Doliu în Armata Română. Parașutist de 49 de ani, din Forțele pentru Operații Speciale, mort subit în urma unui atac de cord suferit la finalul antrenamentului

Maistrul militar clasa a II-a Ștreangă Florin, parașutist al Forțelor pentru Operații Speciale din cadrul Ministerului Apărării Naționale, a murit după ce a suferit un atac de cord la finalul executării unor salturilor programate, transmite Ziarul Amprenta.
Florin avea 49 ani, era angajat al MapN din anul 1993, era căsătorit și avea doi copii.
„Parașutist – o viață în slujba patriei! Drum lin, în sus spre Cer, Florin!
O veste tristă pentru familia Forțelor pentru Operații Speciale din Armata României!
Maistrul militar Ștreangă Florin, încadrat la Divizionul 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale, a plecat dintre noi.
Regrete fără margini pentru pierderea camaradului nostru! Suntem cu tot sufletul alături de familia grea încercată și de cei care l-au cunoscut și prețuit!”, se arată într-un comunicat al Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale.
„Luni, 5 decembrie, maistrul militar clasa a II-a Florin Ștreangă, din cadrul Divizionului 164 Forțe Navale pentru Operații Speciale a decedat din cauze naturale.
Militarul se afla pe Aeroportul Ghimbav pentru executarea unor salturi de parașutare, când și-a pierdut brusc cunoștiința. După acordarea primului ajutor la fața locului, acesta a fost transferat la Spitalul Județean Brașov, unde după o intervenție chirurgicală efectuată în regim de urgență, a decedat”, a transmis Forțele pentru Operații Speciale Române.
Florin va fi înmormântat vineri, 9 decembrie 2022, la Cimitirul Central din Mangalia.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Încercare disperată de intimidare la adresa televiziunii Realitatea PLUS. Procurorul soroșist Marius Iacob ar dori să o citeze pe Anca Alexandrescu la Parchet

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene: Medicii care au recomandat vaccinarea anti-COVID sunt responsabili civil și penal pentru consecințe - DOCUMENT

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

BREAKING: CCR A INVALIDAT CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Mobilizare în toată țara pentru Călin Georgescu: românii s-au strâns la CCR. Forțele de ordine în zonă, triplate. Dispozitiv uriaș al Jandarmeriei, ca pe vremea Miliției lui Ceaușescu - VIDEO LIVE

Ce riscă România dacă SUA și alte state nu ar recunoaște alegerile din mai
Recomandările noastre

Elefanții, porcul spinos și lebăda neagră

Călin Georgescu după interzicerea lui de către CCR: Ați avut ocazia să vedeți iadul: nu suntem liberi nici în România, nici în Europa. Rămâneți în credință. Vă mulțumesc, a fost o onoare sa fim împreună în această chemare istorică! - DISCURSUL INTEGRAL

ALERTĂ: BEC A RESPINS CANDIDATURA LUI GEORGESCU! Românii în stradă pentru Călin Georgescu: Se strigă HOȚII! Intervin SCUTIERII ca în '89. JANDARMII DAU CU GAZ! Elon Musk: O NEBUNIE! Democrația a murit în România!

Generalul Radu Theodoru aruncă o nouă BOMBĂ* - Sediul Comandamentului Vlad Țepeș e obținut de la SRI de fondatorul asociației, generalul SIE (r) Ștefan Mateescu, acum acuzat de DIICOT pentru ”lovitură de stat” - VIDEO EXCLUSIV
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Ștreangă Florin
Locații: Mangalia
Subiecte: decese subite moarte subită
Organizații: Armata Română MApN
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)