Doliu în lumea universitară! Renumit lector, moarte fulgerătoare, la doar 45 de ani. A promovat vaccinarea "sigură și eficientă" la ASE

Lectorul universitar Codrin-Florentin Nisioiu s-a stins fulgerător pe 19 aprilie, la doar 45 de ani.
Moartea sa lasă un gol imens în mediul academic, fiind unul dintre cei mai apreciați profesori din România, cu o carieră construită pe excelență, muncă și dăruire.
Academia de Studii Economice din București și-a exprimat regretul:
„Sâmbătă, 19 aprilie 2025, subit, dar discret, așa cum a și trăit printre noi, sufletul prietenului și colegului nostru Codrin-Florentin NISIOIU a plecat la Tatăl.
Durerea familiei martore la această plecare și șocul nostru, al prietenilor și colegilor lui, sunt greu de pus în cuvinte. Fiindcă, la doar 45 de ani, abia la începutul maturității aflat, când poți spune că ai început să înțelegi despre ce este viața și că ai și poți da familiei și societății atât de multe, afirmăm, fără a greși, că este anormal să pleci brusc în altă dimensiune.
Codrin NISIOIU s-a născut la 26 iunie 1979 la Galați, unde, în anul 1998 a absolvit Colegiul Național ”Mihail Kogălniceanu”, iar în anul 2003 a devenit inginer în Știința Sistemelor și a Calculatoarelor, absolvind Universitatea "Dunărea de Jos", Galați, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, profilul Știința Sistemelor și a Calculatoarelor. În perioada 2003-2005 a urmat programul de Masterat în Sisteme Informaționale Economice la Facultatea de Științe Economice a Universității "Dunărea de Jos" din Galați, iar în anul 2011 și-a definitivat formarea profesională prin susținerea tezei de doctorat și obținerea Diplomei de doctor în domeniul Cibernetică și Statistică Economică, la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE) din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
Deși s-ar fi putut opri aici, Codrin a continuat să adauge, la propria formare, competențe precum cele de Expert în Educație (tip I A) la Agenția Națională pentru Calificările din Învățământul Superior și Parteneriat cu Mediul Economic și Social (2006-2008), Expert comunicare & IT în cadrul proiectului POSDRU/1/1.1/S/8 la Academia de Studii Economice București (2009-2010), Expert de specialitate I T (tip A) în cadrul proiectului strategic „Registrul Matricol Unic” la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior și a Cercetării Științifice Universitare (2010-2011).
Parcursul carierei didactice l-a început încă din anul 2003 ca Preparator Universitar la Facultatea de Științe Economice a Universității "Dunărea de Jos", și l-a continuat din anul 2006 ca Asistent Universitar și, din 2012, ca Lector Universitar Doctor la Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică (DICE) al Academiei de Studii Economice din București. În anii de activitate didactică a predat cursuri și seminarii de Bazele Programării Calculatoarelor, Sisteme Informaționale Economice, Programare Evolutiva si Algoritmi Genetici, Bazele Programării Calculatoarelor, Practică Pedagogică, și a desfășurat activitate de cercetare în domeniul e-guvernării, interoperabilitate și cloud computing.
În ariile sale de expertiză (limbajele de programare Java, C# (începător), C/C++, Pascal, uneltele de administrare a rețelelor Windows, conceptele și instrumentele de instalare, configurare, personalizare, integrare și management al rețelelor Windows, și instrumentele pentru managementul și personalizarea rețelelor Unix /Linux, conceptele și instrumentele necesare analizei și designului sistemelor IT folosind UML), a publicat numeroase cărți și suporturi de curs, articole și comunicări științifice la congrese și conferințe naționale și internaționale, activitate invizibilă pentru studenții noștri, dar parte foarte importantă a activității noastre didactice.
Dincolo de cele înscrise sec în CV (din care am spicuit doar o mică parte), liste de lucrări și grilele de evaluare academică, însă, ce este cu adevărat remarcabil la Codrin este modul în care s-a dăruit și s-a cheltuit pe sine pentru noi toți, în activități care nu aduc punctaje în nici o grilă.
Spiritul său organizatoric format prin pregătirea și realizarea evenimentelor aferente universității de vară (UNISO 2006), workshop-urilor ACPART/ANC, conferințelor organizate de Departamentul de Informatică si Cibernetică Economică, dublat de experiența de managementul echipei - acumulată prin calitatea de Coordonator Educațional al Microsoft Stundent Partners @ ASE (https://microsoft.ase.ro/Team/Team), derularea „teamleader taskforce ASE”, a activităților necesare deschiderii Centrului de Studii Avansate pentru Servicii Electronice (e-CAESAR) -, precum și de un foarte înalt simț al dreptății și echității în muncă, Codrin le-a pus cu diplomație și respect în slujba Facultății de Cibernetică Economică în cadrul căreia a preluat numeroși ani istovitoarea și plina de responsabilitate sarcină de Secretar general al Comisiei de Admitere, precum și în slujba întregii Academii de Studii Economice pentru care a lucrat, timp de peste 15 ani în copleșitoarea și, nu de puține ori, ingrata activitate de lider sindical, în prezent fiind nu doar Președintele Sindicatului „Academica” al ASE, ci și Membru în Biroul Executiv al Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER”.
Activitate de-a lungul căreia Codrin s-a uitat pe sine și ne-a apărat nouă, tuturor, drepturile. În care s-a asigurat că vom fi protejați în cadrul unui Contract Colectiv de Muncă corect și etic, că ne vom primi cu toții drepturile bănești aferente Legilor 221/2008 și 330/2009 pentru tăierile ilegale de salarii la nivel național, că vom beneficia cu toții de restituția cuvenită prin procesul privind „Discriminare Spor Doctorat”, că ne va fi mai ușor să trecem prin pierderea cuiva drag cu ajutoarele sociale de înmormântare, sau că ne vom bucura un pic mai mult de sărbătorile de Crăciun și de Paște prin cardurile cadou alimentate mereu la timp. Acesta a fost, de fapt, ultimul mesaj pe care Codrin ni l-a transmis tuturor înaintea Sărbătorii Învierii din acest an, un mesaj prin care se asigura că noi toți vom avea cele trebuincioase acestei sărbători și în plan material.
Iar mai presus de orice, la Codrin remarcăm OMENIA, DELICATEȚEA, dorința de a AJUTA pe oricine, firea caldă, deschisă, LUMINOASĂ, prietenoasă și mereu zâmbitoare și împăciuitoare, ONESTITATEA și cavalerismul, PUTEREA ascunsă de calda eleganță și naturalețe, absența ego-ului, spiritul de sacrificiu și de dreptate cu orice cost. Calități rare și deosebite pe care Codrin le-a manifestat în relația cu oricine – student, profesor, personal nedidactic, membru sau nemembru al comunității universitare a ASE București. Și pe care le mărturisim la timpul prezent fiindcă pentru noi, cei din DICE și CSIE, Codrin va continua să trăiască prin această moștenire de frumos pe care ne-a lăsat-o. Și pe care încercăm să o răsplătim fiind în aceste momente de cumplită încercare alături de soția sa, Ana-Maria, și de fiul său, Horia, pe care îi considerăm parte a familiei noastre și îi îmbrățișăm cu dragoste, nădăjduim tămăduitoare.
Dumnezeu să te odihnească în pace, dragul nostru Codrin-Florentin NISIOIU!
NB: Codrin va fi depus începând de mâine, 22 aprilie 2025, în Capela Bisericii Sf. Ilie din Parohia Ghencea, București, strada Floare de Gheață nr. 1 (Prelungirea Ghencea intersecție cu Valea Oltului).
- Slujba Stâlpilor se va citi marți, 22 aprilie, la ora 19.
- Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 23 aprilie 2025, la ora 11:30, în Biserica Sf. Ilie, iar înmormântarea în Cimitirul aceleiași Biserici".
Doar două capturi de pe pagina sa de FB din zecile dedicate vaccinării "sigure și efiviente":


Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

Nicușor Dan a aprobat Marșul homosexualilor - ”Bucharest Pride” pentru sâmbătă, 7 iunie, în ajunul Rusaliilor

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

George Simion l-a spulberat pe Nicușor Dan: Căzut în "falia satanistă"! VIDEO de la prima confruntare, față în față, dintre candidații la prezidențiale, dintre suveranism și progresism

REZULTATE OFICIALE: Suveraniștii au luat peste 40% - VICTORIA LUI CĂLIN GEORGESCU ȘI GEORGE SIMION! LUPTA se duce în TURUL II cu NICUȘOR SOROS DAN! Au votat peste 9,5 MILIOANE de ROMÂNI! Mobilizare istorică pentru ROMÂNISM la ALEGERILE PREZIDENȚIALE 2025

NU e o lovitură pentru Trump! Primul Papă american la Vatican, Leon al XIV-lea, "e mai rău decât Francisc". "Va pune Biserica Catolică contra lui Trump"
Recomandările noastre

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

Revolta elitelor și trădarea democrației

BEC și AEP ar trebui să investigheze DEZBATEREA ARANJATĂ de la Euronews. Boala OCULTEI din spatele lui Nicușor Dan. George Simion: Voi pune interesele României pe primul loc. TEMELE fierbinți: AVORT, LGBT, BANI, UCRAINA, RĂZBOI - Analiza ActiveNews

MARTORII LUI NICUȘOROS. Intelectualii lui Băsescu Petrov rup lesa pentru candidatul mînă-moartă, Nicușor Dan. Editoriale de Cornel Nistorescu
Persoane: Codrin-Florentin Nisioiu
Locații: București
Subiecte: decese vaccin moarte subită
Organizații: ASE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)