ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Președintele rus Vladimir Putin este la curent cu incidentul în care o dronă a căzut pe un bloc de locuințe din Galați, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, potrivit platformei media SMOTRI a televiziunii de stat ruse, citate de Antena3.

Peskov a confirmat că Putin a fost informat despre situația legată de drona din România. „Ce credeți? Că i-au ascuns asta? Credeți că ascund asta de el?”, le-a spus Peskov jurnaliștilor.
 
Totodată, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a amenințat România cu „represalii” după decizia autorităților de la București de a închide Consulatul General al Rusiei din Constanța și de a declara consulul general rus persona non grata.

Zaharova a declarat pentru agenția TASS că răspunsul Moscovei nu va întârzia, după decizia României de a închide reprezentanța diplomatică rusă de la Constanța.
 
 
La rândul lui, fostul președinte rus Dmitri Medvdev a lansat un mesaj amenințător, in stilul caracteristic, din care, implicit, pare să recunoască  faptul că drona căzută la Galați e rusească. 
 
„Este doar încălzirea”

Dmitri Medvedev, dă vină pe oficialii europeni pentru incidentul de la Galați și anunță că astfel de situații se vor repeta. ”Să nu doarmă liniștiți, este doar încălzirea”, a spus Medvedev, într-o amenințare pentru ”toți cetățenii țărilor care produc drone pentru Ucraina”, informează Mediafax.

„Euro-impotenții s-au inflamat din cauza faptului că o dronă s-a prăbușit pe o clădire de locuințe din România. Desigur, trebuie clarificat cui aparține aceasta. Dar, în orice caz, toate statele UE ar trebui să tacă pe acest subiect. Statele europene sunt participante directe la războiul cu Rusia, iar acest lucru nu mai este contestat de nimeni”, a afirmat oficialul rus.

Dmitri Medvedev a lansat o serie de amenințări asupra cetățenilor europeni, în urma incidentului de la Galați. Fostul premier și președinte din Rusia a declarat că nu este clar cui aparține drona care a lovit un bloc din România. Totuși, el a spus că țările UE „nu au dreptul să se plângă” ca urmare a sprijinului acordat Ucrainei.

Medvedev i-a acuzat pe liderii europeni că sunt responsabili pentru atacurile din Rusia. In plus, i-a avertizat pe cetățenii țărilor care produc drone pentru Ucraina că nu ar trebui să se aștepte să „doarmă liniștiți”, descriind evoluțiile actuale ca fiind „doar începutul”.

Reprezentantul Kremlinului a spus și el că președintele rus Vladimir Putin este la curent cu evoluțiile din România.

”Liderii UE ar fi mai bine să tacă!”

„Trebuie să ne dăm seama a cui dronă a căzut pe un apartament din România, dar țărilor UE ar fi mai bine să „tacă” despre acest subiect – ele sunt participante directe la războiul cu Rusia.

Aparatele de zbor fără pilot europene și alte arme, fără a menționa informațiile de recunoaștere, sunt folosite în atacurile asupra Rusiei în fiecare zi”, a declarat Medvedev.

El a arătat că toți liderii UE, „șefii” țărilor din această „uniune neterminată”, știu foarte bine cum să pună capăt războiului din Ucraina.