Mă gândesc continuu la tema competiției și, deși nu aș vrea să scriu această idee, inevitabil, considerând că este un mare adevăr (care necesită să fie reamintit), cred că trebuie să vorbim despre ceea ce mai înseamnă Eminescu pentru români din două puncte de vedere. La fel cum societatea s-a dovedit a fi tot mai polarizată în ultimul timp (în privința unor chestiuni de importanță majoră), opiniile asupra colosului Mihai Eminescu sunt și ele unele tot mai mult diferite. Redactând, chiar acum mi-am adus aminte de titlul unei poezii care s-ar potrivi foarte bine ca o descriere extrem de succintă a imaginilor pe care societatea românească i le atribuie autorului: „Înger și demon”.

Răspunzând sincer și complet, pe lângă admiratori, trebuie să spunem că există și o mare pătură socială formată din suflete anesteziate, acestea nemaisimțind nimic la auzirea numelui scris cu peniță de aur. Sau chiar mai rău: există oameni care îl urăsc cu desăvârșire (din fericire, aceștia sunt minoritari). În orice caz, modul în care un român se raportează la Mihai Eminescu poate să spună foarte multe despre el.

Aș vrea să încep cu partea mai tristă. Ce mai înseamnă Eminescu pentru români? Pentru mulți, acest nume nu mai spune multe, ci rostirea lui îi duce prima dată cu gândul la o bancnotă rară (de 500 de lei) sau la mult blamatul BAC. Însă chiar și așa, acești oameni needucați sau simpli (dar care nu au avut prilejul să-l descopere cu adevărat), știu că este vorba și despre cineva foarte inteligent. Spre deosebire de ei, cei rău intenționați nu pot să recunoască nici măcar un merit al Eminului, acesta fiind (în concepția lor) nepotrivit pentru o societate modernă, cu alte viziuni. Aceștia îl detestă, nu-și iubesc patria și cultura lor. Sufletul le este înstrăinat. Ei nu mai vorbesc de dulcea Românie, ci de mierea și laptele țâșnit din pământul altor țări. Că tot ziceam de cultură și patrie, cred că este destul de clar că acestea sunt sinonimele lui Mihai Eminescu. Și încă ceva: numele poetului este atât de puternic înrădăcinat (în ciuda celor potrivnice), încât niciun regim totalitar antipatriot nu-l va putea șterge vreodată din sânul țării. La fel cum Sfânta Biserică nu a putut să fie înfrântă de comunism, nici moștenirea acestuia nu o să poată să fie furată din inimile tari ale poporului.

Dar să lăsăm negativismul de-o parte. Contrar timpului și defăimărilor, întotdeauna triumfător, Eminescu continuă să rămână o flacără care arde în multe suflete, încălzind existența acestora. Câți se mai pot lăuda că sunt adorați la fel de mult (sau chiar mai mult) și după un secol sau două de la moartea lor? Sau că au parte de afecțiunea unei mulțimi atât de pestrițe de oameni? Nu foarte mulți. Cu siguranță, mulți idoli de carton ai zilelor noastre nici măcar nu își imaginează așa ceva. Pe scurt, nedorind să intru în derizoriu, mai presus de toate, eu cred că Mihai Eminescu este/înseamnă dragoste, iubirea pe care mulți i-o poartă.
 
Raul Gabriel Gavra