Doliu în comuna bistrițeană Șintereag. O mamă de doar 35 de ani, cu 3 copii, a murit subit
La doar 35 de ani, Mihaela Bogolin din Șintereag devine înger pentru copiii săi, scrie cotidianul Răsunetul.
A fost eleva școlii noastre, iar mai târziu ni s-a alăturat făcând parte din personalul nedidactic.
''Mătușa'', ''doamna Mihaela'', ''doamna de serviciu", i-a iubit enorm pe toți copiii. Luni, cu siguranță, te vor căuta toți cu privirea ... dar tu ne vei veghea de acolo de sus.
Nu te vom uita niciodată, deopotrivă, cadre didactice, elevi, părinți, personal nedidactic și auxiliar!
Dumnezeu să te odihnească în pace!, este mesajul transmis de Școala Gimnazială Șintereag.
***
Soțul Aurel Bogolin, alături de cei trei copii, a anunțat că slujba de priveghi va avea loc în această seară, de la ora 18, la Capela Șintereag, iar slujba de înmormântare va fi oficiată sâmbătă, de la ora 14.00.
***
Mesaje de condoleanțe au fost transmise și de prieteni.
"Drum lin spre cer, Miha draga!
Am fost colege în generală, dar tot ce pot sa spun este că ai fost o fata minunată!
Cuvintele sunt de prisos acum,sincere condoleanțe familiei și mult[ putere!", a scris Klaudia Hergheligiu.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Ultima bombă: Drona care a lovit baza Marii Britanii din Cipru nu a fost trasă din Iran. Atac al Israelului sub steag fals, după cum a reclamat Tucker Carlson?
Recomandările noastre
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Locații: județul Bistrița-Năsăud
Subiecte: moarte subită
Organizații: Spitalul Județean de Urgență Bistrița
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)