Doi migranți sosiți din Sri Lanka au încins spiritele în localitatea Ditrău din Harghita. Localnicii cer referendum pentru a stopa venirea altor migranți

Mai mulți locuitori ai comunei Ditrău din județul Harghita s-au arătat nemulțumiți de prezența muncitorilor străini într-o brutărie din localitate. Oamenii solicită Consiliului Local demararea unui referendum pentru stoparea „afluxului” de imigranți, potrivit radiocluj.ro. A apărut și un grup pe rețelele de socializare pe care s-au putut vedea mesaje negative, chiar și amenințări.
Conform portalului Maszol.ro, localnicii s-au arătat nemulțumiți de angajarea a doi muncitori din Sri Lanka într-o brutărie din localitate. Pe rețelele de socializare a fost creat un grup ce numără deja 2500 de persoane, unde au apărut postări împotriva muncitorilor și a proprietarului brutăriei, unele chiar incitând la violență. Localnicii se tem că brutarii din Sri Lanka vor aduce și alți muncitori străini, ceea ce va însemna un pericol pentru membrii comunității. Conform portalului menționat, în cadrul ședinței de miercuri, 29 ianuarie, a Consiliului Local, oamenii doresc să solicite fie inițierea acestei proceduri, fie găsirea unei soluții care să stopeze influxul de imigranți.
Puskas Elemér, primarul comunei Ditrău, a confirmat că se așteaptă la prezența protestatarilor, cărora le va da posibilitatea de a-și exprima opinia în ședința Consiliului Local. Proprietarul brutăriei atrage însă atenția că în spatele panicii s-ar putea afla conflicte personale.
Sunt oameni simpli, normali, curați, la fel ca noi, a spus pentru ETV un angajat al brutăriei. Am muncit la rândul nostru în străinătate și ne-au acceptat, la fel trebuie să-i acceptăm și noi acum.
Situația nu e deloc simplă, a spus deputatul UDMR Bende Sándor publicației în limba maghiară. Probabil că dacă și-ar fi găsit muncitori autohtoni, nu ar fi căutat angajați străini.
Deputatul a subliniat însă lipsa forței de muncă în județ și necesitatea întoarcerii acasă a tinerilor plecați la muncă în străinătate, menționând totodată că deocamdată proprietarii firmelor nu pot concura cu salariile oferite în țările vest-europene.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Kievul tocmai a aruncat în aer Negocierile de Pace – România, în pericol maxim!

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

PUTIN ORDONĂ STOP după discuția telefonică de 90 de minute cu Trump. Marea Neagră vizată

Kremlinul amenință cu RĂZBOI TOTAL dacă ”Coaliția celor dispuși” trimite trupe în Ucraina. România, băgată în operațiune fără voie, printr-un locțiitor de președinte FĂRĂ MANDAT de la Parlament

Prima și cea mai importantă concluzie după publicarea documentelor privind asasinarea lui John F. Kennedy

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)