pentru ea avem niște studii făcute de Hidroelectrica, plătite de Hidroelectrica, cu specialiști selectați de Hidroelectrica, care spun că Hidroelectrica nu face impact asupra mediului. Asta este legislația actuală de mediu și trebuie modificată, pentru că e aberant ca poluatorul să plătească studiul și să selecteze experții.
Acum câțiva ani a fost un scandal monstru cu industria de tutun, care venea cu studii peste studii că, dacă fumezi, nu afectează sănătatea. Aici suntem cu legislația astăzi. Este cumva absurd să ne gândim că un poluator, un constructor care face o lucrare, își plătește și își selectează omul care face studiul pentru avizul de mediu", a spus ea.
Ea a subliniat că, după ce a vorbit cu "unii dintre cei mai mari experți pe energie", România ar putea construi un parc fotovoltaic, cu baterii de stocare, "cu o sumă de 8 ori mai mică și care ar putea produce cât cele 4 hidrocentrale".
"Noi trebuie să ne uităm la cifre. Hai să vă dau un exemplu, pentru că vorbeam zilele acestea cu unii dintre cei mai mari experți pe energie: dacă vrem panouri fotovoltaice cu stocare, care să acopere exact capacitatea celor 4 hidrocentrale, am putea face acest lucru cu un cost de 8 ori mai mic decât ar costa finalizarea acestor proiecte.
Aceeași capacitate de producție, și am putea să o realizăm chiar anul acesta, pentru că hidro mai are nevoie de încă 2-3 ani, în unele cazuri, pentru a fi finalizate. Un parc solar l-am putea construi chiar anul acesta, cu de 8 ori mai puțini bani, pentru aceeași capacitate de producție", a subliniat ministra.
"Hidroelectrica nu a făcut nimic greșit aici, a respectat legea, dar noi trebuie să ne uităm serios și am cerut specialiștilor să vină cu o analiză obiectivă, să vedem dacă datele din studiul Hidroelectrica sunt relevante.
Atât timp cât sunt îndeplinite criterii obiective, nu e nicio problemă, dar trebuie spus că aceste hidrocentrale au fost proiectate în perioada în care lui Ceaușescu nu îi păsa de mediu și sunt amplasate în arii naturale protejate.
Pașcani nu este într-o arie protejată. Celelalte 3 hidro sunt, din dialogul cu reprezentanții ANAR, în diferite „stații de ping-pong” pentru a răspunde la observații, fix pe baza studiilor.
Cât voi fi eu ministră, lucrurile se vor face legal. Vom respecta legea. Eu nu sunt nici împotrivă, nici pentru. La Ministerul Mediului vine oricine cu o idee de business și consideră că proiectul lui este cel mai bun — asta este natura ministerului. Ei vin, prezintă, dar noi trebuie să analizăm serios dacă nu există impact asupra mediului. Dacă tot ce ar trebui să facem ar fi să ascultăm oamenii care au un interes direct, fără să analizăm impactul, atunci nu ar mai exista Ministerul Mediului.
La Răstolița, s-a suspendat în instanță acordul de mediu, deci pe cine ajută să treci pe repede înainte acorduri care apoi ajung suspendate? Nu mai bine facem un lucru temeinic? Ne uităm peste documente, analizăm serios, vedem dacă aduc sau nu impact asupra mediului", a adăugat ea, citată de Antena 3.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Americanii au folosit arme necunoscute ”înspăimântătoare” pentru capturarea lui Maduro - VIDEO / TOP SECRET
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
20.000 de români la protestul anti-Guvern și anti-legea Vexler. Se strigă: “Jos Bolojan!”, “Călin Georgescu este președinte!”. Manifestanții au ajuns în Piața Victoriei și scandează ”Jos Guvernul!”, ”Trădătorii!”. Sute de jandarmi au înconjurat zona
Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
Cunoscuta jurnalistă de televiziune Nicoleta Drăgușin a trecut la cele veșnice la doar 46 de ani. Jurnalista ar fi suferit un turbo-cancer pancreatic
Recomandările noastre
Calendarul ”Mărturisitoare și Sfinte Românce - 2026” - Omagiul ActiveNews - Familia Ortodoxă de Ziua Națională a Culturii Române și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar
Valerian Stan: Clarificări necesare. Lucrătorii la propaganda otrăvită anti-Călin Georgescu și anti-americană care profită cu vârf si îndesat regimului neomarxist globalist de la Bruxelles
S-a descoperit de ce Emilia Șercan-”SUNT O IMPOSTOARE” nu a avut timp de Teza de Doctorat a lui Nicușor Dan după cea a lui Radu Marinescu. Pentru că încă își caută Teza de Licență PLAGIATĂ ORDINAR din Mircea Toma și Monica Macovei - DOCUMENTELE
Alis Popa: TURUL 2 ÎNAPOI TOT PENTRU EI. Ipoteză-bombă: Sistemul vrea să se debaraseze de Nicușor Dan, îl lucrează pe Călin Georgescu și o saltă pe Elena Lasconi
Secțiuni: Economie Politic Prima pagină Știri
Persoane: Diana Buzoianu
Locații: România
Subiecte: energia verde hidrocentrale
Organizații: Ministerul Mediului USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (9)