În ultima lună a anului omagial 2017, dedicat de Biserica Ortodoxă Română mărturisitorilor din temnițele comuniste, și înainte de Centenar, la Cluj a fost lansat volumul „Preoți din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în temnițele comuniste”,  primul proiect editorial al Memorialului Gherla,  coordonat de ierom. Grigorie Benea.

 

Despre apărătorii ortodoxiei în perioada comunistă, mărturisitori, cunoscuți sau mai puțin știuți ai temnițelor comuniste, au vorbit, în cadrul acestui eveniment, coordonatorul volumului, Ierom. Grigorie Benea, IPS Andrei Andreicuț și teologul Radu Preda, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

În discursul său, președintele IICCMER a apreciat faptul că Biserica a prefațat Centenarul cu comemorarea victimelor comunismului, demers pe care l-a numit „clarvăzător” și „temerar”, dar a subliniat că tema comunismului trebuie „să fie în calendarul Bisericii și în memoria noastră bisericească”. Îmi doresc foarte mult de la Biserica mea, cu umilință  rog ca acest an să nu se încheie fără ancorarea liturgică, măcar acolo, la Sfinții Mucenici, să adăugăm și pătimitorii din temnițele din perioada comunistă, a spus teologul Radu Preda.

Redăm mai jos pasajele esențiale ale discursului său: 

„Nu e vorba despre oameni care au avut ghinion să se nască când și unde nu trebuie, ci este vorba despre oameni care s-au născut unde și când trebuia pentru a lucra pentru libertatea noastră. Noi trăim o libertate plătită în avans de toți cei care nu s-au mai bucurat de ea, dar au suferit pentru ea. Este o libertate neconstituțională, nonjuridică, care nu se încadrează în definițiile politologiei, ci este o libertate ca sacrificiu. Dacă nu înțelegem că noi stăm pe sacrificiile unor oameni pe care de multe ori nici nu-i cunoaștem, dacă nu suntem conștienți că noi pe baza acestei libertăți trăim, înseamnă că nu înțelegem de fapt marea șansă pe care Dumnezeu ne-a dat-o generației noastre. Faptul că Biserica a prefațat Centenarul cu comemorarea victimelor comunismului este un gest clarvăzător, temerar și care, sigur, ridică o seamă de întrebări”.

Mărturisitorii noștri nu sunt un alibi pentru jigodiile care și-au făcut de cap inclusiv în Biserică. Să reînțelegem că libertatea noastră nu este o libertate constituțională. 

Libertatea noastră este prețioasă pentru că are la bază sacrificiul spiritual. Este foarte important ca acest an să nu se încheie fără ca Biserica noastră să nu pună în calendar tema comunismului.

Am dat niște decorații la deținuți politici – nu ajunge! Trebuie ca tema comunismului să fie în calendarul Bisericii, să fie în memoria noastră bisericească! Nu am bifat, că noi nu bifăm. Noi nu bifăm! Noi an de an, că plouă, că plouă, că tună, că fulgeră, că sunt proteste în Piața Victoriei, an de an avem obligația liturgică de pomenire a sfinților din temnițe-n.n.], avem tot ce înseamnă istoria recentă a Bisericii, avem toate datele, avem toate argumentele!

Ce lașitate din lume poate justifica faptul că ne este frică de proprii eroi? Cine a mai auzit ca unei biserici sa îi fie frică nu de jigodiile sale, ci de proprii săi eroi? Și de ce? Pentru că unii au fost acuzați că au fost legionari? Nu sunt! Majoritatea celor de aici (din cartea lansata – n.n.) nu au fost legionari! Elita spirituală a României n-a fost legionară. A fi român și ortodox nu este egal cu a fi legionar! Cine insinuează mereu acest lucru comite o trădare de patrie.

Au fost unii cu simpatii, au fost unii cu funcții în această perioadă tristă, au fost unii care au avut sentimente non-creștine, ba chiar anti-creștine, pentru că asta înseamnă antisemitismul, să fii anti-creștin, […], dar a elimina din memoria noastră oameni care au fost stâlpii rezistenței în fața demonului dezlănțuit în istorie este un act de lașitate pe care noi nu ni-l putem permite. De aceea, îmi doresc foarte mult de la Biserica mea, cu umilință  rog ca acest an să nu se încheie fără ancorarea liturgică, măcar acolo, la Sfinții Mucenici, să adăugăm și pătimitorii din temnițele din perioada comunistă. 

Și despre defunctul nostru Suveran sunt voci scelerate care spun că n-a fost martir. Dar ce putea să facă? Să se lase omorât în birou de comisarii sovietici? Ce putea face un om fără armată și fără guvern și care era amenințat că dacă nu abdică vor fi omorâți 1000 de tineri?

E foarte ușor să aruncăm cu anatema, dar trebuie să ne și asumăm faptul că nu am fost mereu la înălțime.„