Dodon vrea să schimbe drapelul Republicii Moldova cu „drapelul lui Ștefan cel Mare"

Iritat de mișcarea unionistă din țara sa, președintele Igor Dodon vrea să schimbe actualul drapel al Republicii Moldova cu unul folosit de comuniști, apoi de socialiști în timpul protestelor. Și pe care Dodon il numește „drapelul lui Ștefan cel Mare".
Liderul de la Chișinau a anunțat că, în perspectiva Zilei Drapelului de Stat, 27 aprilie, președinția va trimite primăriilor din țară câte un drapel de stat și unul „al lui Ștefan cel Mare” și că va începe cu localitățile care s-au remarcat prin poziții anti-unioniste.
Nu este, însă, sigur că ceea ce șeful statului a numit „drapelul lui Ștefan cel Mare” este chiar cel al lui Ștefan cel Mare, informează Radio Europa Liberă.
„Țin să subliniez că drapelele istorice, în calitate de simboluri naționale, își găsesc reglementarea în legislația mai multor state, cum ar fi: Lituania, Bulgaria, Croația, Finlanda, Grecia, Letonia etc. Reiterez că această inițiativă nu are intenția de a schimba Drapelul de Stat al Republicii Moldova, ci doar de a recunoaște drapelul nostru istoric, fiindcă el este parte a istoriei Moldovei, care, pînă la urmă, nu ne lasă să uităm de rădăcinile moldovenilor”, a scris Igor Dodon pe Facebook.
Dodon optează pentru recunoașterea drept simbol național a ceea ce experții din anturajul său numesc drapel istoric purtat de Ștefan cel Mare, pentru a „spori interesul societății față de istoria și cultura Moldovei”.
Însă, pentru ca acest steag să dețină acest statut trebuie ca proiectul să fie votat de parlamentarii de la Chișinău, potrivit Radio Europa Liberă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)