Diplomatul rus Alexei Grișaev, acuzat de spionaj, a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Alexei Grișaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse, a fost declarat persona non grata pe teritoriul României, deoarece activitățile lui ar fi încălcat prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961, unde era prevăzut faptul că personalul diplomatic nu are dreptul să se angajeze în activități de spionaj, potrivit G4Media.ro.
Grișaev, care activa în cadrul Ambasadei Federației Ruse pe teritoriul României, din 2018, a fost expulzat la scurt timp după ce Rusia a anunțat că va expulza cinci diplomați polonezi, ca reacție la măsura similară luată de Polonia săptămâna trecută de a declara trei diplomați ruși delegați la Varșovia persona non grata.
MAE a informat astăzi, 26.04.2021, că „autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a domnului Alexei Grișaev, adjunct al atașatului militar în cadrul Ambasadei Federației Ruse la București, având în vedere că activitățile și acțiunile sale contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.
Aceste elemente au fost comunicate părții ruse astăzi, 26 aprilie 2021, cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Bogdan Aurescu, a ambasadorului Federației Ruse la București, domnul Valeri Kuzmin”, conform EVZ.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect
Recomandările noastre

Maestrul Ion Cristoiu și Anca Alexandrescu: Solidaritate cu ActiveNews! Sprijiniți presa independentă! - VIDEO și mesaje îmbucurătoare ale cititorilor noștri. Mulțumim din suflet tuturor!

Rafael Udriște: GENERAȚIA SFINTEI CRUCI - Crucea de lemn de la Universitate, purtată pe umeri de la Chișinău la București, este declarația de dragoste pe care generația mea o face, în fiecare zi, României

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Virgiliu Gheorghe: Războiul văzut și războiul nevăzut
Persoane: Alexei Grișaev Bogdan Aurescu Valeri Kuzmin
Organizații: Ambasada Rusiei la București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)