ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


La o săptămână după introducerea măsurilor de relaxare la 1 iunie, numărul de cazuri noi de COVID-19 în România a cunoscut o creștere continuă, ajungând pe 18 iulie la numărul record de 889 de noi cazuri. Evoluția se poate vedea în imaginea de mai jos:
 
Diagrama din stânga redă numărul zilnic de teste (pentru o mai bună vizualizare împărțit la 10) și numărul de cazuri noi, care începând cu data de 8 iunie a început să crească încontinuu. Liniile drepte continue indică trendul liniar, iar cele punctate valoarea medie în cele două perioade: înainte și după 8 iunie. O primă observație ar fi aceea că creșterea numărului de cazuri are loc pe fondul unei creșteri accentuate a numărului testărilor. Vom vedea că acest factor explică o parte a sporului de cazuri de COVID-19 înregistrate, dar că nu e singura cauză.
 
Diagrama din dreapta reproduce valorile medii în săptămâni succesive începând cu data de 8 iunie. Dacă în săptămâna 8-14 iunie am avut o medie de 8199 de teste pe zi, dintre care 2.65% pozitive și o medie 217 de cazuri noi pe zi, în săptămâna 6-12 iulie s-au înregistrat în medie pe zi 11531 de teste, dintre care 4.41% pozitive și 509 de cazuri noi. Între 13-19 iulie numărul testelor a crescut și mai mult, ajungând la o medie de 15862 pe zi, adică aproape dublu decât în prima săptămână analizată (factor 1.93). În aceeași perioadă 13-19 iulie s-au înregistrat în medie 703 de noi cazuri pe zi, la o medie de testări pozitive de 4.43%, practic neschimbată față de săptămâna anterioară, deși numărul testelor crescut la o dată și jumătate (factor 1.38). Comparând cu săptămâna 8-14 iunie, numărul mediu de cazuri a crescut cu factorul 3.24, iar media procentajelor pozitive cu factorul 1.67 (având deci 1.93x1.67=3.22, adică factorul creșterii numărului de cazuri zilnice cu o mică eroare de rotunjire).
 
Prin urmare, creșterea numărului absolut de cazuri înregistrată în ultima lună se datorează în principal creșterii substanțiale, continue, a numărului de teste (cu potențial de amplificare suplimentară), dar și creșterii ușoare a procentajului celor pozitive (care însă pare a se plafona la un nivel de sub 4.5%). Acest al doilea factor indică o răspândire ceva mai accentuată a epidemiei față de sfârșitul lunii mai și începutul lui iunie, când s-a întregistrat un minim. Totuși, suntem încă departe de situația din lunile martie-aprilie, când numărul de teste a fost mult mai mic, dar procentajul celor pozitive s-a ridicat la valori între 10-20%, față de 4.43% cât reprezintă media ultimei săptămâni analizate. Acest fapt se poate vedea în imaginea de mai jos (sursa: https://www.graphs.ro/covid_teste_procentuale.php?range=365 )
 
Dacă în lunile martie-aprilie s-ar fi testat în ritmul din ultima săptămână, atunci în data de 7 aprilie am fi avut de pildă, la un procentaj de 13.89% de teste pozitive, nu 360 de cazuri la 2591 de teste, câte au fost în realitate, ci 2500 de cazuri la 18000 de teste! 
 
Se pare că guvernul are în vedere o amplificare și mai substanțială a numărului de teste. Într-un document menit să fundamenteze prelungirea stării de alertă se estimează că în luna august am putea avea chiar 1600 de noi cazuri pe zi. Argumentul invocat este foarte subțire, având la bază actuala rată de răspândire a epidemiei. De fapt adevăratul motiv, considerat însă doar la modul implicit, îl constituie creșterea masivă a numărului de teste, de vreme ce media procentajelor pozitive nu mai înregistrează o tendință evident crescătoare.
 
În prima diagramă se poate vedea cum curba roșie a numărului de cazuri noi o ia constant în sus, depărtându-se tot mai mult de curba galbenă a procentajelor pozitive, care s-a stabilizat la o valoare medie săptămânală cu puțin peste 4%.  Prin urmare, la tendințele actuale, doar dacă s-ar dubla numărul de teste, s-ar obține probabil și dublarea ultimei cifre-record de 889 de cazuri pe zi. Care, trebuie spus, e înregistrată tot la un număr de record, de aproximativ 19000 de teste, la un procentaj cu ceva peste 4%. În săptămânile care urmează totul e prin urmare posibil, doar capacități de testare să fie …
 
Cele de mai sus par încă plauzibile. Însă Comitetul Național pentru Situații de Urgență a publicat de curând un alt document (care poate fi accesat integral aici), prin care suntem amenințați cu cu un scenariu apocaliptic: „creștere supra-exponențială”, „un milion de cazuri în luna septembrie”, etc. Materialul e realizat de firma Avantera, iar nu de un institut de cercetare independent. Prin urmare, e logic ca aceasta să livreze un material conform cu preferințele clientului.
 
În primul rând fenomenul de „creștere supra-exponențială” nu are cum să existe în epidemiologie și în general în situațiile în care un caz generează într-un anumit interval de timp un anumit număr mediu de cazuri. În aceste situații poate fi vorba numai de o creștere exponențială, a cărei viteză de creștere depinde bineînțeles de baza funcției exponențiale. Poate autorii prognozei au dorit să se refere la numărul de reproducere R, adică la acel număr mediu de cazuri generate un singur caz, definind creșterea „supra-exponențială” când acesta are o valoare supraunitară. Dar în cazul acesta avem de-a face „doar” cu o creștere exponențială, care într-adevăr, chiar și ea poate urca la cifre amețitoare pe termen mediu și lung, deși pe termen scurt pare inițial benignă. Termenul de „supra” adăugat vitezei de creștere are aici doar un rol propagandistic și nimic mai mult.
 
 
Prognoza are și alte puncte slabe. Ea e bazată în general pe ipoteza că o persoană infectată e contagioasă pe întreaga durată a stării de infecție, deși nu există o bază concretă pentru aceasta. Cu atât mai mult cu cât această durată a contagiozității e definită ca perioada de timp în care persoana figurează în lista „cazurilor active”, care încă nu au fost raportate drept vindecări. Durata respectivă depinde însă de ritmul raportărilor, chiar autorii de la Avantera observând faptul că în România acest parametru are o valoare de circa 25 de zile (durata medie în care o persoană se află pe lista cazurilor active), în schimb în Germania acest număr e între 12-18, iar în Elveția de 10. Termenul de „caz activ” e definit prin urmare doar pe hârtie, în statistici, și nu are nicio relevanță pentru calcularea ratei noilor infectări. În orice caz, numărul de 25 aflat la baza calculelor e mult exagerat, căci nu se poate concepe ideea că elvețienii și germanii se vindecă de două ori mai repede. E evident că între vindecare și raportare mai trece un interval de timp, încât dacă în Elveția aceste raportări au loc în medie după 10 zile, atunci un model mai realist ar putea considera o durată a contagiozității de câteva zile, maxim o săptămână, independent de perioada în care o persoană figurează pe lista cazurilor active. O asemenea ipoteză mai realistă ar conduce însă la o viteză semnificativ mai scăzută în ceea ce privește răspândirea epidemiei.
Cel mai mare neajuns al acestui „studiu” (ghilimelele trebuie folosite, căci e vorba de o lucrare la comandă, nu de o cercetare independentă) e faptul că nu ține cont de factorul esențial al sporirii numărului de teste, care într-o lună de zile practic s-a dublat, iar în ultima săptămână a crescut aproape cu o dată și jumătate.
 
Așa cum am arătat la începutul acestui articol, rata creșterii numărului de cazuri noi se bazează în cea mai mare parte pe creșterea masivă a numărului de teste. Procentajul testelor pozitive a rămas plafonat undeva la sub 4.5%, dar numărul de teste pur și simplu a crescut într-un mod exploziv, practic exponențial, ceea ce pe hârtie bineînțeles că va duce la o sporire masivă a numărului de cazuri, în vreme ce realitatea rămâne practic neschimbată. 
În articolul care explică metodologia folosită, autorul recunoaște în mod corect că una din posibilele surse de erori ale modelului folosit o constituie numărul de teste. În prognoza elaborată la comandă, ale cărei concluzii au fost publicate în mod propagandistic în presă, acest element lipsește cu desăvârșire. Nu este făcută nicio considerație în privința modului în care creșterea numărului de teste influențează rezultatele, încât putem spune că avem de-a face doar cu un scenariu de tip „worst-case”, care pleacă de la ipotezele cele mai nefavorabile din toate punctele de vedere, pentru a ajunge la nivelul prognozat de un milion de cazuri în luna septembrie. Numai că probabilitatea unui asemenea scenariu e practic nulă. Nu avem de-a face cu o „prognoză” propriu-zisă, căci lipsește o estimare a probabilității de realizare. Totul nu e prin urmare decât ghicit în bobi, praf în ochi și pură campanie de propagandă.