Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova deplânge moartea subită a inginerei Șuincă Gabriela: Oare ce construiește Dumnezeu în Rai de are nevoie de atâția specialiști?

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a anunțat, pe Facebook, decesul subit al inginerei Șunică Gabriela
„Oare ce construiește Dumnezeu în Rai de are nevoie de atâția specialiști?
Cu siguranță ceva important pentru El, altfel nu avea nevoie de doamna Șunică!
De azi-dimineață suntem mai putini, mai triști, mai săraci.
Doamna Inginer Șunică Gabriela a părăsit această lume, a plecat să se alature corpului inginerilor drumari din cer.
Cei care au cunoscut-o în cei peste 35 de ani de drumar știu că ne-a părăsit un specialist, un om care mereu avea o soluție, care mereu avea o vorbă bună și care nu știa să zică nu atunci când cineva îi cerea ajutorul.
Doamna Gabi, vă rugăm ceva, să ne iertați dacă v-am greșit, să îi salutați pe colegii noștri care vă așteaptă și să ne vegheați din ceruri!”
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Locații: Craiova
Subiecte: decese subite
Organizații: Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)