Doliu uriaș în Argeș: A trecut la Domnul unul dintre cei mai iubiți preoți din localitate. Acesta avea doar 51 de ani

Doliu uriaș în Argeș, după decesul unui cunoscut și apreciat preot. Slujitorul Domnului s-a stins fulgerător la vârsta de 51 de ani, anunță Gândul, potrivit unei postări locale.
„A trecut la Domnul unul dintre cei mai iubiți preoți din localitate. Unul dintre cei mai iubiți preoți din comuna Ungheni, Laurențiu Petre Ioniță, paroh la biserica din satul Găujani, cu hramul „Sfinții Voevozi”, a trecut la Domnul din cauza unor probleme grave de sănătate.
Părintele Ioniță s-a ridicat la ceruri, lăsând un mare gol printre enoriașii din comuna Ungheni, care-i ascultau vorbele cu har și povețele pline de înțelepciune. Părintele era cunoscut iubitorilor de credință autentică și de înaltă spiritualitate prin cuvintele sale de o vibrație duhovnicească profundă.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, se arată în anunțul publicat de Opinia Sudului.
„Astăzi este o zi grea pentru familia preotului Petre Laurențiu Ioniță,
pentru enoriașii Parohiei Găujani din Județul Argeș, pentru noi toți cei
care l-am cunoscut și prețuit! A plecat la Cer la numai 51 de ani,
răpus de o necruțătoare boală, pe care a purtat-o până în ultima clipă
în discreție, smerit, cu resemnare.
Îl vom purta mereu în rugăciunile noastre!
Dumnezeu să-l odihnească in pace!
Slujba de înmormântare va începe sâmbătă 25 martie, de ziua Bunei Vestiri, la orele 13, în biserica Parohiei Găujani.”, a scris un coleg al său.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Strania poziționare a președintelui României pe podiumul de la Bulboaca. Păpușica de paie de la Chișinău și-a permis prea multe

Declinul și Prăbușirea Imperiului American

Explozie de cancere galopante la YouTuberii vaccinați. Sute de influenceri și-au spus povestea

Orașele inteligente vor închide omenirea în noile lagărele de concentrare - „Orașele de 15 minute” - supraveghere omniprezentă, Internetul Corpurilor, restricționarea mișcării, colectarea masivă de date

Un Bahmut de Paști pentru BOR: Șantaj Patriarhal pe axa Langley – Constantinopol

În țipetele asistenței, Joe Biden cade pe scenă (VIDEO)
Recomandările noastre

Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO

Un preot catolic demolează atacul cuplului Schmitt - Liiceanu la adresa BOR. În contrast cu Bănescu și Baconschi, cercetătorul Remus Mircea Birtz, doctor în Teologie la Roma și în Istorie la Cluj, a scris o Recenzie de 40 de pagini publicată de ActiveNews
Secțiuni: Biserica Prima pagină Știri
Persoane: Laurențiu Petre Ioniță
Locații: Argeș
Subiecte: moarte subită
Organizații: Parohia Găujani
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)