Diplomație la cel mai înalt nivel: Ambasadorul Emil Ghițulescu și-a publicat memoriile

DIPLOMAȚIE ȘI INVIDIE
În sine, diplomația poate fi adesea birocratică, plictisitoare, în mișcare lentă, bazată pe timpii lungi ai istoriei, cu doar rare momente de rapidă inflexiune. Condiția diplomatului, însă, mai ales a celui trimis în anumite zone ale globului, se plasează, într-o situație diametral opusă. Dinamismul accentuat al evenimentelor, incertitudinile, mediile politice schimbătoare solicită intens capacitatea de adaptare, simțul orientării în hățișul unor relații greu de descifrat pentru profani, flerul, aptitudinea de a lua hotărâri rapide, spiritul de acțiune, talentul de a netezi asperitățile, de a câștiga încrederea partenerilor prin relații multiple cu personaje importante în arena mondială, ca și cu unii dintre acei „anonimi” pe care se sprijină, de fapt, mersul lumii. Misiunea trebuie îndeplinită – nu-i așa? – indiferent cât de complicat ar fi contextul!
În cartea de memorii a ambasadorului de carieră Emil Ghițulescu atrage atenția o secvență ce „pune în abis”, cum s-ar spune cu un termen din teoria literară, întreaga condiție a diplomatului aflat departe de țara sa. Este una dintre cele mai puternice relatări – găsirea drumului către reședința ambasadei prin întunericul și haosul unei teribile furtuni de nisip la Khartoum. O găsesc semnificativă prin tensiunea și prin simbolismul ei, între multe alte momente care fac lectura pasionantă și instructivă.
Montevideo, Manila, Islamabad, Kabul, Khartoum, Juba, Caracas, Hanoi, ca și multe așezări mai mari sau mai mici din țările guvernate de aceste capitale sunt locurile descrise în tușe sumare, dar pregnante. Personajele au reprezentat sau încă mai reprezintă ceva pe tabla de șah a politicii internaționale: Luis Alberto Lacalle, Fidel Ramos, Pervez Musharraff, Lakhdar Brahimi, Hamid Karzai. José Manuel Barroso, Louis Michel, Donald Rumsfeld, Nicolas Maduro, Juan Guaidó… Se adaugă relatări calde, pline de empatie despre oameni întâlniți în diferite colțuri ale planetei. O memorie impecabilă face ca textul să abunde în nume, date și fapte, dar și să fie alert, readucând în atenția noastră secvențe care au făcut substanța relatărilor din presa internațională în ultimele trei decenii. Felii de istorie contemporană bine agrementate cu informații interesante – istorice, culturale, economice, sociologice.
Ca și – o spune chiar titlul, Diplomatie si Invidie– mici secvențe de „comedie umană”.
În totul, o lectură care nu poate lăsa pe nimeni indiferent.
Radu Voinescu
Presedintele Filialei București-Critică, Eseistică și Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România
Cronică literară: Un ambasador pe trei continente
Memorialistica diplomatică românească se îmbogățește prin pana talentată a Ambasadorului Emil Ghițulescu cu un nou volum publicat în 2023 de Editura Niculescu sub titlul insolit Diplomație și invidie. Este o lucrare meritorie cu totul necesară unui număr larg de cititori, de la studenți la profesori, la oameni politici , la cercetători, la tineri diplomați, la toți cei interesați de istoria diplomației românești.
Ambasadorul Emil Ghițulescu se dovedește un hermeneut atent al evenimentelor diplomatice trăite de el, iar memorialistica sa oferă probe istorice pentru înțelegerea locului diplomației românești pe arena mondială. El a reprezentat România în mai multe țări, situate pe trei continente.
Pentru cei care nu au citit încă această carte, amintim structura volumului: partea întâi este intitulată Uruguay; partea a doua din nou la MAE; partea a treia Filipine; partea a patra Pakistan și Afganistan; partea a cincea Sudan; partea a șasea Sudanul de Sud; partea a șaptea Venezuela; partea a opta Vietnam.
Din cele 39 de capitole care dau substanță celor opt părți ale volumului menționez ca fiind deosebit de interesante, din perspectivă strict româneasca, capitolul 3 despre militarii români în Pacific, capitolul 16 Eminescu la Kabul, capitolul 18 Expoziții românești la Islamabad, capitolul 29 Țara lui Chavez și Maduro, dar și a lui Guaido și Eminescu.
Intregul volum se distinge prin autenticitatea și sinceritatea autorului, fiind, totodată, o lucrare valoroasă prin modalitatea literară reușită in care ne sunt împărtășite propriile sale experiențe și gânduri. Cartea contribuie la înțelegerea istoriei diplomatice din acest secol și a evenimentelor relevante care au marcat-o, oferind o perspectivă personală unică asupra acestora, ajutând, astfel, cititorii să înțeleagă mai bine contextul complex în care își desfășoară activitatea diplomații profesioniști.
Stilul literar plăcut și abilitatea de narator a autorului fac din acest volum o lucrare memorabilă pentru tinerii diplomați români, reliefând și o capacitate remarcabilă de a relata fapte semnificative într-un mod captivant.
Folosirea artei dialogului în prezentarea unor probleme dificile facilitează înțelegerea unor aspecte care nu sunt familiare cititorului, dar care beneficiază astăzi de o lucrare în paginile căreia se combină în mod fericit memorialistica diplomatică cu reportajul politic și impresiile de vizitator al unor locuri exotice, totalmente necunoscute lectorilor.
Interpretarea personală atentă a autorului asupra evenimentelor trăite și a personalităților întâlnite adaugă profunzime lucrării, chiar și atunci când sunt tratate subiectiv anumite întâmplări neplăcute din activitate diplomatică. Lectura cărtii invită cititorii să se întrebe: Cum si in ce măsură invidia poate afecta această activitate?
Pentru a minimiza impactul invidiei asupra activității diplomatice, diplomații trebuie să fie conștienți de aceste riscuri, să fie solidari și să se străduiască să dezvolte relații de încredere reciprocă. Diplomații trebuie să-și apere profesionalismul și să prioritizeze interesul comun, fără să se lase influențați de invidie sau competiție personală.
Cultivarea acestor calități este un mesaj puternic reliefat în paginile cărții domnului Ambasador Emil Ghițulescu, care dăruiește generos cititorilor de toate vârstele un volum căruia îi dorim deplin și exemplar succes în rândul diplomaților români și al criticilor literari invitați să acorde o atenție sporită ogorului diplomatic românesc.
Dr. Ioan Voicu, fost ambasador
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Prima pagină Publicistică Știri
Persoane: Emil Ghițulescu
Locații: România
Subiecte: diplomație
Organizații: Ministerul Afacerilor Externe
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)