În anul bicentenarului nașterii lui Avram Iancu, muzeul din Alba Iulia a organizat mai multe expoziții dedicate "Crăișorului munților", pentru cea din luna august fiind alese cinci scrisori aflate în patrimoniul muzeului din anul 1929 și care ne oferă șansa să-l privim pe acesta în diferitele perspective care-i compun personalitatea, după cum a afirmat istoricul Dragoș Ursu.

"Sunt cinci scrisori, trei din timpul revoluției (de la 1848/1849 - n.r.), ele au fost și cele mai publicate, reluate în toate colecțiile documentare, iar două din anii următori revoluției, din a doua parte a vieții lui Avram Iancu", a spus, marți, la vernisaj, Dragoș Ursu.

Prima scrisoare, datată 21 decembrie 1848, cuprinde instrucțiunile lui Avram Iancu privind anchetarea prizonierilor, care ne arată imaginea unui lider revoluționar responsabil față de prizonieri, pentru care dă instrucțiuni să fie tratați cu omenie, și intransigent față de corupție.

 

(Foto: (c) Marinela Brumar/AGERPRES)

Este un text olograf scris în limba română, cu caractere latine: "De la Prefectu Instrucțiune

1. Mărturiile cu toată solemnitatea să se joare* (ceară - n.r.)

2. Nici invinuitu, nici mărturia nu trebue altmintrelea tractată de câtu cu blândețe.

3. Cellu mai mic semnu de prepusu de a primi mituire să nu aud, la care punct a vă aduce aminte în numele cinstei voastre vă provocu.

4. Curgerea comisiunii la ascultarea martorilor și a învinovățiților să fie verbală.

5. Cei vinovați să se pue in padia** (pază - n.r.) în case cinstite la români în Abrud, până voi căpăta raportare.

6. Cu toate puterile să fiți a răspândi o idee de blândă tractare în acest lucru cu ungurii. Câmpeni 21 Dec 1848 Avram Iancu Prefect"

Scrisoarea fost publicată inițial de Silvestru Moldovan, în numărul de debut al seriei "Documente privind mișcările românilor din anii 1848/49", din "Gazeta Transilvaniei", nr. 120/1891.

Cea de-a doua scrisoare, din 24 aprilie 1849, a fost adresată comandantului militar austriac din Zarand, a menționat Dragoș Ursu.

"Aceasta ni-l prezintă pe Avram Iancu îngrijorat de soarta armatei sale, iar pentru asta încearcă să-i facă conștienți pe austrieci că fără sprijinul lor nu poate face față presiunii revoluționarilor maghiari. Depeșa a fost redactată chiar a doua zi după întâlnirea cu Ioan Dragoș, trimis de Kossuth Lajos să negocieze, în fapt să impună condiții grele, cu revoluționarii români", a explicat istoricul.

Pe verso scrie astfel: "De la prefectul Legiunii Aurar., Avram Iancu Excelenței Sale, generalului comandant al Corpului de armată austriac ces. Regest, cel mai apropiat de ținutul Zarandului, în Oradea-Mare, sau unde se va afla: Oficial, Urgent".

Conținutul scrisorii este următorul: "Excelența voastră! Până în prezent am apărat minele și munții de năvălirea dușmanului, dar în continuare nu voi putea rezista cu oamenii mei mai mult de una sau cel mult două săptămâni. Dacă în acest timp nu vom primi ajutor din partea unui corp de armată austriacă, atunci foametea, de curând ivită, mă obligă să mă predau atât din cauza lipsei crescânde de seve, cât și datorită nemulțumirii și lipsei de curaj tot mai evident a oamenilor, întrucât importul de alimente este închis din toate părțile. În acest sens, ni s-au făcut chiar în prezent propuneri de pace din partea dușmanului, pe care le voi amâna câtva timp, în speranța primirii de ajutor din partea vreunui corp din armata austriacă. Rog, deci, pe Excelența voastră să vă îndurați de moții mei credincioși și devotați Casei imperiale și să împiedicați instalarea dușmanului în acest ținut, de unde cu greu va mai putea fi scos. Întrevăzând pe curând un răspuns îmbucurător rămân al Excelenței voastre".

Textul este scris în limba germană și are pe verso sigiliul Prefecturii Auraria Gemina.

Și această scrisoare a fost publicată inițial de către Silvestru Moldovan, în "Gazeta Transilvaniei", nr. 127/1891.

"A treia scrisoare, din 27 mai 1849, trimisă tribunului Boer în toiul luptelor cu maiorul Hatvani, ne dezvăluie modul de conducere militară al eroului: lapidar, concis, realist", a arătat Dragoș Ursu.

Contrasemnată de tribunul Nicolae Corcheș, scrisoarea este un text olograf scris în limba română cu caractere chirilice.

"Frate Boer, După scrisoarea dată de comandantul Iambor, ca tot lagărul să meargă acolo unde poruncește, pentru aceea dară dă-i 200 de oameni, intre care să fie și pușcași. Celălalt lagăr să rămâie în loc, să nu se miște de acolo, fiindcă nu știu in cătrău ne va chema soartea. Dat în Câmpeni, 849 Maiu 27 zile", document publicat de Eugen Hulea în volumul "Studii și documente privitoare la Revoluția Românilor din Transilvania în anii 1848-1849. Documente din colecțiile Academiei Române, Asociațiunii Transilvane și ale Muzeului Ardelean", apărut la Sibiu în 1944.

"Ultimele două scrisori ne descoperă tragismul destinului post-revoluționar al lui Avram Iancu", a arătat istoricul Dragoș Ursu.

Astfel, cea din 24 martie 1867, adresată împăratului Franz Iosif, dar neexpediată, ni-l prezintă pe Iancu în perioada dramatică a peregrinării sărace, amplificate după moartea tatălui său din 1856.

"Către Majestatea Sa C.R. și Apost. Francisc Iosif I-ul Ces. Austriei Reg. Ung etc. etc. etc. în Viena - prea umilit recurs - a lui Avram Iancu, Generalul Munt. - pentru o grațioasă agiutorință sau subvențiune", a scris Iancu pe verso.

Textul propriu-zis al scrisorii, scrise în limba română cu caractere latine, este următorul: "Majestatea ta C. R. Apostolica! Luând în prea nalta gracioasa considerare starea mea presentă nu prea favoritare, ci tot dreptul vrednica de a se numi misera, precum aceasta Majestății voastre vă pot fi bine cunoscută, ami eu prea umilita îndrăsneală a recurge și prin aceasta spre a mă putea ușura, și în câtva îmbunătăți soartea, a mă subvenționa cu vreo ajutorință sau remunerațiune, după aceia înaltă grație amăsurîndă. După care umilita mea rugare încredințiat și recomandat clemenței C.R. și Aple a M. Vtre rămân - Halmagiu 24. Mar. 1867 - cel mai devotat și aplecat credincios suspus - Avram Iancu m. p. - General".

Istoricul Dragoș Ursu a precizat că Iosif Șterca Suluțiu, cel care a publicat scrisoare, a adnotat pe verso: "Sermanul lancu, amicul meu din tinerețe, a purtat în buzunar această suplică cinci ani, a răbdat mult... foarte mult... a cerșit chiar, dice-se - dar suplica totuși n'a trimis-o la destinație . . . Această suplică s'a găsit în buzunarul unei sarici (suman, tundră) țerănesci, care o lăsase el la pretorul din Halmagiu, Alexandru Sterca Șuluțiu, care i-a schimbat vestmintele, îmbrăcându-1 din creștet pană'n tălpi cu vesminte cum se cade".

Iosif Șterca Suluțiu adaugă faptul că Iancu a murit în 10 septembrie 1872, "într'o stare de tot deplorabilă".

"Dormi în pace, nefericite amice! In dziua de azi nu ne este ertat să-ți ridicăm o cruce la mormânt, nici să-ți facem o biografie, cum ai merita; dar dormi liniștit, va veni o di, când vom fi liberi, iar atunci se va găsi condeiul, care să te învie din morți și să-ți facă numele nemuritor. Voiu contribui și eu din parte-mi la nemurirea numelui teu pentru meritele tale și pentru dragostea și alipirea ta, pe care ai arătat-o în toată viața ta față cu familia noastră. Chiar în ultimii ani ai vieții tale, când mintea ta se întunecase, iar sufletul teu s'a frânt, când de nime nu te mai interesai, umbra tatălui meu, a 'Controlorului Șuluțiu', ți-se înfățișea adesea, te impresiona și-ți reîmprospăta suveniri plăcute, căci adese întrebai răstit: 'cunoscut-ai pe controlorul Șuluțiu?' Și când ți-se răspundea. 'Da!' atunci cu drag diceai: 'Vecii acela a fost om de omenie și Român adevărat!' Rătăciai prin munți, cântând cu o rară măiestrie din fluer doine de jale; în acei munți, cari sub comanda ta resunau de strigătul de vitejie, iar acuma căutai singurătatea, alungat de valurile vieții și de ingratitudinea oamenilor dela putere. Poporul se aduna în jurul teu și te asculta în tăcere cu o sfântă pietate, mai ales când cântai din gură doina făcută de tine: 'Frundă lată de pe baltă, Fostu-mi-a și bine-odată; Dar s'a întors frunza pe tău Și-am ajuns la atâta rău!' Când mi s'a împărtășit această doină, eu la moment am întrodus-o în diarul meu cu următorul adaus 'Hi pe pace Iancule. Om onest și bravule, S'a 'ntoarce frunza pe dos Și-o să-i vedi fugind pe jos.'"

În ceea ce privește scrisoarea datată 23 iunie 1871, adresată lui Iacob Mureșanu, redactorul "Gazetei Transilvaniei" și considerată ultima scrisoare a lui Avram Iancu, aceasta ne oferă o imagine contradictorie a "Crăișorului munților". Istoricul a arătat că, deși "redactat ușor confuz, semn al epuizării din ultimii ani de viață, textul ni-l arată totuși pe Avram Iancu preocupat pe soarta națiunii române, pe care o visează reînviată".

 

Considerată ultima scrisoare a lui Avram Iancu, a fost publicată de Nicolae Buta în "Avram Iancu și epoca sa", lucrare apărută la Cluj, în 1924.

Istoricul a explicat și împrejurările care au făcut posibilă păstrarea scrisorilor.

"Încă din anii de după revoluția pașoptistă, în anii '70, '80 ai secolului al XIX-lea, elita politică ardeleană, și în principal ASTRA, și-a făcut un scop din a colecționa și de a conserva și inventaria documentele privitoare la revoluție", a spus Ursu.

Animatorul acțiunilor de identificare, colectare și publicare a izvoarelor (documente, scrisori, obiecte, diplome etc.) despre revoluția de la 1848/49 și eroul acesteia, Avram Iancu, a fost George Barițiu, fondator al ASTREI și fondator al "Gazetei Transilvaniei".

În ceea ce privește sursa documentelor referitoare la Avram Iancu, după cum avea să mărturisească George Barițiu în ședința ASTREI din 10 August 1891, a arătat istoricul Dragoș Ursu, acestea au fost oferite de comisarul însărcinat cu inventarierea bunurilor din casa lui Avram Iancu, la moartea acestuia, lui Anania Moldovan, avocat din Turda. Vărul acestuia, Silvestru Moldovan, avea să publice o parte din aceste documente în "Gazeta Transilvaniei" începând cu iunie 1891, cu motivația că "ele vor fi de interes pentru istoricii care se ocupă cu descrierea evenimentelor din anii amintiți".

 

În 1924, când au avut loc ample manifestări la împlinirea unui veac de la nașterea lui Avram Iancu, au fost inaugurate și muzeul și casa memorială "Avram Iancu", unde a fost depozitată arhiva documentară colecționată de ASTRA.

În 1929, cu ocazia Serbărilor Unirii, ASTRA ia decizia transferării acestei arhive către noul muzeu albaiulian, care cunoștea o dezvoltare instituțională, patrimoniul antic, al vechii instituții muzeale bălgrădene, fiind dublat de cel modern, dedicat revoluției pașoptiste și unirii de la 1918.

Astfel, documentele referitoare la Avram Iancu ajung la Alba Iulia, o parte din ele fiind publicate de Silviu Dragomir în colaborare cu Eugen Hulea, în 1944.

Pe lângă documentele publicate de Silviu Dragomir și Eugen Hulea, în arhiva muzeului albaiulian se află și scrisori ale lui Avram Iancu din perioada post-revoluționară, ce au fost popularizate de alți autori care au închinat lucrări eroului ardelean, precum Iosif Șterca Suluțiu și Nicolae Buta.

2024 a fost instituit ca "Anul Avram Iancu", printr-o lege care a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis la 14 iulie 2023.

Avram Iancu, conducător al Revoluției române din Transilvania de la 1848/1849, supranumit 'Crăișorul munților', s-a născut în anul 1824, într-o familie de moți înstăriți din Vidra de Sus. A urmat Liceul piariștilor din Cluj și apoi Facultatea de Drept (1844-1846). După absolvire a devenit cancelist (practicant) la Tabla Regească (Instanța Supremă) din Târgu-Mureș, promovând în 1848 examenul de avocat.

Avram Iancu a încetat din viață la 10 septembrie 1872, la Baia de Criș, și a fost înmormântat la Țebea, lângă ''Gorunul lui Horea''.