Discriminare la Zilele Municipiului Craiova: Spectacolul de operă ELIXIRUL DRAGOSTEI e accesibil doar vaccinaților, vindecaților sau testaților, cu condiția să poarte mască în AER LIBER

Spectacolul de operă „Elixirul Dragostei”, organizat mâine seară de Opera Română Craiova, în aer liber, cu ocazia Zilelor Municipiului, va fi deschis doar publicului vaccinat, vindecat sau testat de Covid-19. Discriminarea tuturor craiovenilor pentru doar câțiva privilegiați se face pe bani publici, din taxele plătite în mod egal și de nevaccinați, în condițiile în care miercuri erau în tot județul raportate doar 9 cazuri de infectare cu SARS2. Chiar și „privilegiații” care se integrează în cele 3 categorii prevăzute și de pașaportul de vaccinare vor fi termometrizați și obligați să poarte mască în spațiu deschis, făcând astfel ridicole așa-zisele „beneficii” ale vaccinării.
„ANUNȚ IMPORTANT privind participarea la spectacolul de operă „Elixirul Dragostei” organizat de Opera Română Craiova la Teatrul de Vară, sâmbătă, 29 mai 2021, ora 20.00, în cadrul Zilelor Municipiului Craiova
Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, conform Ordinului nr. 3032/721/2021 pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul ministrului culturii și al ministrului sănătății nr. 3.245/1.805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.
Accesul la eveniment este permis pe bază de invitație nominală care se eliberează la agenția de bilete a Operei Române Craiova de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-16.00, precum și la Teatrul de Vară cu două ore înainte de începerea spectacolului. Invitațiile netransmisibile vor fi oferite doar persoanelor care prezintă dovezile menționate și documentul de identitate, în limita locurilor disponibile.
Accesul la eveniment va fi permis persoanelor care prezintă invitația nominală și documentul de identitate, care poartă masca de protecție și care prezintă o temperatură corporală de maxim 37.3 grade.
Spectatorii sunt rugați să poarte masca de protecție, să păstreze locurile prevăzute în invitație pe toată durata evenimentului și să păstreze distanța față de ceilalți spectatori la intrarea și ieșirea de la eveniment.
Accesul la eveniment va fi permis cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați agenția de bilete a Operei Române Craiova, str. Mihai Viteazul nr. 7, 0351.442.471, agentiadebilete@operacraiova.ro, de luni până vineri, între orele 9.00 și 16.00.
Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la spectacol!”, se arată în comunicatul Operei Române din Craiova.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)