Doliu în lumea sportului românesc: Antrenor de judo din Oradea, mort subit; Profesor de educație fizică din Deva, decedat în urma unei tromboze
E doliu în lumea sportului bihorean. Unul dintre cei mai vechi antrenori de judo din Oradea, Ioan Hălmăjan, a încetat din viață, informează eBihoreanul.
Anunțul a fost făcut de Federația Română de Judo, pe pagina de Facebook:
Ioan Halmajan a predat judogiul (n.r. - echipamentul specific practicanților de judo) pentru eternitate!”, au transmis oficialii federali, care i-au adus un ultim omagiu.
Ioan Hălmăjan a fost profesor și antrenor în cadrul CSS Palatul Copiilor Oradea, unde a descoperit și inițiat o serie de judoka care au obținut ulterior numeroase titluri de campioni naționali sau chiar medalii la Campionate Europene.
În anul 1996 a fost numit director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Bihor, funcție pe care a ocupat-o timp de doi ani.

Zilele acestea a decedat, totodată, marele om de sport al județului Hunedoara, Matei Partenie, la doar 66 de ani.
Profesor de educație fizică și sport și de lupte libere și, de asemenea, director adjunct al Liceului cu Program Sportiv Cetate- Deva, precum și inspector școlar, Matei a decedat din cauza unei tromboze. Profesorul era vaccinat cu două doze Pfizer.
Matei Partenie a fost o personalitate în oraș și în județ, fiind absolvent și de Drept, și de Educație Fizica și sport. Mergea regulat la sala de forță, din tinerețe. A dus multe medalii ca antrenor de lupte libere pentru orașul Deva.
Liceul unde a fost director adjunct este același liceu unde Nadia Comăneci a obținut cele mai mari rezultate la gimnastică.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Liviu Alexa l-a prins pe Marcel Boloș în fundul gol pe un site de gay. Există o ”mafie a homosexualilor” în funcții publice în România?
Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]
Atac sub Steag Fals asupra României? – Ținta: baza NATO de la Mihail Kogălniceanu - Cine se joacă cu focul peste capul nostru? - Comandantul Suprem Nicușor știe?
Apel disperat al medicilor. Opriți extinderea tehnologiei ARNm la vaccinuri! Risc de deteriorare genetică
LIVE I-II: Conferința COVID-19, CONVERGENȚA BIO-DIGITALĂ la Parlamentul României. Interzisă abuziv de agenții vaccinării cu seruri experimentale, conferința științifică este găzduită de AUR. Invitată: geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude
Theodor Paleologu a murit. Dumnezeu să-l ierte!
Recomandările noastre
Virgiliu Gheorghe despre România și Catedrala Mântuirii Neamului: "Cel mai dureros lucru, despre care trebuie să vă vorbesc mai mult este dezbinarea" - INTERVIU ActiveNews
”Un Studiu Incomod” - un documentar tulburător despre Minciuna Vaccinurilor. Senatorul Ron Johnson: ”E dezgustător!”. Film realizat de faimosul jurnalist Del Bigtree, autorul VAXXED, tradus în română de Ionel Trandafir - VIDEO
Cum să distrugi o țară în patru pași. Fostul agent KGB Yuri Bezmanov: “Scoteți-vă bananele din urechi!”
Tucker Carlson: Chemtrails sunt reale! – Haarp, secetele, uraganele și Sabotorii Climatici – Operațiunea Popeye - 11 septembrie și ingineria climatică - Planul demonic de a distruge Planeta [traducere integrală]
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Ioan Hălmăjan Matei Partenie
Organizații: Primăria Deva Primăria Oradea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)