ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Contracararea acțiunilor Chinei, un "adversar autoritarist", trebuie să fie un element central al strategiei de securitate națională a Statelor Unite, afirmă William Burns, audiat în Senatul SUA după ce a fost desemnat de Joseph Biden pentru funcția de director al Agenției Centrale pentru Informații (CIA).

Audierile în care acesta a menționat China între amenințările la adresa SUA (video mai jos) au avut loc în timp ce Departamentul de Stat acuza Beijingul că i-a obligat pe diplomații săi să treacă prin teste anale pentru COVID-19. "Departamentul de Stat nu a fost niciodată de acord cu acest tip de testare și a protestat direct la Ministerul Afacerilor Externe atunci când am aflat la ce sunt supuși unii angajați", a spus purtătorul de cuvânt al diplomației SUA, citat de BusinessInsider. În replică, oficiali de la Beijing au contrazis afirmațiile Departamentului de Stat.

ActiveNews a informat asupra acestor măsuri umilitoare menite să zdrobească psihicul uman în articolul Milioane de chinezi au început să fie testați anal de Covid. Testele rectale sunt folosite și pentru călătorii care sosesc din străinătate din zone de risc.

William Burns, diplomat de carieră, președinte al Fundației Carnagie (cam de același tip ca Fundația Soros) și fost ambasador în Rusia a declarat miercuri, în cursul audierilor în Comisia pentru Informații a Senatului SUA, că va avea patru priorități în funcția de director al CIA - "oamenii, parteneriatele, China și tehnologia".

"Depășirea competiției exercitate de China, un formidabil adversar autoritarist, va fi un element central al securității naționale în zilele care vin", a afirmat William Burns, conform agenției Reuters, informează ȘtiripeSurse.

Burns a acuzat Beijingul că a intensificat furturile de proprietate intelectuală, acțiunile de reprimare și că încearcă să extindă influența în Statele Unite. "Conducerea Chinei, cu o atitudine adversă, cu intenții de exploatare a vulnerabilităților, este cel mai mare test geopolitic al nostru", a subliniat William Burns.

William Burns a explicat că persistă și "amenințări familiare", inclusiv din partea Rusiei, Coreei de Nord și Iranului, dar și riscuri generate de schimbările climatice, de situația medicală globală și de atacurile cibernetice, transmite sursa citată.

Niciun senator nu a formulat obiecții față de numirea lui William Burns în funcția de director al CIA. Senatorul republican Marco Rubio, vicepreședintele Comisiei senatoriale pentru Informații, a lăudat "cariera îndelungată și distinsă" a lui William Burns. "Sper să colaborăm ca parteneri în activitățile CIA, ca prima linie de apărare a țării noastre", a declarat Marco Rubio, conform cotidianului The Washington Post.

Plenul Senatului urmează să se pronunțe săptămâna viitoare asupra numirii lui William Burns în funcția de director al CIA. VIDEO cu AUDIERILE din SENAT: